PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI ( Iulie 2019)
GEORGE TOPÂRCEANU ( 20 martie 1886, București – 7 mai 1937, Iași), poet, prozator, memorialist, publicist, membru corespondent al Academiei Române (1936). A urmat Facultatea de drept (1906), apoi Facultatea de litere, fără a termina studiile. Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări la revista umoristică Belgia Orientului (1904) și la alte reviste: Duminica, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar, Ramuri, Viața socială a lui N.D.Cocea. G. Ibrăileanu îl cheamă la Iași (1911) ca subsecretar de redacție la Viața românească. Apoi, secretar de redacție la Viața românească. Între 1912-1913, împreună cu M.Sevastos publică revista Teatrul. În 1916, debutează editorial cu două volume: Balade vesele și Parodii originale. Redactează, împreună cu M. Sadoveanu, revista Însemnări literare. până la reapariția Vieții românești (1920), al cărei prim redactor va fi. În 1926, obține Premiul Național de Poezie. Împreună cu M. Sadoveanu, redactează revista Însemnări ieșene. OPERA: Balade vesele și triste, București (1916), Parodii originale, București (1916), Amintiri din luptele de la Turtucaia, București (1918), Migdale amare, București (1928), Scrisori fără adresă. proză umoristică și pesimistă, București (1930).
MIHAI RALEA (1 mai 1896, Huși – 17 aug. 1964, Berlin), eseist, critic literar, filozof, psiholog, sociolog, diplomat, om politic de stânga, membru titular al Academiei Române. A absolvit Facultatea de drept și litere a Universității din Iași, apoi, studii în Franța, unde, în 1923, a obținut titlul de doctor în litere. Membru PNȚ, iar în 1937, devine ministru al Muncii. Ministru al Artelor în Guvernul Petru Groza. Ministru plenipotențiar la Legația Română din Whasington, SUA. Deputat în MAN (1948-1952). Reprezentant al României la UNESCO. Profesor de psihologie și estetică la Universitatea din Iași. Profesor de estetică și de psihologie la Facultatea de litere și psihologie a Universității din București. Laureat al Premiului de Stat. Redactor-prim al revistei Viața româneaqscă ( din 1933), principalul colaborator al lui G. Ibrăileanu. OPERĂ VASTĂ: Interpretări (1927), Pagini de memorialistică. Memorialul (1930), Atitudini (1931), Valori (1935), Nord-sud (1945), Explicarea omului (1944-1945), În exremul Occident (1955), Cele două Franțe ( 1956), Istoria psihologiei ( 1958, în colab.), Sociologia succesului (1962, în colab.), Introducere în psihologia socială ( 1966, în colab.).
ELENA FARAGO (29 martie 1878, Bârlad-4 ianuarie 1954, Craiova), scriitoare de literatură pentru copii, poetă, prozatoare, jurnalistă, traducătoare. A debutat în 1898 cu un reportaj. În 1902, publică prima poezie în ziarul România muncitoare. În 1906, publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907, se stabilește la Craiova. Din cauza afilierii la mișcarea țărănească, a fost arestată și eliberată doar la intervenția lui Nicolae Iorga. În 1921, e numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, funcție pe care o va deține 30 de ani. În 1922, fondează, la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Io Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista Năzuința, la care au colaborat Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Cezar Petrescu, Mihail Dragomirescu. A patronat și revista pentru copii și tineret Prietenul copiilor (1943-1946). A colaborat cu versuri și proză la Adevărul, Epoca, Ramuri, Almanahul Societății Scriitorilor Români, Dimineața copiilor, Sămănătorul, Floarea darurilor, Viața românească, Zeflemeaua, Luceafărul . A fost distinsă cu Premiul Academiei Române (1908, 1920), Premiul internațional „Femina” (1924), Premiul Național de Poezie (1938). Volume de versuri: Versuri (1906), Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri ( 1908), Traduceri libere (1908), Șoaptele amurgului (1920), Poezii (1937).
MIRCEA GRIGORESCU ( 26 nov. 1908, Râmnicu Sărat – 1976, București), ziarist, absolvent al Facultății de Drept din București, membru, din 1936, în Sindicatul Ziariștilor, lucrează la publicațiile democratice: Adevărul, Contemporanul, Criterion, Cuvântul liber, Dimineața, Excelsior, Facla, Jurnalul de dimineață, Flacăra, Gazeta literară, Lumea, Rampa, România literară, Stânga. A fost director și redactor-șef la ziarul Timpul ( editează almanahul ziarului Timpul, 1940). Fondator și director al ziarului Ecoul. Alte colaborări, la : Adevărul literar și artistic, Albatros, Facla ( Galați), Teatrul (1969-1970). În 1945, este destituit, revine în profesie, la Contemporanul, săptămânal de cultură. Lucrează la Lumea, apoi este chemat de George Ivașcu la România literară, ca secretar general de redacție, până în 1976.
