Oaia antimonarhică
Foarte greu mi se pare uneori să pronunţ numele câtorva oameni cu ochi goi, fără expresie, fără lumină, galeşi, în care nu întrevăd o inteligenţă considerabilă la nivelul minim uman, ci numai şovăială şi rătăcire, ca şi ale altora cu privire tăioasă şi sălbatică în care observ porţile unui suflet sângeros, de natimă sfâşiind prăzi atacate târâş. Nu mi-e confortabil să scriu o frază singură căutând idei pentru oameni de acest fel, prefăcători ai cuvântului în rebuturi literare fie cu flacăra spiritului furibundă, fie înverşunate până la cruzime primitivă, nu o singură dată drept „capodopere” analitice ale unor zişi scriitori ori jurnalişti deţinători ai câte unui cârd de titulaturi culminate cu acela de doctor.
De cele mai multe ori, astfel de producţii scriitoriceşti sunt de factură conflictuală, demascând trăsăturile de caracter ale unui om ori beat, ori nebun, ori mincinos, ori unui servitor ce-a descoperit actele stăpânului său, un geniu, şi a copiat datele din ele pe diplomele sale umflate, căci prostia umană e o larvă de gălbează într-un cocon ce ţine loc de minte. În ele se află un troian de abjecţii degradante ce-atrag atenţia la exemplul a cum nu trebuie să fie un scriitor, ori un jurnalist.
Devine circumspect cineva care se laudă cu făurirea de cărţi fără număr şi publicarea de articole în toată presa electonică mondială, precum şi cu apartenenţa la tot ce înseamnă pe lume asociaţii, uniuni, enciclopedii, antologii, dicţionare şi aşa mai departe… Câtă vreme marfa livrescă sau editorială străluceşte în ilustrarea prin exemplul propriu a tipului de tare umane pe care respectivul autor cu preferinţe pentru scandal le atribuie iraţional, cu răutate de subom, în termeni vulgari, animalici, primitivi, renăscuţi din modul tribal de comunicare cu bâta şi strâmbăturile, altora, cel mai ades unor oameni de valoare pe lângă care scandalagiii sunt ceea ce poate însemna gâzele în iarbă în comparaţie cu vulturii în văzduh, avem a face cu decăderea nobilei îndeletniciri a scrisului.
Mai utiliza un astfel de tip comunicativ public, până nu demult, Corneliu Vadim Tudor, dar lui i s-au iertat multe deoarece era inteligent, avea bogăţie de cultură în minte, ceea ce acestora despre care este vorba acum nu le-a încăput în coconul cu rost de minte, scria poezii romantice, agreabile, ceea ce acei cu ochi spălăciţi a delir, ori fioroşi a paranoia nu au capacitatea să alcătuiască, atâta vreme cât în înzestrarea lor de circumvoluțiuni nu se găseşte nimic, afară de rău, urât şi halucinaţie. Faţa le exprimă stări de dezaxare mintală, furie sau lamentări, aiurări, agonii, nicidecum visul meditaţia, sensibilitatea poetului.
Am enumera interminabil funcţiile asumate de astfel de oameni, ca scriitori ori jurnalişti ce se cred, slujind cuvântului şi slujindu-se de cuvânt, intelectuali geniali (vai însă, cuvântul semnifică în acest caz orice altceva decât literatură şi jurnalism). De aceea, să ne întrebăm cum de se poate să deservească aceştia toate redacţiile de pe lume, fiind peste tot (unde-i publicaţie, hop şi ei)?! Ca şi cum postacii de profesie, fără odihnă zi şi noapte nu aveau şi aşa faima prostiei şi răutăţii transgresate în pandemie internautică, soiul de scriitori cu duzina umple şi el literatura aceasta periculos de liberă şi infecţioasă cu fantasme, analize psihopate, dezbateri delirante în monolog, aruncări de invective în personalităţile României.
Pe cât e de dizgraţioasă apatia ochilor unor astfel de oameni sau cruzimea lăuntrului sufletesc în care nimic nu străluceşte, totul se scufundă în catran şi iad de creatură distructivă, antiumană, pe atât se trezesc la comentarii țicnite, aprobatoare, cei de teapa lor. Şi unii şi ceilalţi îndrăznesc să numească România patrie a lor, atât de aclamativ de parcă e musai să existe „inteligenţii” de ei pe lume, alminteri n-ar mai fi cine-i plânge de milă României, din care motiv îşi arogă dreptul de a da de pământ cu ţara în modul cel mai terfelitor, ceea ce face şi cu bietul cuvânt murdărit în mintea lor capabilă doar să lucreze la prelucrarea lui în unealtă de batjocurire şi împroşcarea în lumea întreagă cu otravă asupra a tot ce e demnitate, puritate, glorie a României, pe care o face de râs, o ilustrează grotesc bătându-şi joc de istoria ei, de personalităţile care i-au făurit această istorie nimicită de suboameni.
