Nadia Comăneci. Azi e un recurs spiritual la vara olimpică din 1976
12 noiembrie 2021! Ziua Zeiței de la Montreal, înadins, parcă, fixată într-un calendar emoțional, ca să ne bucurăm pentru că până în urmă cu șaizeci de ani deși aveam cultul gimnasticii, nu existao zeiță a ei…!
A fi încercat să iubim atât de frumos, atât de profund, atât de entuziast gimnastica, fără a se fi născut Nadia, ar fi însemnat să fi ajuns, însetați, până la izvorul iubirii dar să nu ne putem bucura de apa lui minunată pentru că ne-am uitat undeva sufletul…!
Însă izvorul acesta a țășnit la Onești, într-un 12 noiembrie 1961 și-a început să se preschimbe o mare pe pământ, deodată ce bolta cerească va fi fost menită ca mai târziu, în vara olimpică din 1976, la Montreal să ivească o stea într-un catalog în care nota zece să apară ca nota unu și nota unu să se facă zece…!
Azi e ușor să spunem că în acea magică vară am zărit o zână pruncuță, dar de fapt atunci noi am trecut prin fiorii nașterii unei iubiri căreia doar împletitorul cu fireturi de cronici sportive, Ioan Chirilă i-a descoperit cuvânt să o cuprindă: Zeița…!
De atunci o iubim pe Nadia pentru că e frumoasă și e frumoasă pentru că o iubim; de atunci în farmecele ei contopite cu viața noastră sufletească – a noastră înseamnă lumea – parcă nu a mai trecut nici o zi. Pentru că gimnastica feminină mondială are stauată în arbitraj, din vara olimpică a anului 1976, nota zece, Nadia nu a mai avut niciodată nevoie să apere ori să repete o realizare de apogeu – deși a făcut-o și a înveșnicit-o în legendă.
Atunci noi am învățat că iubirea este cea mai luminoasă frumusețe a sufletului. Toți suntem în căutarea iubirii, dar când s-a ivit steaua Nadiei Comăneci, planeta întreagă a sărbătorit victoria căutării, găsind-o…!
Azi, în 2021 e rândul altei zile de 12 noiembrie să înfrumusețeze ceea ce suntem noi, numai gândindu-ne la Nadia Comăneci: noi mai calzi la suflet, noi mai armonioși la gând, noi mai strălucitori la privit, noi mai veseli la surâs…, suntem noi mai în preajma noastră, noi mai uniți cu noi, noi mai blânzi cu noi, noi mai de mână cu noi…, ca să nu ne pierdem noi de noi, noi mai atenți la noi…, ca să nu ne rătăcim noi pe noi…!
Doamne, ce vremuri trăim…! Toboșarii timpului numai ceartă scot la iveală, iar pandemia usucă inimile de boală și de spaima de boală și sus, la ștăbimea politică e zarvă cu târgul iubirii…
…Dar e 12 noiembrie, ziua aniversară a Nadiei Comăneci, Zeița de la Montreal de la care am putea să înțelegem că pentru a iubi nu există un alt motiv mai însuflețitor ca acela că iubirea îi aduce față în față pe oameni ca egali și liberi…! Iubirea nu are alt loc de naștere și altă adresă de domiciliu a ei decât inima omului.
Ne-am întreba azi, binefăcător ar fi dacă ne-am întreba: oare după moarte mai iubim?! Nu este la noi răspunsul acesta, dar, oricum, aici unde mulți pierd totul și nu mai așteaptă nimic în schimb, iubirea trăiește cu aripi.
Iată o iubire atât de frumoasă…! Cea pentru Zeița de la Montreal.! Ce mirabil nume a descoperit pentru Nadia, cronicarul…! Aceasta poate pentru că mai întâi el a descoperit că o topitoare poveste de iubire nu are final, iar zeii sunt nemuritori! În momentul în care descoperi aceasta, lumea se transferă în lumea ta, frumusețea se transferă în frumusețea ta, iubirea se transferă în iubirea ta!
Iată, cu aceste înțelegeri sublime se incită la descoperirea de către om, din toată ființa sa, a atâtor frumuseți în sine.
Iar azi, dacă este 12 noiembrie și ne amintim că în zia aceasta s-a născut o minune de pruncuță la Onești, ce va înstela sportul gimnasticii și va înveșnici iubirea pentru ea, deja le avem pe toate acestea, fără a pleca să le căutăm mai departe de noi…!
Nu încape nicio îndoială că în ziua în care s-a născut Nadia ne-au crescut aripi ca să zburăm într-o armonie universală. Necrezută stare de plăcere, bucurie, frumusețe și iubire…!
La mulți ani, Nadia…!
Aurel V. Zgheran