MOSTIŞTEA – RÂUL UITAT

Povestea râului Mostiştea începe din comuna Tămădău Mare, traversează apoi comuna Săruleşti şi Coţofanca. Urmează Valea Argovei – staţiune neolitică situată pe terasa inferioară a lacului Mostiştea, la 800 m nord-vest de satul Lunca. La finalul poveştii ajungem la Sultana, Malu Roşu – primul sit gumelniţean care a făcut obiectul multor cercetări ştiinţifice

Despre Valea Mostiştea sunt multe de spus. Începem această poveste, poposind pentru câteva minute în comuna Tămădău Mare unde zona ni se înfăţişează în toată splendoarea ei.
Atunci când ajungem într-un astfel de loc, devenim parcă mai buni şi mai senini. Natura ne impune acest lucru. De câte ori trecem pe lângă o apă curgătoare ne gândim fără să vrem la timpul care trece şi care nu mai revine niciodată. Unii dintre noi ar dori să reînvie, dacă s-ar putea da timpul înapoi, măcar pentru o clipă un moment din istoria şi cultura înaintaşilor noştri.
Ne aflăm în judeţul Călăraşi din sud-estul ţării, menţionat documentar pentru prima oară în secolul al XVI-lea cu numele de Lichireşti. Denumirea actuală derivă de la un detaşament de călăraşi ştafetari pe care l-a stabilit aici Constantin Brâncoveanu în secolul al XVIII-lea.
Lacurile din această zonă sunt, în general, de natură antropică, reprezentate prin iazuri răspândite în majoritate pe Valea Mostiştei şi afluenţii acestuia.
În climatul temperat continental de aici se dezvoltă o vegetaţie specifică zonei de stepă şi luncă şi o faună extrem de bogată şi variată din care nu lipsesc raţa şi gâsca sălbatică, iepurele, căpriorul, mistreţul, vulpea, dihorul, nevăstuica.
Drumul nostru imaginar se strecoară odată cu apele Mostiştei, astăzi strânse-n iazuri, până dincolo de Săruleşti, un loc de o frumuseţe calmă, care te îndeamnă la visare…
Cu siguranţă mulţi dintre noi şi-ar dori să aibă parte de un moment de relaxare în acest loc. Dar, din păcate, nu zăbovim atât de mult pe cât ne-am dori.
Atunci când bate vântul, parcă natura vrea să ne şoptească un secret…. Un secret al florilor care trebuie spus… destinat doar celor care iubesc aceste minuni ale naturii.
Încă de pe vremea când Mostiştea era un râu în toată puterea cuvântului, iar asta se întâmpla, probabil, cu mii şi mii de ani în urmă, primele colectivităţi umane stabilite pe aceste meleaguri au practicat agricultura.
Peisajul de acum nu mai seamănă nici pe departe cu cel de atunci. Au dispărut nu doar pădurile ce se oglindeau odinioară în apele Mostiştei dar şi aşezările străvechi ale căror urme, după cum vom vedea, abundă în această regiune.
Atunci, ca şi acum, pentru oamenii acestor locuri viaţa n-a fost deloc uşoară.
Ne aflăm în satul Coţofanca, comuna Gurbăneşti.
Nimeni nu ne bagă în seamă, aşa că ne vedem de ale noastre… Doar caprele îşi văd liniştite de drumul lor ce se pierde în peisajul transformat profund de ultimele lucrări de amenajare hidrotehnică a Văii Mostiştea.
Ele au început cu mulţi ani în urmă şi au avut ca scop nu doar prevenirea inundaţiilor la viiturile puternice de peste an, dar şi crearea unui sistem complex de irigaţii, poate cel mai impresionant din această parte a ţării.
Lăsăm în urmă staţia de pompare, « inima » care alimentează tot acest colos unic în România şi ne continuăm drumul pe şoseaua ce coboară spre sud către comuna Mânăstirea, nu departe de locul în care Mostiştea se uneşte cu Dunărea.
Iată-ne ajunşi în comuna Valea Argovei. După spusele localnicilor, înainte de anul 1982 pe locul actualului lac încă mai erau case… Şi tot ei susţin că pe aici pe undeva, istoricii ar plasa curtea voievodală a lui Constantin Brâncoveanu.
Iar dincolo, pe malul opus, Moşia Obileasca…
Oamenii locului mai păstrează încă vechile tradiţii… Şi poate, nu din întâmplare, la Valea Argovei s-a descoperit o interesantă staţiune neolitică, situată pe terasa inferioară a lacului Mostiştea şi care se întinde de-a lungul malului pe aproximativ 250 m lungime şi 200 m lăţime.
Mai că am face şi noi o baie când vedem simpaticele raţe ce se bălăcesc în apă…Un şarpe apărut de niciunde ne taie, însă, cheful …