Cei dintre ei care locuiesc prin străinătăţi bucurându-se de drepturi depline şi egale cu ale cetăţenilor civilizaţi ai ţărilor respective îi consideră pe membrii Familiei Regale a României venetici acasă la ei, dovadă a prostiei uniforme cu duşmănia. Faţă de grava incapacitate de cunoaştere şi înţelegere a Constituţiei pe care o invocă incredibil de contorsionat şi în exterioritatea căreia sunt deplin şi permanent situaţi, aceşti oameni trebuie să fie întrebaţi odată şi odată de ce îşi permit să iasă în afara ordinii legii şi moralei (morala, de facto, se anulează prin însăşi logica termenului, dacă e asociată cu ei), contestând cetăţenia română Majestăţii Sale Regelui Mihai, născut în România, Rege al României, locuitor al Regatului României, exilat un amar de vreme din mânia torționară moscovito-securisto-comunistă şi restabilit în România după multă tevatură din partea puterii de atunci și de după, o perioadă – până și azi mai există sporadice astfel de sminteli –, beneficiind implicit de toate drepturile ce decurg din cetăţenia română, precum şi Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române sau Alteţelor Lor Regale Principeselor.
Personal, nu rezist să citesc prea multe articole scrise de zănatici decăzuți de la supremaţia valorilor umane ori, în tot cazul, nu reuşesc să-mi adun puterea citirii de la capăt la capăt a niciunei bazaconii crezute articol de către incalificabilii autori. Fiţuicile lor aglomerează Internetul, cât vezi, prin ameţitoare compuneri alcătuite toate, parcă, de unul și același dintre deliranții cu agresivitate şi prostie cât cuprinde, sărind cu sila în calea vederii oamenilor de caracter, dar şi spre delectarea celor ce tună şi se-adună!
Un om de bună credinţă, cu onoare, circumspect faţă de nălucile moscovito-securisto-comuniste deduce încă din titlurile scrierilor de această factură că are a face cu solii fie marcate de mare neştiinţă, fie încărcate de diversiune, minciună, manipulare (nu, nu sunt una, în cazurile acestea de paranoia combinată cu prostie crasă, diversiunea, minciuna, manipularea sunt grade şi trepte de la nerod simplu la nerod cu doctorat). Vai, vai, ne vor judeca mai târziu copiii că am lăsat proştii şi monştrii să se umple de titluri academice, să ajungă scriitori, ziarişti, analişti şi aşa mai departe, scufundându-ne zi cu zi din seara răscrucii de veac și mileniu în noapte profundă, după care va fi nevoie să treacă o întreagă eră ca să se ivească din nou dimineaţa. Vai, vai, în ce braţe de moarte urâtă zace spiritul unora!
Trecând cu ochii peste câteva titluri de fiţuici psihopate sau expresii de oameni sedaţi, galeşi, cu ochi injectaţi de serul prostiei, singurul produs al coconului din golul minţii, ori încrâncenaţi, cu viţele fasciste încrengate în tenebrele sufletelor lor cinice, dăm adesea peste o movilă de steril literar foarte nociv, depus de către o doamnă care alminteri pretinde să fie mai presus ca frumuseţe umană decât prinţesele lumii, mai harnică decât toţi făuritorii de lucruri durabile şi necesare ale lumii, mai inteligentă, cultă şi documentată decât toţi istoricii mondiali de prestigiu – nu-i scriu numele căci m-aș vedea nevoit să corectez aceasta înaintea publicării textului. Spicuiesc mai jos câteva mostre incredibile ca avengură a teribilității, alăturându-le impresii și replici personale, adecvate.
