Niţă: Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat la o conferinţă de presă că Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie, iar viitoarea conducere a companiei va trebui să stabilească prioritatea investiţiilor începute.

„Ne vom preocupa să promovăm managementul profesionist aşa cum s-a făcut la toate companiile, apoi vom lista 10% pe bursă. Vom stabili o listă de priorităţi pentru că sunt multe investiţii începute. Trebuie să revenim la ceea ce am spus dintotdeauna, şi anume la eficienţă. (…) Sunt lucruri care vor trebui analizate foarte strict şi sever. Chiar dacă iese din insolvenţă, va rămâne cu datorii, care vor trebui eşalonate. Conducerea a investit în pământ miliarde de euro”, a declarat Niţă, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Energy.

Hidroelectrica a avut în primul trimestru un profit brut de 144 milioane lei (32,8 milioane euro), de la o pierdere de 136 milioane lei în primele trei luni ale anului trecut. De asemenea, a avut o cifră de afaceri de 661 milioane de lei (150,7 milioane euro).

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.