Pompilia Stoian. Braţele de îmbrăţişat ale prietenului drag

Dacă ne este dor de prieteni, înseamnă că ne este dor de noi. Ne căutăm şi ne regăsim în braţele de îmbrăţişat ale prietenului drag. Ele nu sunt două, sunt patru: ale prietenului drag şi ale artistei dragi care îl cântă, Pompilia Stoian!

S-au ţesut gândurile de mai jos ale sale, în conversaţii afective cu mine, cel îndatoritor faţă de inimă să le scriu, mai ales pentru că s-au exprimat în jurul nu al termenului de prieten drag ci al simţirii semnificaţiei lui sufleteşti.

Confesiunile pe care mi le-a făcut artista Pompilia Stoian repetă prezentarea de mai sus, dar pe baza ei am alcătuit interviul ce are în sine emoţia directă din partea artistei:

Cuvântul dă înveliş pentru o poveste de viaţă. Să le alegem pe cele privind plimbarea prin copilăria dumneavoastră…

Mă gândesc spontan la locurile unice de unde am plecat şi îmi apare imediat în minte strada în care m-am născut la Bucureşti: „Educaţiei” 40, fostă „Părintele Vasile Lucaci”. Perioadele copilăriei, ale şcolii primare la şcoala „Tunari”, ale liceului, la „Dimitrie Cantemir”, ale studenţiei, la Facultatea de Anglistică, sunt toate legate de acel mic loc magic dispărut de mult, în urma demolărilor. Numărul 40 a fost jertfit în totalitate.

Nu a mai rămas nimic din casa părintească?

A mai rămas numai urma unui stâlp stingher ce făcea parte din intrarea în curte.

Iar strada?

Un rest din stradă mai există.

Cu câtă expresivitate sunt mistuite aceste locuri în umbra gândului dumneavoastră?

De câte ori vin la Bucureşti şi restrăbat ce-a mai rămas, revăd imaginile copilăriei, jocurile cu prietenii de pe stradă, de-a hoţii şi gardiştii, de-a v-aţi ascunselea…, reaud strigătele noastre ascuţite şi pe mama care, grijulie, ieşea ades din casă ca să mă avertizeze că-mi voi pierde vocea dacă continui să ţip. Îmi aduc aminte că avertismentul trebuia repetat la intervale regulate, pentru că vârtejul jocului era mai important decât pierderea vocii. În capul străzii se afla un dud mare în care ne urcam ciripind ca un stol de vrăbii, ca să-i culegem roadele, de un dulce fără pereche, cu care ne răsplăteam după joacă, cu toate că proprietarii dudului nu erau încântaţi de asalt. Pe aceeaşi stradă locuia profesoara mea de istorie de la şcoala „Tunari”, Doamna Abăluţă, mama poetului Dinu Abăluţă. Puţin mai departe, la colţul cu strada „Badea Cârţan” locuia distinsul profesor de franceză Alexandru Beliş pe care l-am avut la liceul „Dimitrie Cantemir”, cel care mi-a insuflat constanta pasiune pentru limba şi cultura franceză.

Procesul sufletesc, plin de enigmă, în care v-aţi întrepătruns cu miracolul muzicii, când îşi are geneza?

Ştiu că mama m-a înscris la corul de copii, că am cântat la şase ani pentru prima oară pe scenă ca solistă „Vară, vară, primăvară”, că am fost la lecţii de balet şi pian.

Părinţii, universuri supercosmice sufleteşti, sălăşluiesc toată viaţa în noi! Ne puteţi vorbi în cuvinte nu prea departe de inimă despre părinţii dumneavoastră?

Ce n-aş da să mai pot vorbi cu mama, pe care o chema tot Pompilia, despre acele vremuri. Mama m-a crescut cu cea mai mare grijă, m-a ocrotit ca pe un giuvaer preţios, la fel şi tatăl meu, Emil.

Ce rudă mai apropiată aveţi azi în ţară?

A mai rămas la Bucureşti numai vărul meu Daniel, născut în acelaşi an cu mine, fiul surorii mamei mele, Maria, martor al copilăriei noastre, dar nici cu el nu găsesc timp să ridic vălul ceţos care s-a aşternut peste trecut.

Adesea, când este vorba despre artişti nu reflectăm îndeosebi la aprofundate studii de specialitate, nu neapărat necesare adâncirii unei vaste opere de creaţie sau interpretare, în muzică, spre exemplu. Care este în ce vă priveşte drumul spre scenă, totalmente fără legătură cu pregătirea universitară pe care aţi urmat-o la facultatea de limbi străine?