„Charles are fantezii «erotice» cu Transilvania noastră”: În neobrăzare incomparabilă, doamna, terminând de insultat Familia Regală a României, se extinde şi la cea a Marii Britanii…, oriunde se uită, în loc să vadă tradiţie, istorie, cultură, civilizaţie, vede numai mirişti cu jivine de pradă, atât o duce capul…, dar să jigneşti pe Charles, Prinţ de Wales, moştenitor al Marii Britanii (textul este alcătuit înainte de a fi întronat, n. a.), fiu al Reginei Elisabeta a Regatului Unit, care este îndrăgostit de România, o respectă, îi admiră frumuseţile naturale, îi preţuieşte valorile culturale şi umane, îi respectă istoria, o promovează în lume – act totalmente contrar răului pe care îl face României această doamnă, agonizant, în armonioasă tonalitate cu ce a mai rămas din principiile securiştilor şi comuniştilor – este consternant; cu aceasta, ea se încolonează imbecililor ce-au denigrat pe Nadia Comăneci, pe Ilie Năstase, pe Hagi, pe Ion Ţiriac, pe Draga Olteanu Matei, pe Simona Halep, pe Gică Popescu, pe Alexandru Arşinel…, pe unii doctori, savanţi, scriitori, pe unele elite din toate domeniile vieţii româneşti, oameni cumsecade şi de valoare ce zidesc, români şi prieteni ai românilor;
„Eurovisionul, un atentat la morala creştină”: Iată, doamna a trecut la muzica pe care o amestecă, de dragul senzaţionalului naiv cu pomeni creştineşti; ce-o mai fi vrând să combată şi pe ruta infernalei confuzii din capul ei, proclamându-se mucenică salvatoare a creştinismului în război cu Eurovision-ul, potrivit limitelor sale de gândire?;
„De ce a fost asasinat Ceauşescu?”: Da, chiar, de ce, câtă vreme atâţia ca doamna trăiesc prosper în ţara aceasta şi debitează anormalităţi de care un om sănătos la minte se cruceşte?;
„Obama, acuzat de crime împotriva umanităţii, şantajul, Bruxelles-ul şi salariile primarilor”: Doamna confundă de această dată mandolina cu gâsca – ce indice de legătură există între aceste subiecte? Să îi tratăm, însă, şi de data aceasta tulbureala din cap cu indiferenţă, deși nu trecem mai departe fără să observăm că după ce ia la rând monarhii, prinţii, prinţesele şi monarhiile, sare şi la gâtul preşedinţilor din ţări străine, că pe ai noştri i-a terminat pe toţi la rând şi alege să-l atace, iată ce îndrăzneală, pe preşedintele Obama, mai senzaţional decât toţi bacii de prin Carpaţii României, singurii de care nu s-a legat încă doamna, sau poate că nu ştim noi;
„Ceauşescu speriase vestul”: Acu’-i acu’! Dacă nu dărâma poporul german Zidul Berlinului, de frica lui Ceauşescu tot i-ar fi sărit cărămizile cât colo, odată şi odată!;
„Daţi-mi ţara înapoi”: Parcă am mai auzit aceste vorbe, nu? Păi, dacă există o asociere în identitate a urii doamnei împotriva Majestăţii Sale Regelui Mihai, împotriva întregii Familii Regale a României cu ura securiştilor şi comuniştilor, precum şi o copie perfectă a sloganurilor celor ce de fapt au dărâmat ţara, cu sloganurile ei, atunci, aberant nu ar fi decât să o deosebim chiar pe ea de securişti, comunişti şi demolatori de ţară, şi ar fi o greşeală deoarece întocmai aşa și este – să nu uităm, de altfel, în această ordine de idei, ce sloganuri însufleţitoare aveau naziştii, iar atunci se pot găsi lămuriri în legătură cu debitul de fraze aclamative ale doamnei; cât priveşte sporul de mahalagisme, acestea, e clar că vin întocmai din conformaţia intelectuală a unei turme de oameni ce răspândesc infecţii în literatura extrem de violentă;
„Căpuşe în robă”: În legătură cu această „metaforă” la maximul penibilului, atenţia revine chiar purtătorilor de robe, datori a lua poziţie atât în ceea ce priveşte discreditarea lor cât şi cu privire la ducerea în derizoriu a robei ce nu se-aseamănă lânii oii, poate pline de căpuşe, dacă nu de gălbează, roba fiind un veşmânt de decenţă, prestanţă, solemnitate, al magistratului, avocatului, grefierului;
„Fetele cetăţeanului fără patrie”: Majestatea Sa Regele Mihai, de către cine a fost exilat din ţara Sa? De către securişti şi comunişti! Ce sunt, dar, cei care şi azi consideră pe Majestatea Sa „cetăţean fără patrie”?! Securişti sunt şi comunişti, nu pot fi altceva!;
„România este Republică”: Știe doamna cum a devenit România republică, cine a proclamat-o, în ce condiţii şi ce s-a ales din ea şi din naţiune de atunci şi până azi?;
„fantomele monarhiei parazitare”: În primul rând, chipul doamnei spune ceva din chipurile tărâmului cu fantome, în al doilea rând, monarhia este o instituţie vie, necesară, superioară statului artificial, instalat cu tancurile sovietice;
