Mircea Cârțișorean-Rațiu – Iubirea de melosul folcloric, vocaţie primordială, ireproşabilă

20 decembrie 2021 ultimaora Niciun comentariu

Mircea Cârţişorean-Raţiu, tânăr de ani treizeci şi patru, abia începuţi a fi vârstă de la care pornesc praguri şi cumpene, are deja o cosubstanţialitate a biografiei ce denotă seriozitate, înzestrare artistică, afinitate cu latura umanistă a preocupărilor.

Vocaţia primordială şi ireproşabilă între acestea este iubirea de melosul folcloric pentru care are înclinaţii netemperate, răzbătând drept şi cu repeziciune rară pe drumul spre scenă. Nu de pe acum, ci încă de mai înainte a cântat în spectacole ce-i amplifică meritele prin încorporarea în distribuţia artiştilor mari din folclorul muzical românesc a numelui său.

Glasul l-a purtat peste frontierele României, conştiinţa l-a urcat la bolta aspiraţiilor nobile, în liniştea şi armonia meditaţiei insuflate de credinţă, educaţie, aviditate de înţelepciune, pioşenie faţă de tradiţie şi cultura ţărănească.

A absolvit un seminar teologic de confesiune creştin adventistă, o facultate de psihologie şi este azi cursant al facultăţii de drept. Aparent, între acestea există conexiuni fixe şi necesare, dar ar lipsi echilibrul fără cimentul ce le consolidează în unire: moralitatea tânărului artist Mircea Cârţişorean-Raţiu!

Conversaţia din care se clădesc rândurile de mai jos însoţeşte ideea de moralitate şi urmează gândului de aflare a unui model.

Tânăr, cu nume alăturat de o seamă de nume şi date cu istorie, cum eşti, scoate-mă la lumina cunoaşterii tale cu o creionare în câteva rânduri despre naşterea ta şi locurile natale.

Sunt născut la 12 februarie 1981 în localitatea Cârţa, din judeţul Sibiu, o aşezare pitorească de la poalele munţilor Făgăraş, locuită de oameni gospodari, ardeleni profund însufleţiţi de spiritul păstrării tradiţiilor strămoşeşti.

Cârţa numeşte o fărâmă de Ardeal unde natura şi oamenii urcă în mit şi istorie culturala românească. Ce întâmplări şi ce oameni de seamă împietresc în monografia locului renumele Cârţei?

La Cârţa îşi are rădăcinile „pasărea măiastră” a cântecelor populare româneşti, Maria Tănase, prin Ana Munteanu, mama acesteia, care era din ţara Făgărşului. Acesta e cel mai semnificativ indiciu.

Dar de ce te numeşti Câţişorean? Acesta-i nume, ori pseudonim?

Loviştean după tata, din Boişoara şi ardelean după mama, mi-am luat pseudonimul de Mircea Nicolae Cârţişorean, din iubire de aşezarea natală şi locuitorii ei, purtaţi de mine mereu şi pretudindeni, în gând şi cântec.

Eşti, aşadar, vlăstar cu rădăcina sub temelia satului pe care nimic şi nimeni nu l-a smuls…

Părinţii mi s-au despărţit pe când eram în faşă. Eu am rămas cu mama şi familia sa la Cârţa, lipit sentimental şi profund de valorile tradiţionale, omenia şi respectul faţă de cântec, oameni şi neam. În casa străbunicii Victoria Pascu am desluşit tainele cântecelor populare şi a jocurilor strămoşeşti iar la şcoala din localitate mi-am format primele trăsături de caracter, învăţat de dascăli remarcabili, rămaşi peste ani în sufletul şi memoria mea.

Ambientalul sătesc, prietenii, căldura şi educaţia de acasă au înrâurit suficient alegerea drumurilor şi aspiraţiilor tale?

