Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Ponta, acuzat de dezinformare: Președintele nu îngrădeşte libertatea presei

Publicat: miercuri, 09 octombrie 2013

Purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, l-a acuzat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, pe premierul Victor Ponta de dezinformare. Oprea s-a arătat deranjat de afirmaţia premierului potrivit căreia preşedintele Băsescu, „marele duşman al presei şi al mogulilor”, a ajuns „să moară de grija presei”.

„Și în ședința de Guvern de astăzi (n.r. miercuri), domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta și-a dat măsura capacității de a minți și de a dezinforma și a incapacității de a respecta Constituția României. În expozeul politicianist cu care ne-a obișnuit la începutul fiecărei ședințe de Guvern, domnul prim-ministru a afirmat că «a ajuns preşedintele să moară de grija presei după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor»”, se arată în comunicat.

În același timp, Oprea a precizat că președintele ”nu a luat nicio măsură care să ducă la îngrădirea libertății presei”.

”Pentru o corectă informare a publicului, trebuie să-i reamintim domnului prim-ministru câteva lucruri. Domnul președinte Traian Băsescu s-a aflat deseori și, foarte probabil, se va mai afla în dispute publice cu proprietarii trusturilor media și, uneori, chiar cu jurnaliști, actualmente, vezi cazurile Ghiță și Voiculescu, dar niciodată nu a dispus și nu a luat vreo măsură care să ducă la îngrădirea libertății presei. Îi reamintim, de asemenea, domnului prim-ministru că, așa cum reiese și din sesizarea de astăzi a Avocatului Poporului, Ordonanța de Urgență a Guvernului privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență încalcă prevederile Constituției României de la Articolul 1 aliniatul (5) care spune că «respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie», dar și ale Articolului 15 aliniatul (2), potrivit căruia «legea dispune numai pentru viitor». Aceeași ordonanță de urgență a Guvernului contravine, totodată, și Articolului 16 aliniatul (1) potrivit căruia «cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări»”, afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui.

”Îl rugăm pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să dea dovadă de corectitudine atunci când face referiri care implică prevederi ale Constituției României și, în același timp, îl atenționăm să stopeze orice fel de acțiuni, inclusiv legislative, împotriva presei audiovizuale. Continuarea acestui mod de acțiune este de natură să aducă prejudicii majore, nu numai presei autohtone, dar și credibilității statului de drept din România”, transmite Bogdan Oprea.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=16261

Publicat de la data oct. 9 2013. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

17 octombrie 2019, 20:24
 

NE
Senin
15°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 15°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:32
Apus: 18:29
Prognoza 18 octombrie 2019
Zi
 

ESE
Înnourat
23°C
Vânt: 4 km/h ESE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

ENE
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.448 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team