Primarul Piedone: Nu am „trimişi personali ai Primarului Sectorului 4” pe teren!

În spiritul respectării Legii şi pentru siguranţa cetăţenilor, în urma unor situaţii neplăcute, relatate miercuri, 17 iulie 2013, Primarului Cristian Popescu – Piedone,  de către cetăţeni cu spirit civic, cât mai ales în urma verificării în teren a celor semnalate de aceştia, Edilul Sectorului 4 doreşte să facă următoarele precizări:

 

„Am fost contactat de reprezentanţii unui cabinet notarial, situat pe bd. Gheorghe Şincai nr. 8. Alarmaţi, aceştia mi-au semnalat că au primit astăzi vizita unor indivizi dubioşi care, uzurpând calităţi oficiale, s-au prezentat drept „trimişi personali ai Primarului Sectorului 4”. Îmbrăcaţi total neadecvat şi abordând un aer incisiv, mai mult suburban decât unul potrivit unor reprezentanţi ai unei instituţii publice, cei doi au pretins în numele meu sume de bani, motivând că sprijinim împreună un caz umanitar, care necesită o intervenţie chirurgicală costisitoare. Realizând că doamna notar şi-a dat seama că are de-a face cu nişte escroci, s-au retras, dar nu au abandonat demersul lor șarlatan, abordând şi alte cabinete notariale, de avocatură, cât şi mai multe societăţi comerciale cu sediul în zonă.  Am alertat Poliţia Locală Sector 4, cât şi Poliţia Naţională, iar, deplasându-mă la faţa locului, din discuţiile purtate cu locuitorii bd-lui Gh. Şincai, am aflat că aceşti impostori frecventează constant zona, pretinzând în repetate rânduri sume de bani! Aşadar, până la prinderea lor de către Poliţie, există pericolul iminent ca ei să îşi continue demersul infracţional, escrocând şi alţi cetăţeni de bună credinţă!

Stimaţi cetăţeni, nu îi creditaţi pe aceşti escroci! Primăria şi Primarul Sectorului 4 nu trimit niciodată astfel de „emisari” pe teren! Atât ca demers instituţional, cât şi de fiecare dată când am sprijinit personal cazuri socio – umanitare, am făcut-o în mod public, anunţând acest lucru prin intermediul comunicatelor de presă remise de Instituţie! Este de datoria mea să vă previn, să nu vă lăsaţi înşelaţi! Oameni buni, nu îi încurajaţi şi nu deveniţi  instituţii de credit moral şi financiar, pentru persoane rău – intenţionate! Mulţumesc pentru spiritul civic dovedit celor care mi-au semnalat aceste aspecte deosebit de neplăcute! Exemplul lor trebuie urmat! Îmi doresc ca, odată demascaţi, aceşti şarlatani să ajungă acolo unde le este locul! De aceea, în neplăcuta situaţie în care sunteţi abordaţi în acest sens, vă rog să mă anunţaţi de urgenţă, la Cabinet Primar, apelând  021/335.44.66 sau 021/335.00.06  şi, de asemenea, să vă adresaţi Poliţiei Locale Sector 4 şi Poliţiei Naţionale, pe al căror sprijin contez, ca de fiecare dată în astfel de cazuri!

Vă încredinţez că sunt şi voi rămâne aceeaşi persoană onestă şi exigentă, atunci când vine vorba de respectarea Legii, că am înţeles pe deplin şi îmi asum rolul de protector al cetăţeanului, dar şi al imaginii Instituţiei şi a majorităţii angajaţilor acesteia, care sunt oameni de bună-credinţă şi cu frica lui Dumnezeu, la fel ca şi dumneavoastră!

 

 

CRISTIAN POPESCU – PIEDONE,

   PRIMARUL SECTORULUI 4

 

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version