Au fost timpuri şi oameni care mi-au influenţat viaţa şi destinul, figuri neuitate, la care mă raportez mereu. Eram o familie cu cinci generaţii în viaţă, la un moment dat: stră-străbunica, străbunica, bunica, mama şi eu. Pe toate le-am iubit şi divinizat. Astăzi o mai am pe bunica şi surorile mamei, restul sunt în satul din cimitir – de fapt, sub morminte se află adevăratul şi extinsul sat, pentru că aici sunt depuse şi osemintele strămoşilor noştri, iar la vremea fiecăruia, cu toţii mergem la casa veşnică a rămăşiţelor trupeşti.

Aici revin mereu cu sufletul gol, pentru a le mulţumi prin rugă celor ce m-au iubit, m-au crescut şi m-au învăţat să fiu om. Cea mai mare durere sufletească a mea a fost şi rămâne pierderea mamei. S-a stins la patruzeci şi nouă de ani, când încă avem mare nevoie de ea, cu toţii. Suntem nouă fraţi, şapte băieţi şi două fete. Eu sunt din prima căsătorie, ceilalţi din a doua. Mama a rămas văduvă la treizeci şi şapte de ani. Dragostea şi grija cu care ne-a crescut, severitatea ei responsabilă ne-au influenţat pozitiv vieţile şi destinele.

Aşadar, o soartă crudă a petrecut-o pe mama ta trecută prin două căsătorii sfârşite repede, într-o viaţă scurtă. Nu te pot întreba, se întrevede că suferi…!

Mi-am iubit mama enorm, o voi iubi cât Dumnezeu mă va ţine pe pământ! Voi fi întotdeauna mândru că sunt fiul cel mare al Mihaelei din Cârţa Sibiului, aşa i se zicea. M-a crescut singură, cu ajutorul străbunicii şi al soţului de-al doilea, Bazil, un om cumsecade, care nu a lăsat niciodată să se vadă că nu este tatăl meu natural. Am aflat târziu aceasta, aveam deja zece ani când un vecin mi-a povestit… părinţii îmi ascunseseră adevărul, tocmai pentru a mă proteja. Pe tatăl meu natural l-am cunoscut la vârsta de cinsprezece ani, m-am bucurat… însă lucrurile au rămas aşa…., nu am putut reface decât parţial legătura tată-fiu.

Şcolile absolvite sunt, poate, şi în cazul tău multe, tinerii de azi trec din şcoală în şcoală, cu o duzină de doctorate după ei, dar cu acumulări cerebrale superficiale la o parte. Totuşi, ce ai studiat?

Am absolvit Seminarul Teologic Adventist din Cluj Napoca, ajutat de mătuşa Maria, verişoara străbunicii, pentru care am neîncetată dragoste şi recunoştinţă. Apoi am urmat Facultatea de Psihologie şi Pedagogie, iar în prezent studiez Dreptul la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj, pentru că sunt mereu în căutarea însuşirii de noi cunoştiinţe şi noi experienţe.

Până la televiziune şi presă, care ţi-au fost cărările? Iar scena, o redută cucerită foarte uşor azi de către unii, din păcate, când ţi-a recunoscut victoria?

Am predat limba română la o şcoală din Şiria, judetul Arad. Acolo i-am cunoscut pe regretatul folclorist Ioan T. Florea şi pe renumitul profesor coregraf Viorel Nistor – hartibacean cu rădacinile în Sibiu, sub îndrumarea cărora am urcat prima dată pe scenă, alături de Ansamblul Doina Mureşului din Arad. Am debutat într-un spectacol folcloric, în cadrul Târgului de pe Muntele Găina, în anul 1999. Erau mii de oameni prezenţi, iar eu urcam pe scenă alături de Maria Ciobanu, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, Nineta Popa, Sava Negrean Brudaşcu, Ionuţ Fulea…. era un sentiment care îmi tăia răsuflarea.

A urmat un termen de durată până la etapa înregistrărilor?

Am înregistrat la scurt timp primul compact disc de optsprezece cântece, „Măiculiţa mea, bătrână”, alături de orchestra ansamblului „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, condusă de regretatul dirijor Marin Ghiocel şi sprijinit financiar de către bunul meu prieten Patrick Pucci din Perugia, Italia.

