Marko Bela: Nu sunt de acord cu reorganizarea administraţiei noastre

Senatorul UDMR Marko Bela susţine că Uniunea nu va accepta ca prin reorganizarea administraţiei să aibă loc o slăbire sau o destrămare a judeţelor în care reprezentanţii comunităţii maghiare sunt majoritari.

„Trebuie să vă spun sincer că eu nu sunt deloc dezamăgit dacă se amână sau dacă nu va avea loc această regionalizare, pentru că de la început am spus că nu sunt de acord cu reorganizarea administraţiei noastre, în aşa fel încât să complicăm şi mai mult birocraţia şi să includem între judeţe şi Guvernul central un alt nivel al administraţiei, regiunile. (…) Eu nu sunt sigur că se va face (regionalizarea – n.r.), pentru că până acum nu am văzut o concepţie foarte coerentă privind această regionalizare. Nimeni nu a reuşit să explice de ce ar reforma în mod benefic administraţia noastră o astfel de reorganizare”, a declarat Marko Bela, marţi, la RFI.

Senatorul UDMR nu crede că prin reorganizare s-ar îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene s-ar.

„Am auzit şi eu acest singur argument (privind eficientizarea absorbţiei fondurilor europene prin regionalizare – n.r.). În rest, în mod neoficial, bănuiesc că ar fi vorba de intenţia de a sparge actualele structuri ale judeţelor, care după unii sunt prea mult închegate şi de a crea alte structuri din partea coaliţiei guvernamentale, care să fie controlate de actualii guvernanţi. Dar o astfel de viziune, cum să spun, de fapt demonstrează o miopie politică foarte mare, pentru că vor veni şi alte guverne şi aşa mai departe. Cei care vor să reformeze administraţia trebuie să gândească în perspectivă. Eu nu afirm că actuala împărţire administrativ-teritorială este foarte bună. În ’68 a avut loc reorganizarea administraţiei încă în regimul comunist, deci bineînţeles că sunt de acord că unele lucruri ar trebui regândite, dar nu să le stricăm, ci să le îmbunătăţim”, a mai spus Marko Bela.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version