Prelungirea Fondului european pentru investiții strategice, într-o versiune îmbunătățită

Parlamentul European a votat, în data de 12 decembrie, adoptarea regulamentului de prelungire și îmbunătățire a Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), elementul central al Planului de investiții pentru Europa. Una dintre principalele prevederi din noul regulament este creșterea obiectivului de investiții de la 315 la cel puțin 500 de miliarde de euro.

Jyrki Katainen, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat: „Planul de investiții a adus beneficii reale companiilor din Europa. Vrem să facem și mai mult. Am analizat reacțiile primite privind modul în care funcționează Fondul european pentru investiții strategice și am făcut unele îmbunătățiri. Am sporit transparența deciziilor de investiții ale FEIS și asistența tehnică furnizată la nivel local. De asemenea, prelungim durata FEIS până la sfârșitul anului 2020, iar obiectivul de investiții crește la 500 de miliarde de euro. FEIS a contribuit deja la crearea a 300.000 de locuri de muncă și ne dorim să continuăm în același ritm.

Noua versiune îmbunătățită a FEIS prevede:

  • transparență sporită, prin publicarea online a deciziilor Comitetului pentru investiții, publicarea Tabloului de bord al indicatorilor după semnarea fiecărui proiect FEIS și, nu în ultimul rând, printr-o detaliere a criteriilor de eligibilitate pentru obținerea de finanțare prin FEIS;
  • proporție mai ridicată de proiecte durabile, prin creșterea la 40% a proporției proiectelor cu finanțare FEIS care contribuie la combaterea schimbărilor climatice, dar și prin vizarea unor noi sectoare;
  • importanță sporită acordată proiectelor mici, prin creșterea procentului garanției pentru IMM-uri de la 26% la 40% și prin facilitarea creării de platforme de investiții, care să grupeze proiectele mici în funcție de temă sau regiune;
  • asistență tehnică sporită la nivel local, prin intermediul Platformei europene de consiliere în materie de investiții, cu accent pe intensificarea asistenței personalizate pe teren;
  • îmbunătățirea mediului de afaceri în UE, în urma unei evaluări complete a acțiunilor realizate în acest sens de la începutul mandatului Comisiei Juncker, atât la nivelul UE, cât și în statele membre.

Regulamentul FEIS 2.0 este prevăzut să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018.

 

Planul de investiții pentru Europa, denumit și Planul Juncker, se axează pe stimularea investițiilor pentru a crea locuri de muncă și a genera creștere economică, prin utilizarea mai inteligentă a resurselor financiare noi și existente, eliminarea obstacolelor din calea investițiilor și asigurarea vizibilității și asistenței tehnice pentru proiectele de investiții.

Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) este elementul central al Planului Juncker. Acesta oferă o garanție de primă pierdere, ceea ce permite Băncii Europene de Investiții (BEI) să investească într-un număr mai mare de proiecte, adesea mai riscante.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.