ACTUALITATE ALEGEREA NOASTRA 

Peste 100 de universităţi şi unităţi de învăţământ din 18 ţări vor participa la RIUF

Peste 100 de universităţi şi instituţii de învăţământ din 18 ţări vor fi prezente în acest weekend la Bucureşti la cea de-a 22 ediţie a The Romanian International University Fair (RIUF).

Potrivit organizatorilor, vor fi prezente la târg instituţii de învăţământ din Suedia, Norvegia, Danemarca, Belgia, Franţa, Elveţia, România, Marea Britanie, Olanda, Germania, Italia, Irlanda, SUA, Singapore, Emiratele Unite Arabe, Bahrain, Grecia, Bulgaria.

La târg vor fi reprezentate universităţi cu rata de angajabilitate de peste 90% – Vrije Universiteit Brussel din Belgia, University of West London, University of Birmingham.

Din România şi-au anunţat participarea Universitatea din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnică din Bucureşti.

Vizitatorii vor putea afla informaţii despre studiul gratuit în ţările nordice, dar şi despre un fond de burse de 3.000.000 euro pentru licenţă şi masterat oferit de instituţii din Marea Britanie, Olanda şi Germania.

În cadrul conferinţei RIUF YouForum vor avea loc peste 30 de ateliere practice, sesiuni de discuţii şi prezentări.

Totodată, timp de două zile se va discuta despre marketing online, branding, cum să îţi creezi un CV, gaming, IT, arhitectură, educaţie non formală şi tehnologie.

DETALII

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version