Personalități marcante ale presei românești – Decembrie 2019
ADRIAN PĂUNESCU ( 20 iulie 1943, Copăceni, Bălți, Basarabia – 5 nov. 2010, București), poet, prozator, publicist, critic literar, eseist, director de reviste, textier, traducător și om politic. Unul dintre cei mai prolifici autori români, organizator al Cenaclului Flacăra (1973-1985). A început activitatea publicistică în 1973, când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenind incomod, este destituit în iulie 1985.
În 1990, fondează revista Totuși iubirea. Ca publicist, a mai condus , în 1999, ziarul Sportul românesc și a realizat emisiuni de fotbal la postul de TV Antena 1. După 1990, Adrian Păunescu nu reneagă ideologia comunistă, intră în Partidul Socialist al Muncii. A studiat la Colegiul Național Carol I din Craiova, apoi, în 1960, Școala Centrală din București, Facultatea de Filologie Universitatea din București.
A debutat ca scriitor în 1960. Autor a peste 50 de cărți. Poet prolific. Tiraje record. Mare poet social. În sept. 1973, înființează Cenaclul Flacăra, un fenomen de masă, interzis în iunie 1985. În anii `70, realizează la TVR un ciclu de emisiuni culturale și politice, invitat la alte emisiuni TV și radio. Relația cu Ceaușescu e ambiguă, poeme adulatoare, critici publice directe. Membru PCR. (1968).
După Revoluția din 1989, s-a retras din viața publică,, dar în 1992, membru al Partidului Socialist al Muncii, devenind vicepreședinte și purtător de cuvânt al acestuia (1994). Senator de Dolj. În 1996, candidat al PSM la alegerile prezidențiale. În oct. 2000, devine membru al PDSR, devenit apoi, din 2001, PSD. Senator de Hunedoara din partea PSD (2004-2008). Numeroase distincții și premii. OPERA (selectiv) : Ultrasentimente ( 1965), Mieii primi (1966), Fântâna somnambulă (1968), Sub semnul întrebării (1971), Istoria unei secunde ( 1971), Repetabila povară (1974), Pământul deocamdată 1976), Iubiți-vă pe tunuri (1981), Totuși iubirea 1983), Rugă pentru părinți (2007, 2008), Vinovat de iubire (2010).
CORNELIU VADIM TUDOR ( 12 nov. 1949, București – 14 sept. 2015, București), scriitor, publicist și politician, senator și europarlamentar. A fondat Partidul România Mare În 2010, s-a plasat pe locul doi în primul tur al alegerilor prezidențiale. A fost discipolul lui Eugen Barbu. A urmat Colegiul Național „Sf. Sava” din București (1967). În 1971, a luat licența la Facultatea de Filozofie a Universității din București. Din 1972, a lucrat neîntrerupt în mass-media . Între 1978-1979, a primit Bursa Premiului Internațional Herder. Studii de istorie la Viena, ca „student extraordinar”.Fondator al PRM și al publicațiilor România Mare și Tricolorul. A fost senator de București. Candidat la președinția României din 1996. În 2000, pe locul doi. Membru în Parlamentul European. (1n 2009). A publicat 14 volume de poezie și proză, patru scenarii pentru teatru radiofonic. OPERA (selectiv): Poezii (1977), Saturnalii (1983), Istorie și civilizație (1983), Mândria de a fi român (1983), Pamflete cu sifon albasru (2000), Poezii. Bijuterii (2004), Cântece de dragoste (2008), Cele mai frumoase aforisme (2011), Elegii pentru suflete nobile (2015), Pamflete exploziva (2015).
CRISTIAN POPIȘTEANU (25 dec. 1932,București – 26 februarie 1999, București), ziarist, istoric, colaborator la SRR ( Societatea Română de Radiodifuziune) ca elev (1947-1950), angajat la Serviciul Controlul emisiunilor (1950-1954), redactor la Redacția emisinunilor interne, Secția politică internațională (1954-1963), apoi în presa scrisă. A absolvit în 1959 Institutul de Relații Internaționale din București, în 1968 și-a susținut doctoratul în istorie la Universitatea din București.
A lucrat la Radio România, în redacția revistei Lumea și ca redactor la revista Magazin istoric, al cărei redactor-șef devine (1971-1999). A fost membru al Asociației Române de Drept Internațional și Relații Internaționale, al International Association for European Contemporary History ( Strasbourg), al Comitetului Național Român pentru Studii Sud-Est Europene, al American Historical Association , al International Press Institute (Viena), al Consiliului Euro-Atlantic Român, președinte fondator al Fundației Culturale Magazin Istoric și cofondator al European Association of Historians ( Roma ).
