LIFE & STYLE Șerban CIONOFF 

Radu Șerban – de la vot de blam la Premiul de Stat!

Am mai spus-o și nu voi conteni să o spun, șansa astrală a generației mele, care a intrat în viața publică în cea de-a doua jumătate a anilor 60, a fost aceea că am putut întâlni, în facultate sau prin redacțiile revistelor la care ne încumetam să scriem, personalități marcante ale literaturii, artei științei și chiar ale lumii politice, care ne-au onorat cu simpatia și, nu o dată, cu încrederea lor.

Oameni înțelepți și valoroși. În ceea ce mă privește, nu am să ascund nici faptul că am venit în București, la facultate, din Caracal, oraș cu o bogată tradiție culturală și istorică.

Motiv pentru care desfid, ori de câte ori am ocazia, tembelele glumițe despre carul cu proști sau pușcăria de pe strada Libertății, mai nou asocierea numelui acestei urbe cu un scelerat ale cărui orori au revoltat, pe drept cuvânt, opinia publică.

În schimb, nu vreau să pierd nici-o ocazie fără să reamintesc sau, după caz, să aduc la cunoștința celor interesați, că de aici, de la Caracal și din fostul județ Romanați, s-au ridicat proeminente personalități ale istoriei și culturii noastre. Iar unul dintre numele care îmi vin numaidecât în minte este cel al compozitorului Radu Șerban, autorul atâtor melodii de neuitat, dintre care, după cum bine știm, „Prieten drag”, cântecul lansat în 1966 și interpretat de Pompilia Stoian este considera șlagărul românesc de referință a secolului XX.

Am avut ocazia să îl cunosc pe Radu Șerban, sau, mai direct spus pe nenea Radu, încă din anii de liceu când luam lecții de pian de la doamna Sofia Dinu, de la care și el, elev fiind deprinsese tainele acestui magic instrument.

De fapt, la început m-am împrietenit cu nepotul său, Mircea Cebotenco, fiul doamnei Nineta, sora compozitorului, iar, prin el, am făcut cunoștință și am legat o frumoasă prietenie cu vărul său, Răducu, poet de aleasă sensibilitate cunoscut mai degrabă cu semnătură Radu R Șerban sau George Vâlcu. Fiul compozitorului Radu Șerban. Așa că, încă înainte de a veni la facultate, nu scăpam mai nici-o descindere în capitala scumpei noastre patrii fără să trag o fugă la Răducu, prilej cu care, firește, îl vedeam și pe nenea Radu și pe soția sa, doamna Nely. Vizite care, după cum am mai povestit în niște rememorări apărute pe această pagină, au fost tot mai dese după ce am devenit student, ca și după terminarea facultății, când am devenit bucureștean cu acte în regulă prin repartiție guvernamentală la o publicație centrală.

Două erau, țin minte ca acum, momentele-cheie ale întâlnirilor cu nenea Radu, la el acasă. O dată, atunci când se așeza la pian și ne delecta cu melodiile sale sau cu alte piese ale genului și,deopotrivă, povestirile pe care, cu un har captivant, ni le depăna spre delectare și, de ce nu?, spre a ne fi de învățătură.

Una dintre aceste povestiri este tocmai aceasta legată de o curioasă și, până la urmă, fericită întorsătură a lucrurilor al cărei personaj principal a fost nenea Radu! Care, pe la începutul anilor ’50, adică pe când abia trecuse de momentul debutului, a compus „Lină Cătălină”, melodie care, imediat după lansare a cucerit inimile publicului și aprecierea specialiștilor.

Dar,după cum se întâmplă din păcate atât de des și în lumea artelor, succesul melodiei a fost pentru unii confrați mai degrabă motiv de invidie, așa că unul dintre ei, el însuși compozitor dar dintr-o generație mai vârstnică, l-a acuzat pe autor că face concesii nu numai muzicale ci, de-a dreptul politico-ideologice, jazz-ului american și imperialist!

Acum, ce-i drept – drept rămâne, ritmul și armonia cântecului se pretau de minune la o interpretare care aducea cu foxtrot-ul sau chiar cu swing-ul. De asta m-a convins transcripția melodiei pe care a făcut-o, peste câțiva ani, pianistul de geniu Jancsy Korossy într-unul dintre faimoasele sale potpuriuri. Adică prin 1959, când începuseră să se mai înmoaie, dar nu prea mult, draconicele indexuri ale proletcultismului. Deocamdată, însă, adică la momentul în care se petreceau faptele despre care vă povestesc, încă erau în vigoare dogmele staliniste ale artei cu tendință.

De aceea, nici că a fost prea de mirare dacă același cenzor drastic nu s-a mulțumit să își exprime opinia critică în cercuri de specialitate, ci a cerut ca acest caz de deviere de la linia dreaptă a artei militante să fie discutat public și sancționat cu maximă asprime.

Unde mai pui că la ședința de înfierare tovărășească a fost invitat – și încă ce învitat?! – compozitorul Vasili Soloviov Sedoi. Cel al cărui nume a rămas în analele muzicii ușoare ca autor al acelei superbe melodii „Serile în împrejurimile Moscovei”. Piesă pe care Soloviov Sedoi avea să o scrie ceva mai târziu, deocamdată el fiind doar invitatul de onoare din țara de unde lumina venea de la Răsărit.

Se deschide, așadar, ședința, acuzatorul public își ține discursul, îl mai susține cineva și tocmai când era gata-gata să se voteze sancțiunea, prietenul și colegul de generație al lui Radu Șerban, compozitorul Vasile Veselovski, ia cuvântul și își spune părerea:
Bine, bine, noi îl sancționăm pe Radu Șerban, dar haideți să ascultăm melodia și să vedem concret unde a greșit el. Poate că, așa, îl ajutăm să înțeleagă unde și cât de mult a greșit și, prin asta, îl ajutăm să se îndrepte

Idee de mult bun simț și pe care nu prea aveau, nici cerberii, cum să o conteste. Drept care, nenea Radu se așează la pian și, vorba lui „Jazz ați zis? Na-vă jazz!” Și chiar o dă pe ritm de jazz, dar știți de care?, exact unul din ăla imperialist și decadent ca la mama lui! Ei bine, acum vine bomba! Fiindcă, din prezidiul unde cam moțăia, se ridică tocmai tovarășul Vasili Soloviov Sedoi, care, uitasem să vă spun, mai înainte fusese tratat cu ceva votcuță, și nu doar că se scoală ci se așează la pian și începe, împreună cu nenea Radu, o interpretare la patru mâini a melodiei, în cel mai îndrăcit stil de jazz. Apoi, terminând de cântat, îl îmbrățișează pe compozitor îl sărută pe amândoi obrajii și se adresează prezidiului care, și așa, rămăsese cu gura căscată:
Bravo! Bravo! Foarte frumoasă melodie și o mândrețe de băiat compozitorul ei! Vreți să îi dați un premiu, nu-i așa?

Și uite așa a luat Radu Șerban premiul de stat pentru melodia „Lină Cătălină”!

 

Șerban CIONOFF

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version