PayPoint, peste 25 de milioane tranzacţii plăţi facturi, în 2013

 

PayPoint plc, principalul operator de plăţi în numerar şi online din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, raportează pentru România rezultate pozitive pentru anul financiar 2012-2013. Astfel, compania a înregistrat în decursul acestui an un volum de peste 25 de milioane tranzacţii plăţi facturi, în creştere cu 35% comparativ cu anul precedent.

Rezultatele pozitive raportate sunt susţinute de extinderea portofoliului de servicii puse la dispoziţie consumatorilor, de creşterea numărului de furnizori parteneri şi, totodată, de optimizarea reţelei magazinelor ce poartă însemnele PayPoint. În decursul celei de-a doua jumătăţi a anului financiar, compania a semnat contracte cu opt noi furnizori, intrând pe segmente noi de afacere şi consolidându-şi totodată poziţia pe cele existente. Drept urmare, PayPoint colaborează în prezent cu aproape toţi furnizorii mari de pe piaţă, portofoliul acoperind o gamă largă de produse şi servicii disponibile în magazine de proximitate din toată ţara. Din această perspectivă, la finalul anului fiscal 2012-2013, la nivel naţional existau peste 7.300 puncte de plată PayPoint, în creştere cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Datele sunt extrase din comunicatul oficial de anunţare a rezultatelor financiare ale PayPoint plc. pentru anul financiar 2012-2013, încheiat la data de 31 martie 2013.

Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România, a declarat: ,,Creşterea cu 28% a volumului total de tranzacţii înregistrate în acest an fiscal reprezintă pentru noi confirmarea că PayPoint oferă soluţia de plată preferată de tot mai mulţi români, indiferent dacă vorbim de plata facturilor, de încărcare electronică, transfer de bani sau orice alt serviciu disponibil. Creşterile semnificative obţinute pe toate liniile de interes, respectiv tranzacţii, reţea, furnizori parteneri, notorietate, cotă de piaţă, reprezintă rezultatul firesc al eforturilor depuse în toţi aceşti ani pentru oferirea unor servicii cât mai variate, la standarde înalte de calitate. Pentru viitor, ne propunem să continuăm această evoluţie pozitivă şi, dincolo de rezultatele exprimate în cifre, să ajungem cât mai aproape de tot mai mulţi oameni şi de nevoile lor.”

 

La nivelul grupului PayPoint, rezultatele sunt de asemenea favorabile. PayPoint plc a raportat un volum record de 739 milioane tranzacţii, în creştere cu 12% faţă de volumul raportat în anul precedent. Valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit nivelul de 14 miliarde lire sterline, în creştere cu peste 16%. La nivelul întregului grup, au fost anunţate venituri nete de 105,7 milioane lire sterline, în creştere cu 16,8 % faţă de anul anterior şi un profit înainte de impozitare de 41,3 milioane lire sterline, în creştere cu 10,9%.

Dominic Taylor, Chief Executive al PayPoint plc., a declarat “PayPoint este bine poziţionat, pe pieţe atractive, pentru a beneficia de pe urma expertizei sale în domeniul plăţilor prin canale variate şi în cel al serviciilor de retail. Ne aşteptâm ca şi în viitor să înregistrăm creşteri pe segmentul comerţului tradiţional, cel online şi mobil (…) În România, oportunitatea oferită de serviciile de retail este încă într-un stadiu incipient, transferurile de bani înregistrând progrese considerabile. Ne aşteptăm să lansăm în piaţă pe termen mediu noi servicii de retail şi să dezvoltăm în continuare reţeaua punctelor de plată şi productivitatea acesteia.”

În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub brand propriu în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienţi prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, reţeaua punctelor de plată PayPoint numără peste 7.300 de terminale iar compania are încheiate contracte cu 60 de clienţi importanţi din domeniul telecomunicaţiilor, al utilităţilor şi al serviciilor financiare, dintre care 49 sunt contracte pentru servicii de colectare plăţi. Astfel: sectorul de plăţi pentru utilităţi – GDF SUEZ Energy România, E.ON Gaz Distribuţie, E.ON Energie România, E.ON Moldova Distribuţie, Petrom Distribuţie Gaze, Congaz, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Electrica Furnizare Transilvania Sud, Electrica Furnizare Muntenia Nord, Apa Nova Bucureşti, ApaVital Iaşi, Aquatim, CEZ Vânzare, Gaz Sud, Grup Dezvoltare Reţele, Wirom Gaz, Hargaz, Raja Constanţa, C.R.A.B., Apa Canal Ilfov, Compania de Apa Buzau, Hidro Prahova, Apa Nova Ploieşti, Salubris Iaşi, Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, SC Vital SA, Nova ApaServ Botoşani, Apa Canal Sibiu; sectorul de telecomunicaţii şi comunicaţii prin cablu – Vodafone România, Cosmote România, Orange România, Romtelecom, UPC România, Zapp, Akta TV, NextGen Communications, Radiocom; Sectorul financiar-bancar –  Allianz-Tiriac Asigurări, Citibank România, EOS KSI România, Garanti Credite de Consum, Patria Credit, UniCredit Consumer Financing, Campion Broker Asigurare, Top Factoring; sectorul cosmetică – Oriflame, Avon.

PayPoint oferă, de asemenea, servicii complete de încărcare electronică a cartelelor preplătite pentru toţi jucătorii din industria de telefonie mobilă care furnizează acest tip de produs (Cosmote, Orange, Vodafone şi Zapp), precum şi servicii de încărcare electronică pentru operatorii de telefonie fixă cu acces internaţional şi de Internet, printre care se numără Nobel şi Worldtelecom (Number One). Pentru Focus Sat, PayPoint oferă servicii de eliberare de vouchere cu coduri electronice pentru utilizatorii de servicii preplătite de tip DTH (Direct-To-Home). Prin semnarea parteneriatului cu PRO TV SA, pe terminalele PayPoint instalate în magazinele de proximitate este disponibilă o nouă opţiune – plata abonamentului Voyo.

Totodată, PayPoint oferă serviciile de transfer de bani Western Union pe propriile terminale, permiţând astfel clienţilor să trimită sau să primească bani atât din afara ţării, cât şi de pe teritoriul României.

Comercianţii PayPoint oferă clienţilor lor şi posibilitatea de a schimba numerar în monedă electronică pentru a face plăţi pe internet în mod sigur şi confortabil, prin semnarea unor parteneriate cu paysafecard şi Ukash®.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.