Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

O declaraţie de dragoste…

Publicat: luni, 13 ianuarie 2020

Nu e vorba numai de titlul albumului, ci de mai toate melodiile de pe acest remarcabil nou produs Savoy: Marian Nistor, în postură de compozitor, dedică soţiei sale Dorina Paraschiv Nistor, la rândul ei interpretă vocală pe disc, o adevărată colecţie de şlagăre închinate iubirii dintre ei.

Am scris “un nou produs Savoy”, dar de fapt însuşi compozitorul cataloghează CD-ul de faţă drept “Best of nr. 9”, în ambiţioasa sa întreprindere de a edita şi organiza sutele sale de creaţii, găsind în Paul Stîngă, producătorul casei de discuri Eurostar, muzicianul potrivit pentru a-i pune în valoare opera.

Din lunga şi atât de fructuoasa carieră a formaţiei Savoy, cu mii de concerte în toată lumea, regăsim aici câteva bijuterii care vor rămâne indiscutabil în istoria genului.

Una din aceste piese, “Domnişoară” (mare lucru că s-a cântat fără probleme într-o perioadă în care erau mai multe “tovarăşe” decât doamne şi domnişoare!), a făcut să bată multe inimi adolescentine, fiind difuzată la BBC, în Marea Britanie, şi chiar  a ajuns să figureze într-un top în Suedia!

Apoi ar mai fi, la loc de cinste, marele şlagăr compus pe versurile lui Macedonski, “Noapte de mai” (Veniţi, privighetoarea cântă…), dar acestor titluri emblematice li se adaugă numeroase cântece pe care le reascultăm cu înfiorată emoţie, mai ales că ele, din păcate, nu se difuzează la radio, aşa cum ar fi normal.

Mare iubitor, cunoscător şi degustător de poezie, el însuşi poet (modest, cu doar un text aici), Marian Nistor a răsfoit cu veneraţie şi sfială paginile în care au aşternut versuri nemuritoare Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Magda Isanos, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor…

El este indiscutabil un mare, un ultim romantic în această lume tot mai rece, mai dură, mai neprietenoasă, mai agresivă şi mai vulgară, în care cei sensibili nu mai au loc. Şi ce face, în aceste condiţii, un artist talentat, care evită să fie rănit în contactul cu lumea reală, atât de rea şi de duşmănoasă?

Se închide în camera de lucru, în faţa pianului sau mânuind chitara (ceea ce nu înseamnă că nu ne reaminteşte faptul că este absolvent al clasei de nai de la liceul de muzică, cu o originală “Lambada”), dăruindu-ne melodii încărcate de lirism şi visare, cum ar fi “Lasă-ţi lumea”, “Departe sunt de tine”, “Flori de măr”, “Vis vegetal”, “Ora strepezită”, “Septembrie”, “Verighetele de iarbă”, “Lângă lac plânge o floare”, “Nu mă iubi, nu mă uita”, “Recheamă-mă şi-am să revin”…

Succesul ce se întinde pe mai bine de cinci decenii al tuturor producţiilor purtând marca Savoy constă în continuitate şi colaborarea cu cei mai buni în domeniul lor.

Pe de o parte este vorba de regretatul muzician Alin Constanţiu (saxofon, clarinet), iar pe de alta de cei mai buni regizori muzicali, la rândul lor compozitori: Jolt Kerestely, Andrei Kerestely (Midi Sound) şi Mircea Drăgan (Drăgan Music), în studiourile cărora s-au efectuat înregistrările.

 

Aveţi în mână un CD pe care trebuie să-l ascultaţi de la prima la ultima melodie, de fapt nu e cazul să vă îndemn eu, asta o veţi face sigur, pentru că universul magic de muzică şi poezie Marian Nistor-Savoy vă va acapara, invitându-vă să vă înfrumuseţaţi o oră din viaţă, uitând de toate grijile şi necazurile.

Prin intermediul acestui album editat de Casa de Discuri Eurostar, legenda Savoy merge mai departe…

 

Octavian URSULESCU

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=112470

Publicat de la data ian. 13 2020. Categorii ARMONII ȘI DISONANȚE by TAVI URSULESCU.

Zona comentariilor

Meteo în țară

31 mai 2020, 12:29
 

V
Soare
20°C
25 km/h
Perceput de temperatură: 22°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 37%
Vânt: 25 km/h V
Rafale de vânt: 25 km/h
UV-Index: 9
Răsarit: 5:34
Apus: 20:53
Prognoza 1 iunie 2020
Zi
 

V
Parţial însorit cu furtună
21°C
Vânt: 7 km/h V
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

ENE
Precipitaţii
10°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 31-05-2020 Ora : 5 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 05:45 si 09:00 In zona : Județul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Neamţ: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 27-05-2020 Ora : 9 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 27 mai, ora 12:00 – 31 mai, ora 23:00; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : ACTUALIZARE INFORMARE METEOROLOGICĂ   Interval de valabilitate: 27 mai, ora 12:00 – 31 mai, ora 23:00 Fenomene vizate: manifestări […]

Loto

Horoscop

  • 299.671 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team