SCARLAT CALLIMACHI ( 20 sept. 1896, București – 2 iunie 1975, București), jurnalist. eseist, poet, sindicalist. Licențiat în Drept la Paris. A colaborat la Facla, Chemarea, Clopotul.. Gazetar în presa comunistă, a colaborat la Facla, Chemarea, Clopotul. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani. A condus ziarul Clopotul din Botoșani, o tribună a comuniștilor. A adus critici vehemnte la adresa regelui, a politicienilor și instituțiilor vremii, elogiind mișcările muncitorești, grevele ceferiștilor de la Grivița din 1933, activitatea comuniștilor din ilegalitate. Jurnalistul a fost condamnat, închis, iar ziarul suspendat din lipsă de fonduri. A fost director al Muzeului Româno-Rus (1948). A colaborat la revista Opinia publică, condusă de Octav Livezeanu. Membru al familiei boirești de sorginte fanariotă Callimachi. A aderat la ideologia comunistă, fiind supranumit „Prințul Roșu”, un „prinţ de stânga”. Gazetar în presa comunistă, colaborând la Clopotul, unde aduce critici vehemente la adresa regelui și a politicienilor și instituțiilor vremii. Articolele făceau apologia mișcărilor muncitorești, a ceferiștilor de la Grivița, din 1933. Jurnalistul a fost condamnat, închis, iar ziarul-suspendat.
ZAHARIA STANCU ( 5 oct. 1902, Salcia, jud. Teleorman- 5 dec.1974, București), poet, prozator, jurnalist, director de teatru, academician, laureat al Premiului Herder, deputat în Marea Adunare Națională. A urmat Facultatea de Litere a Universității din București. Diplomă de licență în 1933. Editor, a condus sau a colaborat la reviste precum Azi, Lumea românească, Revista română, Gândirea. Poet și prozator de valoare încă din periada interbelică. Director al Teatrului Național din București (1946-1952, 1958-1968), președinte al Uniunii Scriitorilor ( 1962-1964, 1966-1972) și al Societății Scriitorilor Democrați din România (din 1948). Romanul său Desculț (1948), inclus în toate programele școlare din perioada comunistă. ( tradus în 34 de limbi străine). În timpul războiului, atitudine antifascistă, fapt pentru care a petrecut un scurt timp de detenție în lagărul de la Târgu JIu (1942-1943). În 1945, a publicat Zile de lagăr. Simapatii de stânga, apropiat de mișcarea comunistă. Exclus din PMR în timpul verificărilor membrilor de partid (1950). Acuzat de a fi fost agent al Securitții Statului (până la 23 august 1944). În 1964, a reprimit carnetul de partid. După Revoluția din1989, este eliminat treptat din programele școlare. Recent, proces de reabilitare. Critica de specialitate recunoaște valoarea operei scriitorului și, mai ales, rolul lui ca președinte al Uniunii Scriitorilor în susținerea și promovarea adevăratei literaturi. Erou al Muncii Socialiste (1971). OPERA: POEZIE: Poeme simple, București, 1927, Clopotul de aur, București, 1939, Ani de fum, București, 1944, Cântec șoptit, București, 1970, Sabia timpului, București, 1972, Poeme cu lună, București, 1974. PROZĂ: Oameni cu joben, roman, București, 1941, Zile de lagăr, București, 1945, Desculț, București, 1948, reeditat în mai multe rânduri, Dulăii, roman, București, 1955, Jocul cu moartea, roman, București, 1962, Pădurea nebună, roman, București, 1866, 1972, Șatra, roman, București, 1968, Ce mult te-am iubit, roman, București, 1970, Uruma, roman, București, 1974. PUBLICISTICĂ: Triumful rațiunii, culegere de articole, București, 1973, Pentru oamenii acestui pământ. Articole, cuvântări, interviuri, confesiuni-1961-1971, București, 1971.
AUREL PERVA (n. 1946, Arad). A urmat liceul la Arad, Facultatea de Filologie , Universitatea din București (1964-1969), ziarist, a lucrat la ziarele Satul socialist, Viața studențească, Scânteia tineretului, Tineretul liber ( redactor-șef adjunct). Împreună cu Carol Roman, a publicat cartea Misterele revoluției române, Casa de editare Răscruci de milenii, 1990.
