Meteorologii de peste hotare, nou avertisment : “Ne pregătim pentru una dintre cele mai friguroase ierni”

Europa se pregăteşte pentru una dintre cele mai friguroase ierni din ultimii ani. Cel puțin așa susțin meteorologii care atenţionează că temperaturile vor fi foarte scăzute şi vom avea precipitaţii din abundenţă. Astfel, meteorologul german Dominik Jung a declarat că iarna ce vine va fi neobişnuit de friguroasă, iar Joe Bastardi de la AccuWeather susţine şi el că iarna aceasta va fi “extrem de frig”. Se pare că de vină pentru temperaturile scăzute ce ne aşteaptă vor fi apariţia unor mase de aer arctic care se vor deplasa deasupra întregii Europe. Meteorologii germani anunţă că perioada cea mai rece va fi în lunile ianuarie şi februarie 2014, notează adevarul.ro. “Acest fenomen este legat în primul rând de perturbarea circulaţiei maselor de aer. Atunci când vântul vine dintre Oceanul Atlantic, iarna este destul de blândă şi marcată de dezgheţuri successive şi o zăpadă moale. Amintiţi-vă însă de ultimele ierni: practic, nu a avut loc nici un dezgheţ intermediar. Nu am avut decât cicloane venind din sud care au provocat căderi de zăpadă şi furtuni de zăpadă. Apoi s-a instalat frigul arctic. În mod obişnuit, schimbarea traseelor de circulaţie a aerului este legată de activitatea solară”, a declarat Elena Volosiuk, specialist în cadrul centrului meteorologic Fobos. La noi, Romica Jurcă nu crede că astfel de prognoze pot fi făcut pe perioadă lungă. “Nu stiu ce metode au ei daca pot prognoza vremea pe o perioada atat de lungă, dar dacă va fi ger, însemnă că va ninge mai devreme. Eu nici nu îi contrazic, nici nu confirm spusele colegilor mei din Europa”, a spus aceasta. Romica Jurcă a adăugat: “Noi, cu metodele de măsurare pe care le avem, nu ne putem pronunţa decât cel mai devreme la finele lunii octombrie”.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version