N-AŢI FĂCUT NIMIC PENTRU NAŢIUNEA ROMÂNĂ! – Maria Diana POPESCU

Ori şeful C.I.A., John Brennan a încurcat intrările în palate, ori noile structuri de la Washington, schimbîndu-şi  poftele, trec pe plan secund Palatul Cotroceni. Cînd un puternic al planetei vine în România pentru o întîlnire secretă (neobişnuit să vină muntele la Mahomed), nu-i deloc a bună. Nu bătea el drumul pînă la Bucureşti să ne informeze personal că Rusia refuză să-şi retragă muniţiile şi trupele din Republica Moldova. Ştiind că în 1999, la Istambul, Rusia s-a angajat oficial că va retrage trupele de pe teritoriul Republicii Moldova. Să fi venit să-l convingă pe premier să mărturisească despre trocul cu Merkel? Hai să aflăm ce-au vrut americanii de la noi la întîlnirea secretă. Că de dat, nu vin niciodată să ne dea. Ba da! Ne-au dat pentru 600 mil. euro avioane din timpul Războiului Rece, ajunse la venerabila vîrstă de 30 de ani. La mîna a treia, desigur (fiecărei mîini revenindu-i cîte un deceniu). Prima dată au fost în dotarea Pazei de Coastă din S.U.A., apoi la portughezi, iar acum N.A.T.O ni le vinde nouă ca în bancul acela: „Nu cumperi o raţă”? Portughezii vor avea avioane noi de luptă americane, noi vom da bani grei pe sicriele zburătoare F16, folosite de ei. Nici piste adecvate nu avem măcar. Abia în 2015 vor ajunge în ţară „zburătoarele” rablagite de alţii, însă prima tranşă de 97 milioane de euro va fi achitată anul acesta. Restul, eşalonat în următorii 4-5 ani.

Mai simplu spus, dăm banii dinainte, iar portughezii le vor folosi în continuare. Fabricate pe vremea preşedintelui Reagan, avioanele au fost dăruite portughezilor în schimbul utilizării de către americani a bazei aeriene Lajes din Insulele Azore. Nouă ce ne-au dat americanii pentru bazele Deveselu şi Kogălniceanu?  Ştiu şi copiii de grădiniţă că n-am primit nimic, ştiu şi de ce politicienii postdecembrişti s-au angajat în gînguritul acesta comun al robilor, periculos şi penal. Au în mînecă asul de treflă – banul public, se cred un fel de „guru” al societăţii, luîndu-şi în serios joaca murdară! În mintea lor, fiecare crede că e un Cristofor Columb, primul socialist, potrivit unei glume, care nu ştia unde merge, habar n-avea unde se află şi toate acestea pe banii contribuabililor. La fel şi greii planetei, Putin, Obama, Merkel, Hollande şi Cameron, s-au jucat la masa G8 de-a pîr-poc cu armamentul pentru Siria, Afganistan, Irak şi ţările beligerante! Criza n-avea cum să-i afecteze. Pentru puternicii planetei a fost o mană cerească. Au profitat din plin şi profită în continuare. Au dat cu  „doctrina şocului” şi cu  austeritatea, întreţinînd artificial o criză binefăcătoare lor. De aceea nici nu se grăbesc cu soluţiile. Chiar credeţi că nu se găseau soluţii rapide de cîrpire a sistemului financiar? De cîţi ani au nevoie să le găsească, cînd, vorba ceea, alţii schimbă peste noapte Constituţia? În ce priveşte tema „promovării creşterii economice şi crearea de locuri de muncă”, înghiţită nemestecat la masa G8,  ea fiinţează de cînd există capitalismul pe pămînt.

Altceva aşteptam de la G8. Măsuri urgente de eradicare a sărăciei şi corupţiei. Creşterea salariilor, a pensiilor, a nivelului de trai, confiscarea averilor nejustificate, închiderea miilor de bănci care fraudează omul, reducerea salariilor de milioane de euro ale celor din sistemul financiar şi, evident, decimarea armatelor de politicieni şi funcţionari publici, de prisos ca nişte larve parazite. Revenind la masa G8, unul din subiectele fierbinţi a fost dezvoltarea cercetării. Neapărat pe pămînt românesc. Adică la Măgurele. Cu asigurarea că cele două lasere  ultra-performante, care vor dezvolta fiecare puteri de ordinul a zece milioane de miliarde de waţi şi o facilitate de tip sursă de radiaţie, care va genera energii de cuantă de pînă la 19 mega-electroni volţi, va avea doar scop „casnic”. Nu-i aşa? Altfel cum găzduim noi cu naivitate un Centru de cercetare al U.E., cu structuri unice la nivel mondial? Noi, gospodinele avem nevoie de roboţi de bucătărie din antimaterie. Cine să creadă că, printre altele, nu are scop militar şi că nu există niciun pericol? Dacă era inofensiv, era plasat în Anglia, în Germania sau în Franţa.

Cum scopul şi gradul de periculozitate există, au aruncat pisoiul în curtea noastră. În loc să se orienteze spre proiectul inginerului iranian Keshe, oferit gratuit statelor interesate (un generator de energie din plasmă – energia cosmică), am fost ajutaţi să construim interesul altora în defavoarea noastră. Împotriva lui Keshe se situează toţi producătorii de energie convenţională, care ar rămîne fără biberon, dar, se pare, viitorul va aparţine energiei cosmice. Profitorii lumii ne ţin, că aşa vor ei, în continuare în întuneric, pentru că aplicarea metodei i-ar lăsa fără un os de ros sau osie la car. Poporul rabdă de foame ca să-şi plătească din mizeriile de retribuţii birurile şi datoria externă, iar statul îi bagă pe gît, prin convenţii şi tratatele la minut, semnate pe genunchi, alte soiuri de jafuri: F16, super-lasere, scuturi antirachetă et caetera. Trage cineva la răspundere statul, instituţie în slujba cetăţeanului prin definiţie, pentru violarea dreptului la viaţă? Nu sînt locuri de muncă, salariile sînt umilitor de mici. De nevoie, „second hand” a ajuns magazinul de bază al românului, care nu-şi poate întemeia o familie, pentru că nu are unde locui, dar s-o mai şi hrănească. Este condamnat la şomaj sau părăsirea Ţării, în căutarea unui loc de muncă.

„Dragi” politicieni, românii s-au săturat de ignoranţa, imoralitatea şi agresivitatea voastră! N-aţi făcut nimic pentru naţiunea română! Nu aveţi soluţii pentru că nu vreţi! Nu aveţi proiecte pentru Ţară, ci pentru voi! Îi tot daţi înainte cu majorări de preţuri, taxe, impozite, biruri. Să nu ştiţi voi că aceasta e calea spre faliment? Că într-o zi vom ajunge la capătul drumului? Exclus.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.