Nicoleta Ion – Doamnă de succes, a comunicării artei spectacolului
Un spectacol elevat începe, fireşte, de la opţiune şi aşezare conceptuală într-un program, şi are ca punct terminus nu stingerea luminii la prăbuşirea pustiului peste sala dezolantă, după spectacol, când încetează ultimul murmur şi păşeşte pe covorul de la ieşire ultimul spectator, ci atunci când amintirea lui devine pradă altui prezent al altui spectacol încă şi mai frumos – primejdia pentru frumos fiind însuşi frumosul.
In integrum, un spectacol e o fiinţă! Deosebirile dintre unul şi altul consistă variabil în analize comparativiste, fără a eluda viaţa ci cotând temperatura, pulsul, culoarea ei, pentru că un spectacol fără viaţă ar angaja nimicul şi ar activa o lume oarbă într-o viziune ipotetică.
Marile spectacole sunt şi mari incitaţii spre interogări şi exclamaţii în legătură cu faţa văzută a lor, nu cu interiorul fremătând, neexpus privirii.
Cu toate că aici există un punct arhimedic al spectacolului, pe care se sprijină pârghiile ce mobilizează şi organizează tot! Acest punct fizic, în niciun caz decorativ sau filozofic, ci cât se poate de concret este compus dintr-un staf în care fiecare are o ierarhie fixată pe un segment de atribuţii, amplasat într-o porţiune delimitată şi deopotrivă asociat axiologic, egal şi indispensabil în integritate şi dinamism.
O astfel de „piesă”, în complexul organizatoric al unui spectacol este Nicoleta Ion. Întâlnind-o, cel mai adesea la poarta numărul zece a Sălii Palatului din Bucureşti, o cale de acces a presei, oricine stabileşte o dată în plus şi din prima clipă că o lume fără conversaţii ar fi, dacă totuşi ar putea fi, foarte urâtă!
Chiar dacă n-ar exista un subiect precis de conversaţie cu Nicoleta Ion, într-un moment anume, e păcat să nu fie găsit temeiul unui cât de laconic schimb de cuvinte cu ea.
Aceasta, deoarece o conversaţie cu ea nu poate fi pusă decât în criteriologia generozităţii celei mai pronunţate a omului în serviciul omului!
La aceşti termeni se racordează şi schimbul de reflecţii agreabile şi trezitoare de interes, pentru alcătuirea acestui interviu, în 2014.
De ce depind, în ce te priveşte, împlinirile: de o anume filozofie, de talent, de muncă, de şansă, de întâmplare…?
De toate! Poate mai puţin de întâmplare! În cazul meu, întâmplarea şi ţelul concret sunt chestiuni separate, contradicțiiîn termeni. La trezeci şi patru de ani pe care îi am azi, am ajuns să cred că urmez profesia pe care o prevedeam şi care începe cu un vis însufleţit încă de la vârsta de zece ani, când mimam în joacă ceea ce urma să îmi aducă mari satisfacţii profesionale mai târziu.
Aşadar, vorbim de inspiraţie şi râvnă, ce n-au fost zadarnice, deşi s-au fructificat mai târziu?
Îţi pot mărturisi că în copilărie organizam spectacole în curtea unei bune prietene. Timp de două, trei săptămâni, făceam repetiţii zilnice, selectam repertoriul cu atenţie, apoi mă ocupam cu seriozitate de improvizarea scenei, a cortinei, în aşa fel încât să ne bucurăm toţi copiii, în cele din urmă, de aplauze fulminante din partea părinţilor spectatori.
Conştiinţa de sine a talentului şi ardoarea organizării spectacolului ţi-au fost favorabile în stăruinţa alegerii profesiei, după maturizare, sau ţi-au conturat ideea unui timp irosit?
Niciodată irosire. Joaca nu a fost niciodată pentru mine o irosire, ci o condiţie a acumulării energiilor şi imaginaţiei creatoare. Ea a continuat şi în anii de liceu şi de facultate, atrăgând după sine admiraţia profesorilor şi a colegilor mei. M-am implicat cu seriozitate în toate acţiunile cu profil artistic, am prezentat şi coordonat organizarea tuturor balurilor de boboci, e drept, fără să intuiesc faptul că acele experimente îmi vor sluji peste timp.
Când, totuşi, această pasiune căpăta reperele unei ocupaţii profesionale? După liceu te-ai orientat spre o universitate de profil compatibil cu idealurile tale?
Influenţată de cei dragi şi crezând că voi putea deveni un pion important în departamentul financiar al unei companii faimoase m-am orientat către un liceu economic din Bucureşti, mai înainte de facultate, apoi, e adevărat, am urmat Facultatea de Inginerie şi Management în Agroturism, îmbinând orele de studiu şi cursurile intensive de contabilitate cu un program de lucru flexibil în cadrul unei agenţii de publicitate. Treptat mi-am dat seama că nu am aptitudini de a lucra cu cifrele şi că nu are rost să investesc în cursurile de specializare. Dar nu se poate spune că studiile universitare sunt totalmente inutile în raport cu activitatea mea prezentă. Dimpotrivă. Nu doar ceea ce înveți strict în funcție de profilul studiilor este important în formarea profesională ci mai ales conexiunile pe care le dezvolți.
În cazul acesta, când ai făptuit actul temerar al punerii greutăţii pe braţul cumpenei, spre atârnarea lui după voia ta în ceea ce priveşte profesia
Ziua ce mi-a schimbat traiectoria profesională nu s-a lăsat aşteptată şi am păşit în universul artistic al muzicii, la iniţiativa unui bun prieten care mi-a propus postul de asistent manager la una dintre faimoasele case de discuri din România. Reuşeam cu brio să fac cea mai tare cafea cu putinţă şi era imposibil să nu dea în foc. Probabil acesta a fost principalul motiv ce l-a determinat pe superiorul meu să mă înveţe pas cu pas, tot ceea ce ar trebui să facă un specialist în relaţii publice.