GEO DUMITRESCU ( 17 mai 1920, București- 28 sept. 2004), poet, ziarist și traducător. Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București (1939-1944), Debut în 1941, la 21 de ani, cu placheta Aritmetică. În 1946, publică Libertatea de a trage cu pușca (poeme din perioada 1940-1943). Încă din tinerețe, s-a afirmat ca un talentat gazetar. Redactor la ziarul Timpul (1942-1943), apoi la mai multe ziare și reviste, printre care: Flacăra, Almanahul literar (Cluj), Gazeta literară, (România literară). A mai colaborat la Vremea, Curentul literar, Kalende, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească, Contemporanul, Luceafărul, Veac nou, Orizont, Meridian, România liberă ș.a. Ani de zile a ținut o rubrică specială, Atelier literar, un adevărat model de încurajare a debutanților. Director al revistei România literară. Membru al Societății Scriitorilor Români, membru fondator al Uniunii Scriitorilor Români, membru corespondent al Academiei Române, din 1993. Numeroase premii din partea Uniunii Scriitorilor. A tradus din poezia universală ( franceză, africană, sud-americană, chineză ș.a.). OPERA: Aventuri lirice (1963), Nevoia de cercuri (1966), Jurnal de campanie (1974), Africa de sub frunte (1978), Versuri (1981), Aș putea să arăt cum crește iarba (1989), Libertatea de a trage cu pușca și celelalte versuri (1994), Câinele de lângă pod (1997), Poezii (2000).
CORNELIU LEU (21 iulie 1932, Medgidia, jud. Constanța – 9 iunie 2015, București), prozator, dramaturg, ziarist, regizor de film și fondatorul mai multor organizații social-culturale. Facultatea de Filozofie , Secția Psihologie, a Universității din București (1950-1952), Academia „Ştefan Gheorghiu” (1965). Redactor la ziarul Cuget liber din Constanța (1948-1950), redactor la Radiodifuziune (1950-1958), la revista Luceafărul (1962-1965), redactor-șef la Editura Eminescu (1970-1971), director al Casei de Filme Nr. 4 (1971-1979), redactor-șef adjunct la revista Contemporanul (din 1979). Debut cu proză în Flacăra (1984), debut editorial cu romanul Ochiu dracului (1956). A publicat volumul de reportaje Reporter romantic în țara sa și pe glob (1979) și piesa de teatru Femeia fericită (1974). A realizat un ciclu de filme documentare despre scriitori, scenarii de filme artistice filme de călătorii în jurul lumii (1972-1975). Romane istorice despre Dracula, Al. I. Cuza. Premiul Asociației Scriitorilor din București (1973, 1977), Premiul Uniunii Scriitorilor (1979). În 1969, înființează Editura Eminescu. În 1970, înființează Studioul de Filme al televiziunii publice, în 1973, înființează Casa de Filem Nr. 4. În 2013, înființează publicația Creșterea limbii românești. A publica mai multe romane, reportaje, nuvele, povestiri. A fost implicat activ în teatru și în televiziune. A primit numeroase premii și distincții. Bogată activitate jurnalistică. Membru fondtor al Uniunii Scriitorilor Români (1949), al Uniunii Ziriștilor Profesioniști (1952),membru titular al Organizației Internaționale a Ziariștilor (1965), membru de onoare al Asociației Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR). OPERA: Vărsta de aur, roman (1957), Nopți dobrogene, povestiti (1958), Cu mâinile noastre, reportaje (1961), Puterea, roman (1964), Femeia cu ochi albaștri, roman (1970), Reporter romantic în țară și pe glob 1979) erc.
PETRE GHELMEZ ( 2 martie 1932, Gogoșari, jud. Giurgiu – 9 martie 2001, București), poet, scriitor pentru copii, publicist și editor. Facultatea de Română-Istorie în cadrul Institutului Pedagogic din București, apoi Facultatea de Filologie, Universitatea din București (1959). Redactor la ziarul Scânteia tineretului, redactor -șef adjunct la revistele pentru copii Luminița, Arici-Pogonici, Cutezătorii, director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-șef al revistei Tribuna României (1974-1990), director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995). Debutul în presa literară în iunie 1955, cu poezia Despărțire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial în 1967, cu volumul de versuri Germinații, în colecția Luceafărul. A colaborat la revistele Tânărul scriitor, Luceafărul, România literară, Viața românească, Steaua, Tomis, Tribuna României, Ariel, precum și la radio și televiziune.
ION HAINEȘ