Ne ajută pe mulți dintre noi să vedem mai bine și nu numai, dar ce știm despre ele? Lentilele de contact
Încă din 1845, Sir John Herschel a sugerat ideea lentilelor de contact, dar nu a făcut nimic în această privință. Aplicarea practică a lentilei pe pupilă nu a fost realizată decât mult mai târziu, spre sfârșitul secolului, când F. E. Muller, producător german de ochelari, a creat o lentilă pentru un bărbat a cărui pleoapă fusese grav afectată de cancer. Pacientul a folosit lentila 20 de ani, până la sfârșitul vieții și nu și-a pierdut vederea.
Termenul ”lentilă de contact” a fost propus inițial de Eugen Fick, medic elvețian, care în 1887 a publicat rezultatele experimentelor cu acest tip de lentile. În 1889, August Muller, student la medicină, de origine german, descria propriile experimente cu lentilele de contact. Deși încercările sale nu s-au dovedit eficiente, au avut totuși o contribuție semnificativă în acest domeniu.
După 1892, numeroși medici, susținuți de diferite firme de produse optice, au început să se specializeze în producerea lentilelor. Până la începutul anilor ’40 era deja disponibilă o gamă destul de largă de lentile de contact. Exista însă un inconvenient: toate lentilele, indiferent de faptul că erau din fibră de sticlă sau de plastic, erau destul de mari ca dimensiune și nu puteau fi folosite o perioadă de timp îndelungată.
Îmbunătățirile aduse ulterior au dus la creșterea semnificativă a numărului de persoane care le foloseau, la ora actuală numărul utilizatorilor cuantificându-se în sute de milioane.
Lentilele de contact în mileniul III
În prezent, odată cu dezvoltarea tehnologiei, are loc și o revoluție a domeniului marii producători din zona comunicațiilor conferind micilor dispozitive noi și noi valențe.
Astfel, se poate vorbi în 2018 despre lentile care ajută la diagnosticarea unor boli.
Dispozitivul include lentile electronice, senzori, un receiver, sistem de stocare și alimentare electrică. Patentul poate fi văzut aici și explică procedura de instalare.
Dezvoltatorii vorbesc și despre o antenă care furnizează energie și îi permite dispozitivului să funcționeze wireless, pentru că, să recunoaștem: nu e chiar accesibil să introduci o baterie AA într-un dispozitiv atât de mic.
Este menționat și un dispozitiv extern, care se conectează la globul ocular și ar avea rolul de a extinde mulțimea aplicațiilor lentilelor. Poate că alterarea fizică a ochiului uman sună ca o prodedură periculoasă și nu tocmai dorită, dar procesul nu e similar LASIK sau altor operații care alterează lentila pacientului pentru a-i schimba vederea.
Aceste lentile smart pot monitoriza nivelul de glucoză din lacrimile celui care le poartă.
Lentilele rămân totuși moi, confortabile și transparente, pentru a putea păstra funcția principală pentru care au fost create, aceea de a vedea cu ajutorul lor.
Într-un studiu publicat în Science Advances, echipa de cercetători de la Ulsan National Institute of Science and Technology (UNIST) și de la Sungkyunkwan University a explicat că lentilele vor putea detecta zahărul din sânge prin lacrimi. Invenția lor reprezintă o premieră – aceste lentile moi sunt primele care folosesc pixeli de display pentru monitorizarea glucozei.
În lentile sunt trei componente – senzori de glucozp, circuite de transfer de putere wireles și pixeli de display. Pixelii analizează date în timp real și elimină nevoia unor echipamente externe. Senzorul funcționează simplu – o lumină LED rămâne aprinsă atâta timp cât nivelul de glucoză din sânge este normal. Când întrece un prag, se stinge și îl atenționează pe utilizator.
Până acum, cercetătorii au testat lentilele de contact pe un iepure. Au putut monitoriza fără probleme nivelul de zahăr din organismul animalului. Ei sunt convinși că și oamenii vor putea folosi lentilele, cu aceleași rezultate. Astfel, bolnavii de diabet nu ar mai trebui să suporte ace de fiecare dată când își măsoară glicemia, iar cei care nu suferă de diabet pot să prevină apariția acestuia.
Aceste lentile moi ar putea ajunge, pe viitor, să măsoare și alți marcatori biologici, precum tensiunea, temperatura și colesterolul. Ar putea, de asemenea, să fie un mediu de transmitere a unui medicament sau chiar să îmbunătățească experiența de realitate augmentată.
De asemenea, și Samsung lucrează la realizarea unor lentile de contact inteligente cu cameră integrată, adică cu un senzor video pentru a filma ceea ce vede ochiul. Lentilele de contact dispun de o antenă pentru a fi sincronizate cu smartphone-ul, acesta fiind cel care face prelucrarea și gestionarea informațiilor. Lentilele integrează, de asemenea, senzori de mișcare. Practic, lentilele de contact inteligente ale celor de la Samsung dispun de o cameră, senzori de mișcare, un transmițător și un ecran capabil să afișeze o interfață interactivă, utilizatorul controlând gadget-ul prin simple clipiri.
Deși va mai dura până când lentilele vor fi testate și pe oameni, cercetarea aceasta ne aduce cu un pas mai aproape de un viitor în care lentilele de contact sunt mai mult decât o alternativă la ochelari sau un moft pentru frumusețe.