„nişte trântori care de milenii îşi păstrează mentalitatea de paraziţi”: Prin urmare, doamna se referă la toate monarhiile, de la Burebista până azi, căci domnitorii noştri nu au fost preşedinţi în niciun caz; iată cum insultă ea şi subminează rolul regilor şi domnitorilor noştri, în locul cărora credem că, pesemne, i se pare că ar cârmui mult mai înţelept, pasămite chiar ea, iar în ceea ce priveşte caracterizarea de trântori, de bună seamă că, fără să vrea, doamna vorbeşte despre propria persoană şi ar trebui să ştie măcar vag ceva din ceea ce au făcut regii noştri pentru România, de la a lupta începând cu Principele Carol I pe front, cot la cot cu Oastea Română, pentru Independenţa ţării, până la a uni ţara sub Ferdinand cel Loial şi a o salva de la nimicire cu maşinile de război infernale şi biruitoare ale armatei ruse, sub Regele Mihai, ca să nu mai vorbim de întemeierea Statului modern, de Constituţia din 1923, de construcţiile monumentale, căile ferate şi şoselele de pe toată întinderea ţării, de faptul că sub monarhie România a intrat în rândurile civilizaţiilor vestice, Bucureştiul a devenit „micul Paris”, iar cu leul românesc se făceau cumpărături în capitala Franței, că în timpul lui Carol al II-lea cultura şi artele au cunoscut o înflorire culminantă în România şi atâtea altele…, despre care doamna nu ştie nimic, însă umple Internetul cu aberaţii;
„Coanei Margareta Duda îi recomand cu căldură să se înscrie la nişte cursuri de reciclare şi obligatoriu, de limbă română. Să nu mai rănească frumosul grai românesc”: Păi, nimeni nu răneşte graiul românesc mai mult decât chiar doamna ce vorbește reprimabil despre aceasta, pentru că ea, ca nimeni ia cuvântul din care strămoşii noştri au zămislit balade, colinde, ode şi rugă, pentru ca să îl pună în frazele bârfei, ponegririi, înjurăturii, ameninţării – aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte Majestatea Sa Margareta a României cunoaşte mai multe limbi şi mai bine decât doamna despre care, deşi o dezavuăm, vorbim acum… Majestatea Sa vorbeşte elegant, ales cuvintele, le rosteşte în context de seriozitate, decenţă, nobleţe, pe când respectiva doamnă împroşcă abjecţii cu ele; iar în al treilea rând, Majestatea Sa nu este „coana”, aşa-i zic cele formate cu educaţia mahalalei, iar frumuseţea, superbitatea feminină, eleganţa Sa o scot din minţi pe doamna cu-a ei faţă palidă până la uniformitatea cu cele unse în kilograme de machiaj, veselele doamne de distracții de prin stabilimentele tumultoase ale Brăilei interbelice…, câtă inducere în eroare vădește caracterul acestei doamne superficiale, împovărate cu adâncă frustrare şi în stare să combată până şi noţiunea de frumos!;
„venetici avari” (venetici, cine sunt veneticii?: Când vorbim despre Majestatea Sa Regele Mihai, vorbim, să o ştie doamna, despre un pământean ca noi toţi românii, născut pe glie românească, surghiunit de securişti şi comunişti în liota cărora se încadrează doamna, cu principiile ei, iar Alteţa Sa Regală Radu, Prințul Consort al României descinde din familia veche, boierească, a Moldovei, Șendrea, citată de Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae și fondată de Hatmanul Şendrea în secolul al XV-lea, cu drept de acces chiar la domnie, dat prin firman de către domnii vremii. Apoi, într-o Europă unită, cum să accentuăm un naţionalism exagerat, termenul „venetic” fiind uzanţa exprimării neîndoios fasciste; iar avari cum să fie regii României care au adus valori în țară, nu au luat – jecmănirea din capul doamnei vine din diversiunea securisto-comunistă prin care mentorii ei îşi acoperă jecmănirea ce-au practicat-o;
„leneşi mutanţi”: Gradul înalt al mitocăniei, rar se evidenţiază ca în expresia aceasta!;
„odioşi în toate planurile, agramaţi prin excelenţă, dar cu stofă de negustori, pricopsiţi din naivitatea noastră”: Negustorie pare să fie sârgul fiţuicilor submediocre făurite de doamnă, că pesemne e plătită denigrarea destul de tentant pentru vânzători… Regii noştri au administrat ţara ducând-o în rândurile civilizaţiilor vestice, urcându-i prosperitatea, asigurându-i prestigiul şi demnitatea între ţările lumii, o dovedeşte modul în care sunt primiţi azi membrii Familiei Regale a României în toate cancelariile lumii, ca să nu mai vorbim despre cum a fost primit Majestatea Sa Regele Mihai pe care orice ţară din lume l-ar înmarmora la efigie;