Când am intrat la facultate am avut norocul să cânt la Casa de Cultură a Studenţilor, „Grigore Preoteasa”, acolo cânta pe atunci şi prietenul meu drag Dan Spătaru. Regizorul spectacolelor studenţeşti era Virgil Sacedoţeanu. Doamna Camelia Dăscălescu ne îndruma paşii în muzica uşoară. După ce s-a făcut prima transmisie televizată de la „Grigore Preoteasa”, cu regizorul Sorin Grigorescu, Dan şi cu mine am devenit, parcă peste noapte, favoriţii marelui public, am înregistrat la scurt timp primele discuri la Electrecord, am fost invitaţi să înregistrăm piese la radio, compozitorii ne-au descoperit, au început să scrie special pentru noi.

Cântecul „Prieten drag” sortit a avea o mare popularitate a deveni nemuritor, s-a născut cu măreţia aceasta sau a devenit printr-o râvnă de a-l face cunoscut?

Atunci consideram că totul e normal, nu intuiam că un mare noroc mi-a ieşit în cale, că o stea strălucitoare îmi însoţeşte paşii. Când am primit piesa „Prieten drag” de la regretatul compozitor Radu Şerban, pe versurile poetului Constantin Cârjan, nu mi-am închipuit că va fi cel mai mare cadou muzical ce mi se oferă. La Festivalul de la Mamaia din 1966 piesa a primit Marele Premiu iar eu, o timidă studentă la engleză, abia cunoscută, am primit, printre altele, şi Premiul de Interpretare, cu toate că la Festival participau numele cele mai mari ale muzicii uşoare româneşti. Spun elevilor mei că celebritatea nu vine peste noapte. Ea este rezultatul unei munci asidue pentru atingerea unei calităţi pe care orice cântăreţ o datoreză publicului şi pe care trebuie să o scoată la iveală în momentul în care apare pe scenă. Eu rămân mereu recunoscătoare exigentei instanţe care se numeşte Măria-Sa-publicul. El a ales „Prieten drag” ca melodie a secolului în anul 2001.

În forma lor caldă şi intimă amintirile artistului răzbat la public prin ceea ce el exprimă în operă. Actualitatea însă, uneori cercetată cu fervoare de către oamenii de presă, se doreşte cu acribie a fi cunoscută. Din aceeaşi dorinţă vă rog să faceţi o istorisire succintă a preocupărilor dumneavoastă prezente.

E greu acum să creionez o schiţă luminoasă a prezentului, aşa cum aş dori. Ar fi foarte multe de spus. Faptul că am studiat la faculatea de Anglistică din Bucureşti, că am avut ca profesori pe Leon Leviţki, Andrei Bantaş, Miroiu, doamna Cartianu, doamna Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi alte celebrităţi ştiinţifice şi pedagogice, m-a marcat pe viaţă, punându-mă să fac „şpagat” între cântec şi predarea limbilor străine, alegere chinuitoare între două mari pasiuni. După ce am colindat o parte din lume cu cântecul am fost profesoară de engleză şi franceză la un liceu din Braunschweig, activitate deosebit de exigentă, pe care am „îndulcit-o” cu orele de teatru în limbi străine pe care le-am oferit elevilor mei la sfărşit de săptămână, cu repetiţii ca la profesionişti, cu participări la concursuri de teatru în limbi străine pentru liceeni, cu filmări ale înscenărilor proprii. Am dat din experienţa mea mai departe, am dăruit virusul scenei tinerilor în care ardea flacăra dramatică. Alături de marea fericire de a putea cânta şi a încânta cu propria voce mii şi mii de oameni, cea de a semăna dragstea pentru limbi străine, teatru şi cântec nu are egal.

Aurel V. ZGHERAN 

Galerie foto:

          Pompilia Stoian, interpreta uneia dintre cele mai duioase melodii de muzică ușoară, „Prieten drag”, „vinovată” de sfâșierea multor inimi;

          Prieteni dragi: Pompilia Stoian și Dan Spătaru;

          Pompilia Stoian, Sida Spătaru, Daniel Gheorghe (director Festivalul „Dan Spătaru”);

          Pompilia Stoian, cu dedicaţie afectivă: „Domnului Aurel Zgheran, urări de bine şi salutări cordiale. Pompilia Stoian, 12. 11. 2014”);

          Pompilia Stoian, artist plastic talentat și inspirat…!;

          Pompilia Stoian: un chip frumos, un suflet luminos…!;

          Frumusețe și încântare: Angela Similia, Anastasia Lazariuc, Pompilia Stoian, Corina Chiriac;

         Pompilia Stoian, recital la spectacolul omagial Dan Spătaru de la Sala Palatului, din București, 21 octombrie 2018

        Aurel V. Zgheran cu Pompilia Stoian, București, Sala Palatului, 21 octombrie 2018

Comments

comments

One thought on “Pompilia Stoian. Braţele de îmbrăţişat ale prietenului drag

  • 20 iulie 2022 la 9:37
    Legătură permanentă

    Frumoasă…din ce în ce mai frumoasă. Armonia frumuseții sufletului și fizicului se împletesc și devin o cunună extraordinar de FRUMOASĂ. Pur și simplu, frumoasă!

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui valentina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.