Este important pasul acesta spre munca organizatorică în universul fabulos al spectacolului?
Patru ani de pregătire profesională ce-au urmat au consecinţă în propulsarea mea spre acest univers. Ei mi-au deschis noi orizonturi. Am asistat la debutul multor artişti români şi sunt mândră de faptul că am contribuit semnificativ la viitorul unora, în sfera muzicii. Pe scurt, casa de discuri Alpha Sound m-a descoperit, m-a format şi m-a ajutat să îmi continui jocul. Am organizat numeroase conferinţe de presă şi lansări de albume, am creat o strânsă legătură cu jurnalişti din toată ţara. Au urmat colaborări cu alte case de discuri, la fel de importante, dar şi cu muzicieni români preţioşi pe care i-am reprezentat în calitate de Specialist Relaţii Publice.
Cândva contestată schimbarea „locurilor de muncă, se dovedeşte azi, în cea mai evidentă preponderenţă, ca benefică pentru acumularea experienţei. Este şi cazul tău?
Te asigur că da!
Dedicarea ta vieţii de familie a pricinuit vreo sincopă în desfăşurarea profesională?
Fericirea mi-a bătut la uşă la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când am legat jurământ pe viaţă cu cel ce-avea să îmi devină soţ, iar un an mai târziu, tatăl copilului care a întregit familia, de fapt a dat sens întregii noastre vieţi. Mi-am luat în serios rolul de mamă, trecând profesia pe locul doi, însă fără să o abandonez. Lucram de acasă şi visam să îmi deschid o afacere, îmi doream să organizez evenimente private. Pentru o perioadă am reuşit să fac acest lucru şi am organizat un eveniment special, cu circuit închis – concertul maestrului Gheorghe Zamfir – susţinut în prezenţa tuturor ambasadelor ţărilor arabe, urmat de un Grand Fiesta Shopping, un eveniment ce promova lanţul de magazine din incinta hotelului JW Marriot Bucureşti.
Când s-a ivit ocazia primei legături cu echipa agenţiei „Vreau Bilet”, unde profesezi azi, întru împlinirea ta cea mai satisfăcătoare?
Această întâlnire a fost o etapă profesională ce-avea să îmi schimbe viziunea. Am intrat în echipa de organizare de spectacole a agenţiei „Vreau Bilet” în anul 2007. Aici l-am cunoscut pe Pepino Popescu, alături de care am împărtășit aceeaşi pasiune. Experienţa sa şi încrederea pe care mi-a acordat-o mi-a conferit şansa de a afla cu adevărat ce înseamnă să fii organizator de spectacole. Am luat-o de la capăt, ca şi cum nu aş fi avut vreodată legătură cu acest domeniu, simţind că acesta este de fapt locul pe care îl căutam. Timp de 7 ani am format o echipă extraordinară, fiind persoana care s-a ocupat de comunicarea fiecărui eveniment pe care domnul Pepino Popescu avea să îl pregătească.
Sunt de atunci şapte ani. Ai adunat în ei nesfârşita bucurie ce te-a imboldit să aloci spectacolului muzical o parte a sufletului tău. Măcar cu povestea câtorva, leagă-mă sufleteşte şi pe mine.
La unele dintre ele, organizate la Sala Palatului ai fost prezent şi tu, ştiu prea bine, pentru că ţi-am rezervat locuri. Nu ştiu pe care dintre cele din provincie le-ai văzut. De aceea nu eu te pot lega sufleteşte pe tine de aceste spectacole, pentru că te-ai legat însuţi. Dar, să ne amintim împreună! Experienţa fascinantă începe în urmă cu şapte ani şi continuă şi azi. În acest timp s-au adunat probabil zeci de concerte susţinute de marile valori ale culturii româneşti, precum maestrul Tudor Gheorghe, dar şi de artişti cu notorietate internaţională, de la interpreţi până la orchestre simfonice, corpuri de balet, cu toţii apreciaţi la nivel mondial. Prin intermediul domnului Pepino Popescu, agenţia „Vreau Bilet” a deschis graniţele muzicii de aur: Smokie, Kenny G., Engelbert Humperdink, Michael Bolton, Janni, Julio Iglesias, Mireille Mathieu, Bonnie Tyler, Europe, Indila… sunt doar câteva dintre legendele care ne-au trecut pragul şi ne-au onorat cu show-uri live, memorabile. La cele mai multe dintre ele ai fost prezent…
Care dintre proiecte este mai aproape de inima ta?
Fiecare proiect intersectat cu mine în toţi aceşti ani ocupă un loc special în inima mea. Lupta de a-i convinge pe oameni să vină în sălile de spectacol, emoţiile intense din spatele scenei şi acea senzaţie de înfrigurare la auzul aplauzelor uriaşe ce transmit sălii o vibraţie aparte fac parte din viaţa mea. Am transformat această profesie în pasiune. Ţintesc sus şi sunt dispusă să lupt oricât pentru a-mi atinge obiectivul. Atunci când un eveniment la care am contribuit cu toată ființa mea este o reușită, am confirmarea datoriei împlinite la modul exigenței profesionale și satisfacției personale.
Aurel V.Zgheran
Aurel V. Zgheran şi Nicoleta Ion, București, Sala Palatului, 24 martie 2014, la concertul interpretei Mireille Mathieu
Nicoleta Ion în prim planul organizatoric evidențiat prin grandoarea și rafinamentul artei spectacolului cu André Rieu, Smokie și Julio Iglesias