„agramaţi”!: Să se compare discursul Alteţei Sale Regale Radu, Principelui Consort, cu discursul doamnei şi se va constata întâlnirea înţelepciunii cu pălăvrăgeala, bârfa, cleveteala, trăncăneala, flecăreala, sporovăiala, hula, blasfemia, defăimarea, ponegrirea, mahalagismul, calomnia și așa mai departe – hâzeniile acestea de adjective par pleonasmice, dar nu-s, căci, în cazul doamnei sunt unul după celălalt, într-un crescendo de grozăvii odioase, diverse specii de spini fitomaladivi, încadrând ochii surmenaţi, narcotizaţi, de om surmenat, sterp la minte. Alteța Sa Regală are şi va avea statura unui bărbat cu o măreţie ce nu poate fi oglindită în lumea mică, teribilă, defaimătoare. Dacă ar fi mai atentă doamna la vorbirea membrilor Familiei Regale (poate, cine știe, va avea capacitatea), ar descoperi un vocabular curat, o exprimare curgătoare, clară, decentă, nicidecum agramată, indiferent în ce grai – în româneşte Majestatea Sa Margareta vorbeşte incomparabil mai frumos decât doamna care din trei cuvinte prezintă unul de coloratură bulevardieră și altul în jargon de pe centură;
„indivizi care se autointitulează prinţi şi prinţese dar n-au mişcat un deget pentru Patria Română”: Un cap atât de sec în legătură scurtă cu inima înveninată nu are de unde şti şi nici nu vrea să ştie că principii şi principesele noastre nu se autointitulează astfel, chiar sunt învestiţi, au prerogative datând din istoria îndepărtată, în acest sens nu este vorba de titulaturi de teapa doctoratelor şi funcţiilor deţinute sub cine ştie ce şi câte falsuri, imposturi, furt intelectual de către cei care se exprimă ca ea;
„Duduca Margareta Duda”: Iată încă un termen de pe caldarâmurile Brăilei interbelice folosit cu neruşinare; în treacăt, printre rânduri: cine e agramat, întreb şi eu pe doamna ce nici până acum nu a adoptat în scriere normele academice ale întrebuinţării diacriticului „â”, continuând să scrie cu „î” şi verbului „sunt”, continuând să scrie cu „sînt”?;
„aşa-zisa casă regală”: Nu este „aşa-zisa”, e vorba întocmai despre Casa Regală a României, dar ca să accepte această denumire, doamna trebuie mai întâi să fie cultă, să cunoască istoria României – cum aceasta nu face parte din realitatea bogăţiei sale spirituale, sigur că spune şi ea ce şi cât pricepe!;
„dudele asistate social”: Pe lângă de acum obişnuita întâlnire cu mahalagismul şi mitocănia doamnei, se bănuieşte, pe motive întemeiate, că ea se împotriveşte din nou Constituţiei şi altor legi româneşti potrivit cărora un fost Șef de Stat are nişte drepturi în România, iar aprig răzvrătita de profesie contestă acordarea acestor drepturi Majestăţii Sale Regelui Mihai; în al doilea rând, „dudele” la care se referă doamna, ruşine să îi fie pentru expresia de o ordinărie subumană, nu sunt asistate social, în nicio privinţă, iar pentru elucidarea lucrurilor şi amendarea calomniilor din partea sa, sarcina îi revine avocatului Casei Regale a Majestăţii Sale, ca şi în privinţa obligaţiilor fiscale la care din nou se referă, needificată, doamna răzvrătită împotriva a tot ce trece peste capacitatea decenţei sale lipsă;
„Coana Margareta Duda”: Pentru adăugare la sărmanele cunoştinţe ale doamnei nu strică să afle că în eticheta şi protocolul regal, apelativul era Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei și este Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române; doamna vrednică de compătimire nu comunică decât în termeni ușori pentru capacitatea ei intelectuală și relevanți pentru moralitatea sa – în termen just imoralitatea, de fapt –, dar nu i se poate cere mai mult, este ca şi cum ai cere găinii să cotcodăcească triluri!;
9„De muncit n-a muncit o zi”: Cine? despre cine vorbeşte doamna? Oare chiar nu ştie că Majestatea Sa Regele a fost Suveranul României, iar în timpul surghiunului în care a fost aruncat de securişti şi comunişti în solda Moscovei, a muncit tot timpul, împreună cu familia Majestăţii Sale? Oare chiar nu a auzit despre ceea ce făptuiesc de la venirea în ţară, până azi, membrii Familiei Regale a României stabiliţi în România? Cum şi cine poate să-i planteze în cap doamnei un cip care să-i şoptească la timpul potrivit că se duce cu turma în râpă?;
„Avem bătrânii noştri în aziluri şi copii flămânzi în orfelinate”: Să cerceteze doamna care nu face nimic bun pentru bătrânii şi copiii aceştia, de fapt le face rău, cât şi cum ajută Fundaţia Principesa Margareta, Majestatea Sa însăşi, pe bătrânii şi tineretul României, să întrebe doamna pe Alexandra Dăriescu, de exemplu, dar şi pe mulţi alţi tineri, precum şi pe atâţia bătrâni din azile, apoi să-şi revizuiască vorbele răbufnite cu atâta necunoştinţă de cauză;
