Poveste de primăvară

Nu știu alți pomi cum sunt, dar cei din curtea mea din București vorbesc. Sunt patru de toți, deoarece am o curte mică, o palmă de pământ cât o palmă de om. În afară de linia norocului și de cea a dragostei, încap în ea și cei patru pomi: doi mesteceni, un măr și un gutui.

Gutuiul îmi spune că, atunci când sunt plecat, mestecenii o tulesc și ei de-acasă! Mai ales în sâmbetele când sunt nunți în cartier. Păi ce legătură au dumnealor cu nunțile? întreb.

Mă lămurește nucul din ­curtea vecină, care vede de la înălțimea lui totul. Uită-te mai bine la ei, zice, și spune-mi cu ce seamănă.

Mă uit și-i spun: cu niște lumânări de nuntă!

Păi vezi! se fălește nucul.

Mărul se pune din senin pe râs. Se umple dintr-odată curtea de flori. Căci numai așa știe el să râdă, sub formă de flori.

Cam așa ne petrecem noi zilele de primăvară. Este cât o palmă de om curtea în care se întâmplă toate acestea.

Dac-o iei însă pe linia dragostei și pe cea a norocului, n-o să le dai niciodată de capăt. Pare greu de crezut, dar exact așa stau lucrurile. Palma care le ține în ea se sfârșește imediat ce începe. Cele două linii își văd mai departe de drum. Merg de o viață întreagă pe ele, fără să mă apropii însă de locul unde se termină!

Ștefan MITROI

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.