Polo: România ar putea avea 3 echipe în grupele Ligii Campionilor

La prima ei participare în Liga Campionilor și la doar 4 ani de la înființare, Corona Sportul Studențesc a reușit accederea în play-offul pentru calificarea în grupele competiției după ce a ocupat locul 3 în turneul preliminar găzduit în weekend în bazinul olimpic de sub Tâmpa.

„A fost un examen administrativ pentru noi, știam că putem asigura infrastructura unui astfel de eveniment și totul a ieșit bine. Ne bucurăm totodată că, prin polo, Brașovul ajunge ca imagine și în afara granițelor. Avem un potențial foarte mare, suntem în mijlocul țării. Am ajuns într-un timp record cu secția de polo la un număr de aproape 200 de copii. Ne dorim să mai organizăm și alte competiții internaționale de top la polo în anii următori”, a adăugat Roxana Cojocea, președintele secției de polo.

Corona Sportul Studențesc a învins formația ucraineană Dinamo Lviv (9-4), pe turcii de la Enka Istanbul (10-6), pe georgienii de la Tblisi  (12-7) și a doar cedat în fața vicecampioanei Franței Pays d’Aix Natation și a finalistei LEN Euro Cup din sezonul trecut, puternica formație italiană BPM Sport Management (7-11). Pe durata competiției, organizatorii au oferit mai multe trofee onorifice pentru jucătorii și membrii staff-urilor tehnice ale echipelor participante în semn de prețuire pentru aportul la promovarea polo-ului românesc și mondial.

Pentru a se califica în grupele Ligii Campionilor, Corona Sportul Studențesc va avea un hop dificil la finalul lunii în Muntenegru (28-30 septembrie la Herceg Novi). Acolo, românii vor da piept cu gazdele de la Jadran Carine, rușii de la Sintez Kazan și NC Vouliagmeni (Grecia).

” Acum patru ani când am adus echipa la Brașov și am realizat acest parteneriat între două cluburi, această performanță era pentru noi mai mult un vis. Speram doar să se întâmple în șase, șapte ani, dar a fost mai devreme și este minunat. Din păcate, avem o grupă foarte grea în turul următor. Din ce m-am interesat se va juca probabil outdoor și trebuie să gasim soluții rapide să ne antrenăm undeva în aer liber. Echipa gazdă este foarte puternică,suntem realiști, rămâne să ne batem pentru locul doi cu rușii și grecii”, a precizat Oana Dinulescu, team manager Corona Sportul Studențesc.

Vlad Luca Georgescu, în atenția marilor cluburi europene

Vedeta competiției de la Brașov a fost tânărul de 19 ani, Vlad Luca Georgescu. Fiul antrenorului de la Sportul Studențesc a marcat 16 goluri în total și este deja în atenția marilor cluburi ale Europei. Golgheterul ultimelor două sezoane din Superliga Națională speră ca evoluția sa din Liga Campionilor să îl propulseze curând în campionatul Italiei, cel mai puternic din lume.

” Liga Campionilor este pentru mine o metodă excelentă ca antrenorii de la echipele de top să mă vadă în acțiune. Visul meu este să ajung în Italia, sper să se întâmple asta cât mai curând. Avem o generație bună la echipa națională, sper să îl păstrăm alături de noi, cei tineri, și pe Cosmin Radu, unul dintre cei mai buni centri din lume, și împreună să reușim calificarea la Jocurile Olimpice din 2020. Dacă luăm în calcul rezultatul de la Europene și ultimele evoluții, sunt optimist că ne putem califica la Tokyo”, a spus golgheterul de la Corona Sportul Studențesc.

Covaliu pariază pe polo la JO 2020

De partea cealaltă, CSM Oradea va organiza pe teren propriu turneul de calificare și va da piept cu Brescia, Strasbourg și Enka Istanbul, având șanse mari să prindă cele două bilete pentru grupe, acolo unde campioana Steaua este deja calificată.

Deși nu a putut fi prezent la Brașov, președintele COSR  a ținut să transmită un mesaj de susținere poloiștilor români. Covaliu speră ca rezultatele echipelor de club și organizarea tot mai constantă a competițiilor internaționale de polo în România să fie premizele pentru o națională puternică la JO 2020 și JO 2024.

„Turneul de la Brașov și alte competiții internaționale organizate în România concură la întărirea echipei naționale, așadar îi felicit pe cei de acolo pentru implicare. Ne dorim să avem o echipă competitivă la polo în anii următori, așa cum au fost generațiile trecute, care se calificau frecvent la Jocurile Olimpice. Sper ca cei care conduc acum destinele poloului românesc să aleagp strategia corectă, iar noi vom fi alături să îi sprijinim”, a punctat Mihai Covaliu, președintele COSR.

Stefan Gavan

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.