Războiul contra micilor întreprinzători
O adevărată ofensivă pare să fi pornit guvernul, prin braţul său înarmat, fiscul, împotriva micilor întreprinzători, de fapt împotriva clasei mijlocii ce a început să se înfiripe şi la noi.
Clasă pe munca şi umerii căreia se sprijină toate democraţiile vestice. Nu ştim dacă guvernanţii români au vreo spaimă faţă de aceşti oameni, mai liberi şi liberali prin însăşi condiţia lor, cert este că măsurile de înăsprire a fiscalităţii din ultima vreme, la care se adaugă aberantele creşteri de chirii – care tot în buzunarul cel fără fund al statului ajung –, ţintesc în mod clar falimentarea micilor întreprinderi.
Deci nu numai a buticarilor, dar şi a celor care apucaseră să-şi pună pe picioare vreun atelier productiv sau de servicii. Şi nu sunt puţini. Şi nu sunt deloc lipsiţi de importanţă pentru producţia de mărfuri naţională şi înscrierea ei în cadrele autentice ale economiei de piaţă.
Până mai ieri, în discursuri electorale, se vorbea despre acest eşalon al liberei iniţiative în termeni mesianici. Acum, când guvernul a fost obligat de angajamentele asumate faţă de F.M.I. să mai reducă împovărătorul impozit pe profit – care, la rândul lui, şi-a dovedit atâtea efecte nocive –, finanţiştii şi-au rotit privirea şi au tăbărât pe contribuabilii cei mai lipsiţi de apărare: micii oameni de afaceri, cetăţenii de rând, care s-au pomenit că au de plătit la ghişeul de la administraţia financiară sume de 10 ori mai mari decât anul trecut.
Adevărate drame s-au întâmplat din cauza disperării ce i-a cuprins, pe bună dreptate, pe cei care şi-au înjghebat o măruntă afacere, îndatorându-se la bancă, vânzându-şi casa, maşina, ca să constate acum că în România mica întreprindere, care este motorul economiei concurenţiale, este jugulată din start.
Micii guvernanţi din Iaşi au anunţat că vor da foc primăriei oraşului dacă nu se va reveni asupra chiriilor aberante (de 24.000 de lei pe lună!), care se adaugă la ultramajoratele taxe locale.
Faţă de această mărire a taxelor şi impozitelor locale, justificarea guvernului nu este lipsită de ingeniozitate. Ele sunt destinate primăriilor, municipalităţii, comunei, dezvoltării locale. Se împuşcă mai mulţi iepuri, primul fiind canalizarea nemulţumirilor către autorităţile locale, „infestate” de opoziţie. Apoi, cine ar putea să se opună descentralizării, întăririi bugetelor locale?
În realitate însă, aceste taxe continuă să aibă, în absenţa Legii finanţelor locale, acelaşi traseu ocolit prin bugetul de stat, de unde se alocă diverse tranşe, funcţie şi de presiunile mai mult sau mai puţin politice.
În altă ordine de idei, şocantă este creşterea cu totul ilogică, antieconomică a acestor taxe. Impactul lor este distructiv şi înseamnă o întoarcere la tarava de un metru pătrat, aprovizionată cu coşul.
Magazinele care vor mai putea să-şi menţină o vreme uşile deschise vor fi nevoite să includă în preţ toate aceste noi biruri, dând astfel un nou impuls inflaţiei, dar pregătindu-şi şi propriul faliment.
Nici chiar chioşcurile de ziare nu mai pot funcţiona – ceea ce însă este departe de a nelinişti guvernanţii. Dacă de dispariţia celorlalte activităţi este mai greu de crezut că se bucură, în privinţa vânzării presei şi deci a editării ziarelor nu avem nici un dubiu.
Dincolo însă de asemenea meschine satisfacţii – în fond grave atacuri la adresa economiei de piaţă –, autorii strategiei „disperării fiscale” ar trebui să regândească sistemul taxelor şi impozitelor locale cât mai urgent.
Dacă este bine că fiscalitatea a scăzut în ansamblu ca urmare a moderării marilor impozite (cel pe profit, în principal), nu este deloc corect ca guvernul să-şi scoată pârleala pe seama micilor întreprinzători.
Ba este de-a dreptul nociv pentru reformă şi relansarea economiei. Ca să nu mai spunem că este şi profund imoral.
(7 ianuarie 1995)