A sosit, prin urmare, ziua trecerii dincolo de frontiere cu solia cântecului…

Da. Am locuit o bună perioadă în Italia, ţară fascinantă prin pitoresc, istorie, artă şi spirit latin, familial nouă, românilor. A urmat al doilea compact disc individual, „Dragu mi-i a ciobăni” şi două colective, alături de interpreţi consacraţi şi colegi dragi cărora le port un mare respect, Nineta Popa Ionescu, Mariana Anghel, Daniela Cernea, Maria Ghinea, Aurelian Preda, Irina Zoican, Ilie Medrea, Ionela Moruţan, Adina Hada, Alina Pinca şi alţii.

Cât timp s-a prelungit „exodul”, departe de vatra Cârţei, de care din primele tale spuse părea că nu te-ai fi dezlipit pentru nimic în lume?

În 2005 am revenit definitv în ţară, iar din 2006 până în 2010 am fost directorul unui centru social ce asistă victimile traficului de persoane în Argeş. O experienţă ce m-a marcat profund şi m-a ajutat să înţeleg că viaţa şi lumea nu se aseamănă cu lumea mea din satul copilăriei, Cârţa.

Te-ai fixat, aşadar, pe preocupări culturale, artistice şi umanitare?

Am lucrat şi ca ospătar sau casier, pentru că viaţa îţi rezervă destule surprize, fiecare loc şi fiecare om întâlnit m-au ajutat să înţeleg şi să învăţ câte ceva. În paralel cu toate acestea am încercat atât cât s-a putut să fiu prezent în emisiuni de televiziune şi spectacole. Am colaborat cu redactori şi realizatori de emisiuni televizate sau radiofonice, cărora le datorez mult: Theodora Popescu, Florentina Satmari, Niculina Merceanu, Aurelian Preda, Violeta Ianculescu, Felicia Stoian, Teodor Isaru, Laura Dincă, Nicoleta Ioniţă, Rodica Marin, Doina Mirea, Ioan Vodicean şi mulţi alţii.

Străinătatea ţi-a transmis pe undele eterice glasul, dar mai ales a avut ocazia să îl audieze pe viu?

Da. De-a lungul anilor am străbătut numeroase ţări în care am cântat cântecele mele, dăruite din izvorul sufletului, dar culese de la bătrânii satelor. Am fost invitat să cânt în ţări precum Germania, Italia, Ucraina, Ungaria, Serbia şi chiar USA.

Ce ai profesat şi profesezi azi, concret şi stabil? În ce distincţii şi recunoaşteri s-au fructificat prestaţiile tale artistice pe care le prezinţi în lumina unor izbânzi?

În anul 2011 am început colaborarea cu Asociaţia Cultural Artistică „Făgeţeana” din Făget, judeţul Timiş, coordonată de către Ioan Gheorghe Oltean, publicist şi realizator de emisiuni folclorice pentru care cuvântul recunoştinţă acoperă expresia tuturor sentimentelor mele. Împreună am demarat mai multe proiecte culturale, spectacole de televiziune, publicări de cărţi, reviste culturale, emisiuni folclorice la diferite posturi naţionale de televiziune, dar şi proiecte legale de conferire a titlurilor de cetăţeni de onoare interpreţilor Cornel Veselău, Valeria Toader, Maria Badiu sau Mihaela Petrovici. Tot în anul 2011 am fost nominalizat la Gala cântecului popular românesc, secţiunea „Zona Pastorală”, eveniment realizat de Ministerul Culturii, în colaborare cu postul de televiziune Etno Tv. Timp de doi ani am realizat săptămânal o emisiune folclorică la postul de radio „Victoria” din Vârşeţ, Serbia, înfiinţat de românul de ispravă Ioan Tudoran, bănăţean din Banatul sârbesc. Au fost prezenţi în emisiunea „Dor de cântec” interpreţi consacraţi, adevărate valori ale melosului popular, precum Benone Sinulescu, Ana Pacatiuş, Ana Munteanu, Ştefan Isac, Maria Tudor, Elena Jurjescu Todi, Lia Lungu, Adrian Stanca, Vasile Conea, Liliana Savu Badea, dar şi tineri interpreţi care poartă cu cinste în suflete dragostea pentru cântecele noastre româneşti, ca Sebastain Stan, Ancuţa Matei, Bogdan Toma, Daniela Văcărescu, Bagdan Firu, Mariana Şuşca, Otilia Radu, Floarea Hojda Tomoiagă, Anca Panţîru, Sebastian Rămneanţu, si mulţi alții. De asemenea, au fost prezente, personalităţi politice precum Ministrul Turismului şi al Mediului de Afaceri, de atunci Maria Grapini, consuli şi ambasadori ai României, personalităţi ale culturii noastre.

