ALEGEREA NOASTRA BUCUREȘTI 

Primăria Sectorului 2 colectează gratuit deșeuri de la populație

       Primarul Mihai Mugur Toader vine în sprijinul locuitorilor sectorului 2, care doresc să-și facă curățenie în case, și îi anunță, că sâmbătă, 27 octombrie 2018, pot depozita deșeuri voluminoase și DEE-uri în fața imobilelor de domiciliu de unde vor fi ridicate, gratuit, de către S.C. Supercom S.A. între orele 09.00 – 14.00.

    La solicitarea primarului sectorului 2, SC Supercom S.A. colectează, gratuit, de la populaţie, deșeuri voluminoase și aparate electrice şi electronice vechi – aparate de uz casnic; echipamente informatice şi de telecomunicaţii; echipamente de larg consum; echipamente de iluminat; unelte electrice şi electronice; jucării, echipamente sportive şi de agrement.

     Locuitorii sectorului 2 sunt invitaţi să depună, în faţa imobilelor în care locuiesc, toate aparatele şi echipamentele de care nu mai au nevoie, pentru a fi ridicate gratuit şi transportate la sediile de colectare ale societății de salubrizare.

      În vederea bunei coordonări a activității, sectorul 2 a fost împărțit în 10 zone, unde, în intervalul orar 9.00 -14.00, echipajele Poliţiei Locale Sector 2 și S.C. Supercom S.A., sub coordonarea Primăriei Sectorului 2, vor patrula pe străzi în vederea identificării locurilor de depozitare a deșeurilor, ridicării și transportului acestora la centrele de colectare.

      Pentru detalii suplimentare, referitoare la operațiunea de colectare a deșeurilor electrice și electronice, cetățenii se pot adresa SC Supercom SA la numărul de telefon 021.9654.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version