Oltean, apel la Ponta şi Antonescu să evite destrămarea USL

 

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a făcut „un apel extrem de călduros” către Victor Ponta şi Crin Antonescu să menţină USL unită pentru a nu dezamăgi populaţia.

„Mi-aş permite la modul foarte serios să fac un apel extrem de călduros la liderii USL pentru a depune eforturi majore în sensul de a evita destrămarea (Uniunii – n.r.), în sensul menţinerii unităţii de monolit a USL. Noi credem că şi Victor Ponta, şi Crin Antonescu trebuie să nu uite că poporul care a fost la vot, într-o proporţie covârşitoare, a dat votul USL, ori destrămarea care se prefigurează ar însemna o mare decepţie pentru popor. (…) Personal, dar şi PDL, am dori ca poporul să nu fie decepţionat atât de repede de destrămarea USL şi fac apel la ei, la maturitatea lor, la tinereţea lor, să lase deoparte orice elemente care îi plasează pe poziţii contradictorii şi să se gândească doar la unitatea USL şi la numirea în funcţii de maximă responsabilitate a oamenilor pe criteriul relaţiei sociale, aşa cum defineşte, mai nou, Ion Iliescu, gradele de rudenie, ca fiind doar relaţii sociale”, a declarat Ioan Oltean, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.