„urmaşii tot mai avari ai trădătorului Mihai care şi-a educat fiicele în acelaşi spirit în care şi el, la vremea lui, a procedat cu poporul român”: Oare câtă neruşinare poate încăpea în mintea unui aşa de decăzut om ce-şi permite să acuze pe Majestatea Sa de trădare şi să blameze educaţia în familia unui rege? Să le luăm pe rând: cine mai zicea de trădare? Aceiaşi: securiştii, comuniştii şi demolatorii de ţară. Păi, cum să se considere doamna patriot, dacă gândeşte şi se exprimă întocmai ca duşmanii ţării? Unde-i raţiunea, că o minte lucidă nu o poate deduce? A auzit ea, ce-au spus marile puteri ale lumii despre trecerea oastei române de partea Alianţei? Cine i-a zis regelui trădător atunci? Hitler, nu?! Şi-atunci, cine gândeşte şi spune ca Hitler e patriot român, sau e nebun de legat ca cel ce-a vrut să nimicească planeta, să cucerească şi să colonizeze lumea, să „cureţe” omenirea de rase, c-e a incendiat Europa, a ucis pe front, a gazat şi ars în crematorii atâta omenire nevinovată? Nu tot un ticălos adept al crimei împotriva umanităţii, ca Hitler, e cel ce gândeşte la fel? Cum, adică, dacă Majestatea Sa Regele Mihai a trecut de partea cealaltă a frontului, împotriva unui criminal, e vinovat de trădare? Pe cine a trădat? Pe un criminal, de bună seamă, alături de care ne conducea înainte iresponsabil alt personaj sumbru al istoriei: Antonescu. E clar, doamna e de partea lor. Deci e şi mai clar că ar trebui să explice şi să răspundă pentru aceste afirmaţii;
„Politicianul mândru de cele cinci soacre ale sale – Tăriceanu”: Pentru că a mai ajuns şi la fostul Preşedinte al Senatului României, și fost Premier al Guvernului român, doamna ar trebui să ne prezinte numărul de soacre ale sale (dacă sunt), ca să vedem cum judecăm şi acest atac la persoană al ei, luând la ţintă soacrele cuiva, ca o babă căţăbăioasă de pe casa scării;
„urmaşilor unui trădător al Neamului Românesc, un «nevoiaş al minţii» cum l-a numit Pamfil Şeicaru”: Doamna „magnat” al minţii, cum crede ea, spune aceasta…! Ajunge, nici nu se putea să nu, la Pamfil Şeicaru, tocmai ea, cea care crede fără să fie nici pe departe, că este ziaristă…! Dar de ce a ales din nisipul de ziare ale ţării şi lumii tocmai zicerile acestea? Pentru că atât a auzit şi înţeles la viaţa ei despre Pamfil Şeicaru! Ştie doamna că şi ziariştii – exemplul ei este cel mai elocvent în acest sens – au câteodată o cale serpentinată şi decadentă a activităţii creierului lor? Nu se cuvine să dezbatem acum, ca nebunii, subiecte cât mai conflictuale, aşa că îl lăsăm pe Pamfil Şeicaru în pace, dar dacă ar fi mai atentă doamna la acest forte mare organizator de presă, harnic şi rodnic, ar deduce că gânirea lui o mai lua şi pe cotituri; a fi incisiv în mediocritate sau manipulare înseamnă a fi de o calitate umană mediocră, tăios ca o coasă prin rogoz fără folosinţă – acestea nu sunt calităţi ce recomandă pentru lucrul într-o redacţie profesionistă.
Dacă am căuta, niciun cuvânt nu e civilizat în toată pădurea de uscătură a doamnei cu minte lipsă, isterice, numai ea o fi ştiind dacă şi din vreun anume motiv personal, din vreo cauză de statut social, spiritual sau corporal. Dar, pe lângă satisfacţiile sufleteşti ale debitării de idei dezaxate, ca ea în întregime, să interpreteze doamna câteva rânduri ale eminentului istoric Diana Mandache, venite să depisteze greşeala din neştiină, pe lângă răutate, a exprimărilor „fostul rege”, „ex regele” şi aşa mai departe (aceasta ţine nu numai de istoria noastră, ci de istoria lumii şi nu numai că nu anulează prostia capului gol al doamnei, dar o evidenţiază): „Regele Mihai, împreună cu succesorii săi au reuşit să-şi păstreze drepturile vii, reprezentând întruchiparea şi personificarea fiecărui drept şi autoritatea regatului, întruchipând calităţile unei societăţi perfecte. Suveranitatea, de-a lungul istoriei a presupus exercitarea unor drepturi fundamentale, cum ar fi «ius imperii», «ius gladi», «ius maiestatis», «ius honorium». Aceste atribute sunt deţinute în virtutea dreptului suveranităţii, dar nu toate se află acum sub imediatul control. În cazul pierderii teritoriului, adică patria, de către un monarh, acesta nu-şi pierde drepturile de suveran, el le conservă. În cazul primelor drepturi amintite, ele sunt inactive, sau aflate în aşteptare. Regele este un monarh. Un titlu nu se pierde. Există o suveranitate neteritorială, dincolo de teritoriu, ce a purtat-o dincolo de România, atunci când a fost în exil. Există totodată şi un fons honorum pe care numai suveranul îl deţine.” Cam aşa stau lucrurile, doamnă!
