Omar Hayssam, cerere de anulare a pedepsei primite pentru terorism

Omar Hayssam a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în dosarul de terorism, care, dacă va fi admisă, va duce la rejudecarea dosarului, acţiunea având primul termen de judecată în 24 ianuarie 2014.

Reamintim faptul că prin rechizitoriul întocmit în dosarul penal nr. 540/D/P/2005, din data de 14.10.2005, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Omar Hayssam, pentru săvârşirea de infracţiuni prev. în Legea nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Prin sentinţa penală nr. 122/13.06.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, S. I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul Omar Hayssam a fost condamnat la o pedeapsă de 20 ani închisoare.

În 31 iulie, Omar Hayssam a arătat la Tribunalul Bucureşti, unde s-a judecat propunerea de arestarea preventivă a lui pentru înşelăciune şi delapidare, că solicită atât justiţiei române, cât şi autorităţilor internaţionale, să-i fie redeschise toate dosarele, pentru „aflarea tuturor adevărurilor”.

„Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor (…) Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se ştie tot”, a declarat Hayssam, în sala de judecată.

Conform realitatea.net, Hayssam este judecat şi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, alături de fraţii acestuia, Mukhles şi Mahmoud, şi de omul de afaceri Mustafa Tartoussi.

În acest dosar, în 8 octombrie 2012, Omar Hayssam a fost condamnat de Curtea de Apel Oradea la doi ani de închisoare cu executare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, în timp ce Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, acuzaţi că i-ar fi înlesnit fuga din ţară, au fost achitaţi.

Condamnarea dispusă în cazul lui Hayssam a fost contopită cu cea de 20 de ani primită anterior pentru terorism, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 de ani de închisoare.

Sentinţa nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa a stabilit următorul termen în dosar la 12 septembrie.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.