A participat la Congresele Mondiale ale istoricilor de la București (1980), Stuttgart (1985), Montreal (1995). A fost corespondent de presă la Paris în timpul evenimentelor din mai 1968 și la Praga, în august 1968. După Revoluția din 1989, a fost consilier al prim-miniștrilor Petre Roman și Theodor Stolojan. OPERA: România și Antanta balcanică (1968), Întâlniri în lumea filmului (1970), Fascism și totalitarism în Europa ( Grecia-1936-1941) (1981), Istoria clipei (1984, 1998), Politica externă a României (1986), Accente (1997).
EMANUEL VALERIU ( 18 aprilie 1925, Târgu Ocna -18 aprilie 2012, București), redactor TV, fost director general al TVR (1998-1992). Și-a început cariera de jurnalist în 1940, la ziarul „Universul sport”. În perioada 1968-1970, a condus ziarul „Sportul”. A lucrat apoi la postul public de radio și televiziune ca reporter și producător. Între 1990-1992, a fost Director General al TVR. A fodt redactor la „Gazeta sporturilor” (1941-1944), redactor la Radiodifuziunea Română )1944+1957), reporter la TVR (1957-1958), realizator la TVR (1963-1966), producător la TVR (1970-1976), vicepreședinte al Societății Române de Televiziune (SRTV) (1990-1992), producător al SRTV (1992-1993), secretar general de redacție la TVR (1993-1994), membru CNA (2001-2008) A publicat mai multe cărți de sport și politică.
ION MARIN
(12 martie 1965, Bucu, jud. Ialomița – 19 oct. 2016, București), publicist, scriitor și profesor universitar. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București și Facultatea de Ziaristică. A avut o bursă la Fundația cotidianului „The Guardian” din Londra, e absolvent al cursului postuniversitar de Științe Juridice și al Colegiului Național de Apărare.
Doctor în ordine publică și siguranță națională cu o temă susținută la Academia de Poliție „Al. I. Cuza”. Redactor la Scânteia (1985-1989). În 22 dec. 1989, a propus numele de Adevărul în locul Scânteii. A fost acționar, membru în Consiliuil Director și în Consiliul de Administrație al S.C.Adevărul S.A.
În 1992, a devenit redactor -șef adjunct (1992-1996), când a demisionat. Între 1991-1995, a publicat un serial , Corupția în Serial, numeroase anchete. zeci de editoriale. În 1996, a preluat de la S.C. Adevărul săptămânalul Exclusiv și a înființat ziarul Ultima oră, serie nouă, pe care l-a condus până la moarte.
Director al cotidianului Atac. A publicat peste 4000 de articole, editoriale, anchete. A fost și jurnalist de televiziune. În 1996, a fost realizator la TVR, iar între 1998-2002, a fost membru al Consiliului de Administrație a SRTV, unde a realizat numeroase anchete și talk-show-uri. Ca redactor TV, a mai colaborat la Antena 1, Prima TV, TVRM, NOVA TV și OTV.
Ca scriitor, a debutat în 1977 în revista Luceafărul. A publicat proză în reviste literare. A colaborat și la alte publicații. A fost membru al Colegiului UZPR și al Clubului Român de Presă.
Profesor universitar la Facultatea de Jurnalism, Universitatea Hyperion din București. Decan al acestei facultăți. Numeroase premii și distincții. Distincția Culturală a Academiei Române (2004), Premiul UZPR (2006), Premiul UZP (2003), Diploma Honoris Causa (UZPR, 2013), Senator al Ordinului Ziariștilor Profesioniști din România.
OPERA: Geopolitica și securitatea globală (2013), Valența politică globală în era internațională (2010), Dreptul comunicării (2012), Jurnalism și terorism (2011), Vremea șacalilor (1996, 2007), Moartea unui biet corector (2011), Adevărul și corupția (2014), Semințele ca niște schije (2014).
IOSIF SAVA (15 februarie 1933, Iași – 18 aug. 1998, București), muzicolog, realizator de emisiuni radio și TV. Studiile începute la Iași, la Conservatorul Municipal (1944-1945), apoi la Academia de Muzică „George Enescu” (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) și Liceul de Artă (1949-1951), Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București (1962-1966). Între 1951-1955, a urmat și Facultatea de Filologie , Universitatea din București. Licența în 1955. Clavecinist și pianist, dar și comentator al fenomenului muzical. Coloaborator al ziarului Opinia din Iași (1949-1957), Editor muzical la Radiodifuziunea Română (din 1951). În 1980, a început activitatea la televiziune, realizând săptămânal emisiunea Serata muzicală TV. În 1998, a fost îndepărtat prin pensionare intempestivă din TVR. În perioada 1990-1993, a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993-1998, redactor-șef al redacției culturale TVR. Peste 40 de cărți dedicate muzicienilor lumii. Scriitor prolific, 44 de cărți, peste 6000 de articole . Membru al Uniunii Compozitorilor din România (din 1972). Numeroase premii. Premiul Academiei Române, Premii ale Asociației Profesioniștilor din TVR.