Cunoscusem răbufniri demenţiale ca ale doamnei pierdute pe undeva pe unde înțelepciunea nu-și are de lucru, din lecţiile de istorie de până mai ieri, uneori şi de azi (cum altfel dacă, iată, doamna vrednică de compasiune şi alţii ca ea sunt profesori?!), le auzisem şi de la câţiva ce tind să încolţească din rogoz flori pentru animale lihnite de foame. Oricât aş încerca să descopăr dincolo de cuvinte degradate şi degradante o singură idee cu o singură urmă de ruşine în ea, de bun simţ din partea celei ce scrie, o femeie cu privire de om rătăcit prin hăţişul propriei minţi josnice, fiinţă ce nu are ochi sub sprâncene ci gropi goale, trădând cea mai galeşă uitătură de om doar corp, şi acela sortit din păcate multor motive de frustrare, dar fără strop de agerime a minţii, doar cu necuprinsă tulburare, rătăcire, suspendare între van şi nimic (să se ştie odată pentru totdeauna că a sări cu gura pe oameni de valoare nu înseamnă a fi ager, ci idiot descreierat) este imposibil să obţin ceva din această cercetare.
De la un om cu simţuri searbăde, ori chiar sterpe, privire oarbă, minte încleiată, nu poţi afla mai mult decât de la o oaie! Iată, am descoperit: seamănă necrezut de mult cu oaia! Cum de poate ea să fie demnă de a se numi om?! Chiar nimeni nu-i spune cât e de neruşinată, chiar nimeni nu-i indică ce aberaţii demenţiale debitează, chiar nu e lege pentru psihopaţii în libertate?!
Eu cred să fie! Ca român liber să gândesc, liber să trăiesc, liber să fiu stăpân pe soarta mea, mă simt rănit în suflet asistând la călcarea în picioare a ţării, istoriei ei, la împrăştieri ale negurii şi cenuşei asupra ei, asupra neamului, asupra Familiei Regale a României.
De aceea, această femeie este nimic mai mult decât o urmă din ce rămâne dintr-un om decăzut total şi iremediabil, inimaginabil de scandalos, ce vorbeşte de rău pe toată lumea, tot ce e personalitate în România, în afară de unii scriitori publicaţi fără măsură, ca ea, în puzderia Internetului, în presa scrisă, în cărţi cu toptanul şi-n afară de câţiva scriitori clasici români, printre care Eminescu pe care cred că-l înţelege cum înţelege oaia din Carpaţi chineza – în rest, toată lumea românescă este monstruoasă după părerea ei, exemplul cel mai ilustrativ al fascistului vulgar şi crâncen, ameninţător, defăimător, cu apetit pentru anticonstituţie, antinaţional, antiuman, imoral.
Eu, de pildă, ca umil slujitor al presei scrise, şi audio un timp, am publicat unde publică şi ea, uneori, dar cred că vorbesc patriotic despre ţară, ca mulţi alţii, frumos, zugrăvind în cuvinte personalităţi de seamă ale României, oameni de valoare şi oameni cumsecade, pe când ea, doamna cu scandalul în vârful cuvântului atacă mişeleşte pe toată lumea, hain, câineşte, lătrând, muşcând, ca o creatoare de monstruozităţi publicistice, ce este. Am lăsat-o în pace, cât am lăsat-o, dar nu mai pot să o rabd căci a turbat de tot şi nu îşi mai revine.
Cum îşi poate aşeza ea pe frunte lauri de patriot suprem? Să fii patriot înseamnă să critici tot ce mişcă? Pe ce argumente îşi fixează ea credinţa că e patriot român, pe ce bază constată că îşi iubeşte ţara şi cu ce dovedeşte că o serveşte, de vreme ce aceea ce iese de pe urma minţii sale e gunoi? Ce clădeşte ea în ţara pe care a părăsit-o, o deplânge discreditând-o, îi tămânjeşte elitele, iar pe regii ei îi denumeşte trădători şi pe întreaga Familie Regală o familie de trântori, de trădători, paraziţi, căpuşe, agramaţi şi aşa mai departe…? Ce-ar spune străinii dacă s-ar lua după ea şi ar crede că am avut în fruntea noastră, de la Burebista încoace, „de milenii”, cum spune ea, astfel de pacoste?!
Ce lege, şi cine îi permite ei să exprime aşa ceva la adresa celor mai importante personalităţi ale istoriei României moderne și mai de demult, coborând chiar până în antichitate, cum îndrăzneşte o femeie cu un summum de frustraţii inegale cu ale nimănui, de la cel cerebral, spiritual, până la cel corporal, să înnoroieze sentimentele, convingerile, opţiunile unui mare număr de români, aruncându-ne pe toţi împreună cu Familia Regală a României în cea mai urâtă creaţie a minţii sale diavoleşti, sever afectate de isterie, neştiinţă, rea credinţă, agresivitate, tendinţe de instigare de tip fascist, infectare a presei electonice ori tipărite şi a pieţii livreşti cu idei moscovito-securisto-comuniste?! Ştie această femeie rătăcită irecuperabil câţi oameni din România (să nu uităm că s-a legat în trecere şi de monarhia britanică) au încredere în monarhie, au avut încredere, l-au respectat și îl comemorează omagial pe Majestatea Sa Regele Mihai, rămân dârz fideli și își transfigurează întregul respect, întreaga credință și întreaga dragoste Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei române, îi sunt fideli şi susţin monarhia constituţională ca formă de guvernământ în România? Ştie femeia destul de dereglată și ireal de alienată, de prăbușită în ireal câţi suntem? Ce face cu noi? Ne consideră trântori, jefuitori, trădători, pe toţi? Are idee femeia aceasta ce nu are cu sine frânele contra demenţei, despre faptul că monarhia a fost înlăturată ilegal de comunişti, iar republica a fost impusă forţat, fără susţinerea populară, ceea ce a căzut-o din drepturi în 1945, ca ilegitimă şi uzurpatoare, nu a instalat-o?
