Mircea Geoană: Antonesc a pierdut o treime din publicul social-democrat

 

Liderul PNL Crin Antonescu se află în pericolul de a rămâne fără sprijinul votanților PSD, a declarat duminică senatorul PSD Mircea Geoană în cadrul unei emisiuni tv, spunând că acesta ar fi pierdut deja o treime din aceștia.

Geoană susține că Antonescu ”a pierdut din simpatiile votanţilor PSD” din momentul în care a fost preşedinte interimar şi performanţa acestuia a putut fi văzută de toţi, iar apoi faptul că în calitate de preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei nu a reuşit să „însufleţească” proiectul şi „să-l ducă mai aproape de concretizare”.

„Ceea ce pe mine mă frământă este ca în acest moment riscul ca domnul Antonescu să nu aibă suficient de multe voturi în cadrul USL ca să poată să fie principalul nostru candidat, riscă să se întâmple. Şi dacă intră în această logică, în care practic pe fiecare iniţiativă a PSD şi a Guvernului PSD-PNL, fiecare, din ultimele luni: pe Codul rutier poziţie, pe chestiuni de fiscalitate poziţie diferită, pe Roşia Montană poziţie diferită, pe şist poziţie diferită, pe reforma justiţiei poziţie diferită, până şi pe Kosovo…poziţie diferită. Eu nu pot să constat de fapt o linie a frontului electoral pentru 2014″, a afirmat Geoană în cadrul emisiunii ”După 20 de ani”.

Întrebat dacă are de gând să candideze la prezidențialele de anul viitor, senatorul PSD a replicat că ”în acest moment există o înţelegere de tip contractual între PSD şi PNL, în acest moment domnul Antonescu este candidatul USL”.

Mai multe detalii

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version