Preşedintele Turciei avertizează Europa: Pot apărea noi Inchiziţii şi Holocausturi

Dacă continuă să fie intolerante faţă de alte culturi şi religii, ţările europene se vor confrunta cu noi tragedii umane care vor duce la uciderea în masa a oamenilor, avertizează preşedintele turc Abdullah Gul.

„Islamul şi imigranţii sunt o realitate pentru Europa de secole. Atâta vreme cât Europa nu arată toleranţă faţă de segmentele diferite de majoritate, în special în ceea ce priveşte religia, pot apărea noi Inchiziţii şi Holocausturi, dar si incidente similare cu cel de la Srebrenita”, a spus Gul joi, la un simpozion pe tema „Migratia, islamul şi multiculturalitatea în Europa”, organizat de Universitatea Hacettepe din Ankara, potrivit hurriyetdailynews.com.

Rasismul şi lipsa toleranţei faţă de alte culturi şi stiluri de viata sunt unele dintre bolile cronice ale societăţilor occidentale, acuză preşedintele Turciei, care a atras atenţia şi asupra sprijinului în creştere acordat partidelor politice care portretizează imigranţii drept principalul motiv pentru care există problemele statelor europene, precum şomajul, siguranţa, criminalitatea şi săracia.

„Ţările care au depus eforturi să distrugă diversitatea societala şi culturala din diverse temeri şi-au pierdut bogaţia umană; au suferit o pierdere a puterii economice şi politice”, a mai aratat preşedintele Gul.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.