Master Planul de Transport sau cum să faci praf sistemul de transport feroviar

Pornind de la poziţiile publice ale actorilor la nivel european din sectorul feroviar, autorul acestei secțiuni din Raportul anual al SAR pe 2017 pune la îndoială felul în care întârziatul Master Plan General pentru Transporturi (MPGT) planifică și prioritizează investiții în infrastructura de transport (rutier, feroviar, naval, aerian, și intermodal) de aproximativ 42 mld euro din fonduri europene și naționale până în anul 2030. MPGT alocă +23,6 mld euro pentru sectorul rutier și +13.9 euro mld pentru cel feroviar.

Master Planul de Transport și Autoritatea de Reformă Feroviară: situația actuală

Ministerul Transporturilor a anunțat pe 13 septembrie 2016 finalizarea MPGT, publicarea și trimiterea sa către Guvern pentru aprobare[1]. Guvernul aprobă acest document strategic la doar o zi diferență, adică pe 14 septembrie[2], deși MPGT ar fi trebuit aprobat prin lege de Parlament, așa cum se declarase inițial în mai multe rânduri.

După aprobarea MPGT urmează înființarea sus-menționatei Autorități de Reformă Feroviară (ARF), prin OUG 62/2016, publicată in Monitorul Oficial la 11 octombrie 2016. La scurt timp apare și proiectul Hotărârii de Guvern privind Organizarea și funcționarea Autorității de Reformă Feroviară. Se poate observa că toate sunt publicate și adoptate într-un ritm nefiresc de rapid din punct de vedere procedural, eludând principiul transparenței și necesitatea unei dezbateri publice consistente.

Pentru a încerca elucidarea problemelor ridicate, este important să aruncăm o privire asupra prevederilor legate de ARF, aceasta fiind instituția propusă pentru a implementa toate propunerile din MPGT. Această instituție va fi în subordinea Ministerului Transporturilor, cu câteva zeci de angajați, și este prima instituție de acest fel în România. De notat că au existat inițiative similare și în alte țări, însă niciodată acestea nu au avut atribuții atât de largi (mai ales în ceea ce privește bugetul aferent) și pe termen atât de lung ca ARF.

Încă de pe prima pagina a OUG-ului Nr. 62/2016 pentru înființarea ARF[3], vedem că reforma sectorului feroviar, conform MPGT, se bazează pe câteva direcții principale. Prima dintre acestea este chiar „restructurarea rețelei de transport feroviar în sensul concentrării pe o rețea de transport eficientă astfel încât alocarea de fonduri pentru întreținere, mentenanță și reparații curente să fie orientată pentru o reţea de transport feroviar sustenabilă din punct de vedere economic”. Art. 5 (pag 6-7) vorbește în detaliu despre rețeaua feroviară: „(3) Măsurile de reformă feroviară care se referă la scoaterea din funcțiune a unor sectoare de transport feroviar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor (adică a ARF, pe baza MPGT, n. red.). (4) Pentru tronsoanele de cale ferată care sunt scoase din funcțiune nu se mai alocă fonduri din bugetul de stat destinate activității de mentenanță, întreținere sau reparații curente și nici subvenții destinate transportului public feroviar de călători”.

De notat că nu se pune întâi problema găsirii unor soluții pentru îmbunătățirea sistemului feroviar, ci se vorbește direct despre tăieri („eficientizării” în text), singurele soluții alternative distrugerii infrastructurii fiind: 1) conservarea tronsoanelor de cale ferată pentru maximum 5 ani după care vor fi tăiate oricum, sau 2) darea lor în folosința autorităților locale.

A doua opțiune ar fi binevenită, dar nu există legislația care să permită acest lucru. Pe lângă slaba capacitate administrativă de la nivel local, bugetele locale sunt în mare măsură alimentate tot de la bugetul de stat, iar tendința generală este aceea de a reduce cheltuielile din fondurile de stat/publice. Deci este vorba într-adevăr de tăieri ale infrastructurii feroviare, fără a se încerca cu adevărat reabilitarea lor.

Din Art. 2 (alin. 2, 3, 4, etc.) aflăm că ARF va veghea la implementarea Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice, precum și la atribuirea acestora. Pentru clarificare, regulamentul stabilește la nivel european contractul de servicii publice – acordul încheiat între o autoritate competentă și un operator de serviciu public, cu scopul de a încredinţa acestuia dreptul şi obligaţia de a gestiona serviciile publice de transport călători precum și exploatarea infrastructurii de transport aferente, sub rezerva îndeplinirii unor obligaţii de serviciu public (si cu contribuțiile de la buget aferente). Important de sesizat este că acest Regulament trebuia implementat de mult timp de către autoritățile române, dar prin documentul de față se recunoaște că acest lucru nu a fost făcut sau nu a fost terminat. Este posibil să aflam în curând de o nouă încălcare a legislației europene, urmată ca de obicei de o adoptare grăbită (și foarte probabil din nou deficitară), precum și de cheltuielile implicite (ex: amenzile ce trebuie plătite pentru nerespectarea legislației UE prin procedura de infringement).

Tot în OUG Nr. 62/2016 aflăm și că ARF devine autoritatea care atribuie contractele de serviciu public și subvențiile, cea care cumpără materialul rulant (ex: locomotivele, vagoanele) care va fi folosit de operatorii feroviari, și cea care stabilește indicatorii de performanță pentru serviciile feroviare. Practic, ARF este noua entitate în cadrul ministerului care concentrează puterea financiară și de decizie pentru transportul de călători, precum și o mare parte a patrimoniului feroviar aferent. Textul legii menționează schimbări la CFR Infrastructură, dar nu apar detalii prin care să putem face o minimă analiză a impactului.

Integral pe site-ul România Curată

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.