Plecăm din acest loc, cu o undă de regret … Preţ de câteva clipe trecem prin sat, şi ne aducem aminte de copilăria trecută atât de repede, când veneam la bunici la ţară şi totul era atât de simplu şi de frumos !
Prima oprire pe care o facem este la monumentul din satul Constantin Brâncoveanu, fost Obileşti. Privim şi plecăm mai departe spre biserică. Poarta care se deschide ne invită, parcă, să intrăm. Din păcate, uşa bisericii este închisă, aşa că ne plimbăm puţin prin curte … Iscoditoare, privirea se sprijină pe crucile de piatră vechi, cine ştie de când …
Undeva, la aproape 800 de metri spre sud-est de satul Sultana, la Malu Roşu, pe terasa înaltă a lacului Mostiştea, se găseşte o staţiune arheologică, ajunsă deja celebră printre specialişti.
Aceasta este singura aşezare descoperită, până acum, pe cursul Mostiştei datând din faza timpurie, A 1 cum o numesc arheologii, a culturii Gumelniţa, una dintre cele mai importante civilizaţii neolitice de pe teritoriul României.
Situl de la Sultana este unul dintre cele mai bogate din Europa Centrală şi de Sud-Est, prima săpătură fiind efectuată în anul 1924.
Aşezarea a fost cercetată aproape în întregime, însă, abia după anul 1975.
Cultura Gumelniţa, una dintre cele mai strălucite civilizaţii din ultima jumătate a mileniului al-V-lea înainte de Christos poartă numele unei mici aşezări, în formă de tell, situată nu departe de Olteniţa.
Cunoscută sub acest nume în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei ea continuă în sud şi pe teritoriul bulgăresc sub denumirea Kodjadermen.
Unul din elementele specifice culturii este multitudinea de aşezări de tip tell, un soi de movile artificiale, dar şi cele situate pe boturi de terase şi ostroave, întărite sau nu cu sisteme artificiale de apărare sau protejare. Ele sunt invariabil amplasate în preajma unor surse naturale de apă.
Un alt element specific culturii este ceramica, în special neagră, dar şi o alta, arsă la brun, ambele bine lustruite, având forme şi decoraţiuni variate.
Extrem de importante sunt în egală măsură, topoarele masive ca şi lamele lungi de silex, ce depăşesc uneori 30 cm lungime, lor adăugându-li-se şi vârfurile de săgeţi sau de lănci tăiate în aceeaşi rocă.
Numeroase sunt şi uneltele confecţionate din os sau din corn: săgeţile, vârfurile, piesele lamelare, cele pentru modelarea ceramicii, „brăzdarele” şi „bumerangurile”.
Dar povestea noastră încă nu s-a terminat.
Ne odihnim puţin, bucurându-ne de căldura soarelui şi de priveliştea sublimă care ne încântă ochii bucurându-ne sufletul…
Până la construcţia barajului în spatele căruia, din apele azi împuţinate ale Moştiştei s-a format imensul lac de acumulare, peisajul de aici era diferit.
Neschimbaţi parcă, de milenii, domină oglinda de apă, aidoma unei veritabile faleze, versanţii de loess, o succesiune de depozite de argile sau de lut gălbui şi soluri fosile de culoare brun-roşcată.
Istoria lor însă, după cum spun specialiştii este cu mult mai veche iar importanţa covârşitoare, la nivelul lor înregistrându-se cu fidelitate toate schimbările de climă din timpul erei cuaternare, caracterizată printr-o scădere şi o variaţie dramatică a temperaturilor medii anuale pe glob…
Totul a început cu aproape două milioane de ani în urmă… şi s-a caracterizat, de fapt, printr-o succesiune de perioade reci numite glaciare separate de perioade de încălzire relativă numite interglaciare…
În perioadele reci s-au depus, pe seama prafului cărat de vânturile puternice din zona calotelor glaciare nordice, straturile groase de argilă galbenă sau lutul, iar în perioadele de încălzire s-au format solurile…
În mod cert spaţiul carpato-danubiano-pontic, nu a fost acoperit niciodată de o calotă de gheaţă. Atâta doar că, în perioadele glaciare verile erau scurte şi reci, iar iernile lungi…
Cu 15.000 de ani în urmă se încheia ultimul glaciar… Începea să se schimbe şi peisajul de aici de pe Valea Mostiştei care se pregătea cu un alt decor să-şi primească noii actori pe scena istoriei… Dar asta este o cu totul altă poveste…

Teodora Marin