Locul acestei femei este, după o necesară investigaţie medicală, în faţa unui complet de judecată, ca să-şi susţină, dacă poate, declinul mintal şi să primească ce i se cuvine, în consecinţă. Din tot ce tună ea de ani buni, crezându-se întocmai ce nu e, adică inteligentă şi întocmai ce nu apare, adică frumoasă (dimpotrivă, săraca!) rezultă vinovăţii grave ale Familiei Regale a României, ce înseamnă că ar trebui, după concepţia femeii fără concepții, cu zoi de concepții, transferate Justiţiei Române, din moment ce Justiţia nu confirmă spusele acestea. Femeia demnă de nimic, ce-a golit un întreg nomenclator posibil şi imposibil de titluri onorifice, pe care eu o calific nici mai mult, nici mai puţin decât un antipamfletar de cea mai josnică vulgaritate, depăşită total de realitatea condiţiei umane, în evidentă situaţie de încălcare a legii. Justiţia Română are, în contul acestui ultraj, a-i face o invitaţie cu scopul asumării răspunderii, dacă doctorii nu o salvează cumva cu diagnosticul de nedeplinătate a facultăţilor mintale!
E previzibil cum și cât s-ar inflama și crămălui bravii politicieni ce se bat cu cărămida în piept de autentici patrioți ce știu că nu sunt, dar bravează că da, dacă s-ar simula cel puțin o șovăitoare atingere la republicanismul bătut în cuie de o Constituție cu grave ezitări și abateri…! Dar de ce nu se comportă astfel și în raport cu vădita călcare în picioare a anterioarei Constituții și abolirea prin forță și șantaj a formei de guvernământ monarhice?! Pe ce se întemeiază instaurarea republicii dacă monarhia a fost înlăturată în lipsa voinței populare?
Așa stând lucrurile, nu cumva se suprapune azi peste monarhia legitimă, niciodată abolită de drept, o republică impusă cu tancurile sovietice, niciodată legal și niciodată în concordanță cu un vot național corect?! Răspunsul la aceasta nu e ferecat sub vreo enigmă eternă…! Nu, nicidecum! E la vedere și e clar ca lumina zilei: cum ar vrea puterea actuală, învestită pe temelia unei uzurpări, să se dea deoparte, de față cu forma de guvernământ legitimă, renunțând la marile privilegii?! E de crezut cumva că îi interesează pe stăpânitorii de azi legea, onestitatea, dreptatea? În niciun caz! Ei își încalcă propria Constituție făcută strategic, viclean, ca să-i înveșnicească indubitabil, ca balamale ale ordinii și interesului național, zice-se, dar de fapt, interesul acesta e de conjunctură, nici într-un caz național. Stăpânii își încalcă, așadar, chiar și Constituția interesului lor, când aceasta nu are loc de balansări, o întorc precum se întoarce singură floarea soarelui după astrul zilei, ori de câte ori se cere a fi întoarsă după jocul de interese într-una sau alta dintre circumstanțe.
Aceasta-i republica! În numele unei democrații întoarse și ea și reîntoarse după azimuturile politice în vogă, legea și Statul de drept sunt deplasabile după cum bate vântul zisului interes național și el răsucit după cum licăresc în dedesubturi când subtile, când fățișe, râvniri dintre cele mai boierești ale trimișilor noștri ce ni se suie-n cap, de la demnitatea ce se bucură de prerogative apărate salutar de Constituția de bază, dar și de Constituția rotativă, reglată pe avarii. Unde ni-i Constituția din 2013? De ce ne-am debarasat de ea fără să cârtim? Ce ne facem azi cu o Constituție ce se debarasează ea de noi?!
Obișnuiți într-o vreme ca aceasta a tevaturilor de cointeres politic, scandaloase, cu gălăgie stradală și agitații conflictuale omniprezente, fără propuneri de soluții, de data aceasta rezolvarea, fără a fi simplistă este foarte simplă: decăderea articolului 152 din Constituție în sensul eliminării formei republicane de guvernământ dintre materiile constituționale ce nu pot face obiectul revizuirii. Astfel, redăm cetățenilor României, indiferent de opțiunea lor, dreptul suveran și neîngrădit de a-și alege singuri și liber forma de guvernământ.
Aurel V. ZGHERAN