Exemplifică fapte şi satisfacţii din postura omului de televiziune, în care te afli.

Sunt bucuros şi privilegiat. În casa copilăriei am cunoscut şi ascultat cântecele pe discuri de vinil ale idolilor mei. I-am îndrăgit şi apreciat nespus, i-am considerat parte din familia noastră. Ardea în suflet dorinţa de a-i cunoaşte personal, a-i întâlni şi a le mărturisi iubirea… aşa am început să cânt….! Pe unii am reuşit să-i cunosc şi să mă bucur de prietenia lor. Câţiva au plecat în lumea fără de dor… dar au lăsat imprimate crâmpeie de dor, de cântec şi de suflet… ce vor dăinui peste ani. Am reuşit să filmez materiale cu ei. Sunt: Achim Nica, Florentin Iosif, Dumitru Chepeţeanu, Ramona Fabian. Am readus în atenţia publicului interpreţi valoroşi peste care se aşternuse o umbră a uitării şi a ignoranţei întocmai din partea celor direct responsabili să nu se întâmple: Valeria Toader, Valeria Berzescu, Iosif Puşchiţă, Ion Cernescu, Doru Işfănescu, Emilia Stan, Viorica Ciurescu, din Banat; Maria Badiu, Dumitru Muţiu, Viorel Frăţilă, Vasile Iova, Ghiţă Baciu, Elena Bologa Ceuca şi Iovănuţ Ilarie, din Ardeal; Dumitru Margine din Oltenia, dar şi tineri care astăzi se bucură de aprecierea publicului larg, precum Andreea Dragoman, Codruţa Rodean, Ciprian Silaşi, Dorian Rain sau Geanina Buzan.

Am colabrat în emisiunile mele cu adevăraţi coloşi ai melosului popular, artişti care au lăsat în urma lor valori de nestemate, mărturii concrete ale măestriei artei lor, precum Gheorghe Zamfir, Lucreţia Ciobanu, Benone Sinulescu, Veta Biriş, Dumitru Fărcaş, Tiberiu Ceia, Irina Loghin, Luca Novac, Florica Bradu, Florica Zaha, Gheorghe Turda, Ana Munteanu, Nicoleta Voica, Traian Jurchela, Mariana Deac, Lia Maria Bologa, Mia Dan, Cornel Borza, Petrică Paşca, Angela Buciu, Nicolae Sabău, Anghelina Timiş Lungu, Maria Tripon şi multi, mulţi alţii. De asemenea, s-au bucurat de un real succes emisiunile şi spectacolele „in memoriam” dirijor George Vancu, Maria Tănase, prof. dr. Emilia Comişel, Mariana Drăghicescu, Dumitru Giurcă-Notar, Cornel Veselău, Ramona Fabian.

Ce artist te inspiră, ca model?