VALENTIN PĂUNESCU (21 aug. 1933, Valea cu Apă, jud. Gorj – – 1 aprilie 2004, București), Studii primare, comunele Hotarani, Revesel, Dolj (Romanați), Liceul „Ioniță Asan „, Caracal, Facultatea de Filozofie , Universitatea din București (1955), redactor la Steagul roșu (1955-1957), reporter și redactor la Sportul (1958-1967), Libertatea (1967-1968), Scânteia (1968-1989). La Scânteia, a fost redactor, redactor de rubrică, corespondent în America Latină, comentator, publicist. Între 1989-1990, a lucrat în redacția ziarului Adevărul , după care a plecat la cotidianul Curierul național, unde a fost reporter special , editor general și director general. A fost membru executiv al Federației Internaționale a Editorilor de Ziare, membru fondator al Congresului mondial al directorilor de ziare, membru de onoare al Societății Interamericane a Presei și al Clubului Primera Plana, din Ciudad de Mexico. A fost decorat cu una din cele mai mari distincții braziliene: Ordinul Rio Branco. A primit numeroase distincții din diferite țări. A participat ca ziarist la Oimpiada din Mexic, la Campionatele mondiale de fotbal din Mexic, plus la diferite alte competiții europene. A fost corespondent sportiv al unor ziare din diferite țări. Membru al Consiliului Național al Audiovizualului.
ANTON UNCU ( 15 nov. 1938, București – iulie 1998). A absolvit Institutul de Marină din Constanța, apoi Facultatea de Filologie , Universitatea din București. Începând cu 1970, devine redactor al ziarului România liberă. Devine responsabil cu rubrica „Bursa ideilor”.În 1987, împreună cu Petre Mihai Băcanu, Alexandru Chivoiu și Mihai Creangă tipărește în ilegalitate ziarul România, un manifest dur împotriva lui Ceaușescu. În ianuarie 1989, cei patru ziariști sunt descoperiți. Petre Mihai Băcanu e arestat, iar Uncu și Creangă sunt exilați la Piatra Neamț, respectiv județul Gorj. Uncu a lucrat ca bibliotecar la Piatra Neamț în perioada mai-decembrie 1989. După dec. 1989, revine la România liberă, făcând parte din Consiliul de conducere al ziarului ca publicist comentator. În primăvara lui 1993, alături de Aurel Perva a editat publicația Informația. A fost timp de 28 de ani gazetar, a fost redactor-șef la România liberă și Magazin. În 1997, devine primul redactor-șef al noii serii a cotidianului Curentul.
ALEXANDRU STARK ( 6 dec. 1931, Târgoviște – 29 oct. 1992, Paris), reporter radio și TV, scenarist, scriitor, traducător și publicist, licențiat în jurnalism. A debutat la radio la emisiunile pentru copii, iar din 1958 a realizat emisiuni de televiziune. A fost o perioadă corespondent radio de la Moscova, iar între 1963-1990 a fost realizator de eminiuni la TVR. A fost apoi corespondent la Paris. Pentru un timp, a fost profesor asociat la Universitatea din București. OPERA: Reportaj despre un reportaj (1975), Dați-mi voie să vă întreb (1976), Cu sufletul la gură ( în colaborare, 1979).
ȘTEFAN NACIU (25 martie 1939, București ). Absolvent al Academiei de Științe Economice din București (1966). Timp de peste trei decenii și-a desfășurat activitatea publicistică în cadrul redacției de actualități politice a Radiodifuziunii Române. A deținut funcția de redactor -șef adjunct și a făcut parte, între 1999-2001, din Consiliuil de Administrație al SRR, demis de Parlamentul României. În 23 dec. 1989, a fost grav rănit în Casa Radio în timpul atacurilor diversioniste efectuate asupra instituției. A fsot unul dintre cei mai activi autori de emisiuni informative, realizând sute de transmisiuni directe, reportaje și coresponențe din țară și străinătate. OPERA: Jurnal electoral (1998), Editura Gramar, Răsăritul galben.
Ion HAINEȘ