Preţul menţinerii în şa
Grevele, izbucnirile sociale din tot mai multe localităţi arată că multora le-a ajuns cuţitul la os, că nu mai pot suporta sărăcia, neajunsurile, minciuna şi demagogia celor ce au venit la putere fluturând steagul social-democraţiei, al reformei „fără dureri”, al protecţiei categoriilor defavorizate.
Că nu mai pot accepta insolenţa indivizilor fără scrupule, puşi numai pe chiverniseală, fără alt ideal în afara menţinerii la putere cât mai mult cu puţină şi prin orice mijloace; inclusiv prin (re)oficializarea dezinformării, a vânturării unor statistici mincinos-optimiste, sfidătoare faţă de prăbuşirea standardului de viaţă în cazul atâtor familii de români.
Cauza acestui accentuat declin al nivelului de viaţă nu stă, în ultimă analiză, decât în părăsirea programului cu care PSDR-ul a câştigat alegerile, în realitate, guvernul său nefiind preocupat decât „să rămână în şa”, cum îi plăcea să spună şi lui Ceauşescu.
Toate semnalele primite prin intermediul mijloacelor uzuale într-un stat democratic – presă, sindicate, forme de protest nonviolente – au fost ignorate, au fost tratate cu superioritate, cu dispreţ. „Experimentul Reşiţa” i s-a părut premierului Văcăroiu unul reuşit.
S-a dus după cinci zile de protest-maraton la grevişti acasă, le-a fluturat un lung şir de promisiuni şi a crezut că a rezolvat problema, punându-se la adăpost până la alegeri.
Cu acest prilej scriam că în Moldova, în judeţul Vaslui, bunăoară, situaţia este şi mai dramatică. Ceea ce se întâmplă acum la Bârlad confirmă ce am spus, cu asupra de măsură.
Ceea ce se întâmplă acum la Botoşani, la Braşov, în Valea Jiului şi din nou la reşiţa confirmă ceea ce spunem mereu: nu cu măsuri cosmetice, cu acţiuni pompieristice, cu promisiuni deşarte se va rezolva ceva în ţara aceasta, ci cu un program coerent, de bună credinţă, care să înceapă de la a spune oamenilor unde s-a greşit, unde s-a minţit şi cine va plăti.
Butoiul e gata să crape, doagele stau să se împrăştie. Nu la alt rezultat se putea ajunge câtă vreme în locul unor soluţii de interes şi efect general – de altfel, în vorbe susţinute de întregul arc politic – s-au adoptat altele, pornind de la interese meschine, de partid sau de-a dreptul personale. În locul privatizării de masă, parlamentarii au optat pentru menţinerea lor în mănoasa sinecură AGA.
În locul unei legi funciare în folosul ţăranilor, au făcut una din care trag foloase avocaţii, în rândul cărora cei care au şi patalama de parlamentar sunt în fruntea bucatelor. În locul unei legi a caselor naţionalizate, care să ia în calcul şi situaţia proprietarilor, şi cea a chiriaşilor, s-a preferat tergiversarea, care a alimentat nesiguranţa şi nemulţumirea a sute de mii de familii, dând astfel posibilitatea nomenclaturii pedeseriste să ocupe toate vilele de la Şosea.
În locul unor măsuri de sprijinire a agriculturii ţării, s-a creat câmp de lucru marilor importatori, ale căror comisioane alimentează, mai mult sau mai puţin mediat, vistieriile partidelor care şi-au propus să câştige cu orice preţ alegerile.
Fiindcă, s-a văzut, la asta le stă gândul corifeilor puterii. Când au constatat că oamenilor le-a ajuns până peste cap, că nu mai acceptă neruşinarea „aleşilor”, că s-au săturat şi au ieşit în stradă, guvernanţii s-au gândit că singura formă de a rămâne la putere este să organizeze din vreme alegerile, mai exact să tragă sforile pentru câştigarea lor.
Din acest motiv a intrigat insolenţa cu care ei au declarat că vor să mai rămână vreo 10-15 ani la conducerea ţării, să câştige cum-necum alegerile. Să fie limpede: nu faptul că vor să le câştige deranjează – fiindcă asta vrea orice partid politic care-şi respectă numele –, ci mijloacele lipsite de onestitate utilizate, maşinăria de aspirat voturi pe care nu se sfiesc s-o monteze în văzul lumii.
După vizitele electorale, pe benzina şi banii de cazare ai guvernului – delegaţiile fiind mixte, „de partid şi de stat” – s-a pus la punct dezafectarea localităţilor de primari opoziţionişti. Noi nu zicem că n-au fost vinovaţi, dar dacă aplică şi propriilor primari aceleaşi drastice criterii, nu or să mai rămână din ei nici cât să acopere posturile într-un singur judeţ.
Multe sunt mişmaşurile politice de această factură, de la cumetria cu mafia ţigănească – aducătoare de sute de mii de voturi – până la preocuparea înfrigurată pentru imagine, pentru „oglinzi” şi tipografii – cumpărate cu bani luaţi de-a dreptul de la buget – care să reflecte, la comandă, chipul nou al politicianului „de omenie”, decis să câştige alegerile cu orice preţ. Deci să rămână în şa.
Cât despre electorat, numai de bine de pe întreg cuprinsul patriei. Inclusiv din marile citadele muncitoreşti Reşiţa, Braşov, Valea Jiului, Botoşani, Bârlad…
(octombrie 1995)