Toţi cei ce slujesc adevăratul cântec popular românesc îmi sunt modele. Dar vocea ce mi-a marcat copilăria şi m-a determinat să cânt muzică populară este a unei artiste bănăţene pe care am iubit-o de când am deschis ochii, ascultându-i primele versuri. Este prima câştigătoare a trofeului „Maria Tănase” şi doamna doinei bănăţene, cum îmi place mie să-i spun, Ana Munteanu. Mai sunt mulţi artişti pe care îi îndrăgesc în mod cu totul deosebit: Veta Biriş, Dumitru Constantin, Sofia Vicoveanca, Maria Cornescu, Mina Pâslaru, Raveca Săndulescu, Ion Radu, Ion Sotelecan, Iosif Ciocloda, Maria Ciobanu, Gheorghe Roşoga, Elena Roizen, Toma Dobre Gau, Floarea Matteoni, Ioana Radu şi lista poate continua cu alte şi alte nume la fel de frumoase şi valoroase.

La ce rubrici îţi însemnezi numele în presa scrisă?

Particip la o rubrica săptămânală în ziarul „Cetăţeanul” de Lugoj, al cărui director fondator este Daniel Groza. Publicaţia mi-a oferit posibilitatea de a promova şi în presa scrisă interpreţii, cântecul şi tradiţiile româneşti.

Dacă inima nu se împarte pe domenii de activitate, întrucât tot ce făptuieşti are direcţie tematică în uniformitate cu arta şi cultura, dorul şi iubirea de locuri unde îţi poartă gândul?

Deşi sunt stabilit pe tărâmuri bănăţene, bucurat de prietenia unor oameni deosebiţi, sufletul meu este în permanenţă în Ţara Făgăraşului, în Cârţa mea dragă, alături de fraţii, rudele şi consătenii mei dragi.

Un cuvânt despre perspective?

În fiecare an, în preajma Crăciunului realizez alături de colegi apropiaţi câte un colaj de colinde. Am înregistrat până acum, împreună cu Mihaela Petrovici, Otilia Radu, Adrian Stanca, Daniel Rosalim, Marius Boeriu, Alin Turculescu şi Sebastian Rămneanţu, şi intenţionez să continui şi să extind colaborarea aceasta strângând colindele pe un compact disc. De curând am înregistrat cântece noi cu Orchestra ansamblului Jidvei România, sub bagheta profesorului Stelian Stoica, melodii ardeleneşti din zona din care provin, ce sper să se concretizeze în curând într-un nou compact disc şi să se bucure de aprecierea publicului. Caut în permanenţă să realizez lucruri concrete care să dureze în timp, să bucure şi să rămână în urma mea atunci când voi încheia „călătoria” prin viaţă şi lume. Valorile materiale mă interesează în măsură minoră sau aproape deloc, important este ce reuşesc să dau celorlalţi, ce reuşesc să fac pentru sufletul meu şi al acelora care mă cunosc.

Defineşte în fel metaforizat şi concizional viaţa.

„Ce-i oare viaţa?.. Umbră, fum?/ Toţi alergăm…. pe-acelaşi drum….!/ Adesea însă mă gândesc,/ Dac-am să plec, oare lipsesc?!…” (Mircea Cârţişorean-Raţiu)

Enunţă, la final, câteva titluri din repertoriul tău.

„Măiculiţa mea bătrână”, „Trecui dealul Gruiului”, „Măi peline, măi peline”, „M-o trimis taica la târg”, „De la Cârţa, mai la vale”, „Dragu mi-i cioban să fiu”, „La Sibiu şi-n Boişoara”…

Aurel V. ZGHERAN

Mircea Cârțișorean-Rațiu cu Benone Sinulescu, Ana Munteanu, Otilia Radu şi fiica, Ana Maria, la „Moara cu noroc”, Ineu – Arad.

Apariţiile pe scenă sau în platourile tv ale interpretului. Mircea Cârţişorean-Raţiu alături de maestrul Benone Sinulescu nu puteau fi pentru tânărul artistic decât onorante şi deopotrivă încurajatoare, căci în umbra stejarului, vlăstarele absorb seva folclorului cu rădăcină…!