Realități umane cu consecințe catastrofale. Problema moralității și a culturii

De când e lumea un lucru este cert – adevărul mai devreme sau mai târziu vine la suprafață indiferent de circumstanțe, indiferent de timpul trecut sau prezent. Noțiunea adevărului, aparținând atât conținutului obiectiv, cât și relativ, oglindește în sine efectele sau faptele acelor întâmplări care au existat în realitate într-o anumită perioadă de timp. Așa fiind, realitatea, ca proces al istoriei umane, reprezintă în sine fenomenele concrete ale acțiunilor realizate de către individ în cadrul unei comunități.

Ca să nu exagerăm și să nu facem prea multă teorie din acest lucru, constatăm în mod evident că viața umană este încercuită de acțiuni ce sunt proporționate cu materia reală a existenței, aceasta având legătură directă cu conștiința omului care se prezintă în propriile ei valori și însușiri, cât și în afara acestora. Deci, totul este o filozofie care cuprinde „știința constituită dintr-un ansamblu închegat de noțiuni și idei, care interpretează și reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale despre lume și viață”, explicația dată aparținând dicționarului explicativ român.

Însă trecând de la teorie la practică, cunoaștem că existența vieții umane traversează și se intersectează prin conținuturi atât cu efecte pozitive, cât și negative, prin conținuturi care bucură sau întristează, prin conținuturi care înaripează sufletul uman, dar care și distrug sau duc anticipat viața umană la pieire. Așa zis, trecând la exemple concrete, vom încerca să prezentăm o realitate din societatea moldavă care a avut loc pe parcursul ultimilor trei decenii, cu precădere pe parcursul ultimului deceniu. Luând în considerație faptele reale ale timpului ce s-au scurs prin această perioadă, atunci vom înțelege cât de dură este existența omului într-o comunitate în care noțiunea „adevărului” a fost mereu împotmolită și batjocorită la extremă de mâna omului-putere, iar masele fiind mereu victima acestor realități provocatoare, acestor realități nespus de dăunătoare pentru spiritul uman.

Societatea moldavă într-o continuă luptă pentru existență și supraviețuire, mediul social al acesteia fiind suprasolicitat de acțiuni ce sunt orientate în mod intenționat în a schimba mentalitatea concetățenilor sub o formă cât mai distrugătoare, în centrul acțiunilor și faptelor respective fiind clasa politică și de guvernare care și-a manifestat puterea în cel mai deliberat mod, fiind ca factor  de influență negativă asupra întregii societăți. Anume clasa politică, cât și întreaga clasa dominantă a fost cauza tuturor dezastrelor sociale și economice care au condus societatea basarabeană către un infern real, unde prin dezordine, indiferență, confuzie și trădare viața cetățenilor a devenit un chin adevărat plin de mizerie morală și materială, o existență foarte greu de suportat.

Prin dorința de a domina integral puterea statală regimul de guvernământ de mai ieri, arhiplin de orgoliu, îngâmfare, vanitate, minciună, lașitate, lipsă de cultură și tot ceea ce cuprinde înțelesul cuvântului de a fi autoritar, în timp a  reușit să distrugă o societate care voluntar sau involuntar, de frică și intimidare a aplecat capul și s-a supus tăcut autorităților centrale/locale dominante.

Cu un egoism exagerat pentru propria piele, sistemul respectiv a fost capabil să masacreze și să demoralizeze complet masele, în mod aparte pătura de jos a societății, cu precădere absolută populația din sectorul rural care este integral dezinformată despre realitatea existentă și este adusă la un nivel cât se poate de jos al degradării spirituale/culturale. Nu este exclusă din acest scenariu nici pătura intelectuală a societății, care, cu mare regret, prin dorința de a avea și ea o situație materială cât mai bună a devenit slujitoarea orientărilor politice.

Prin urmare, într-o astfel de societate unde totul este orientat doar către acumularea de averi exagerate, de bani și putere, atunci valorile umane supreme (precum adevărul,  integritatea morală) nu mai au teren pentru existență, iar capacitatea omului, omului-putere de a gândi în mod civilizat nu mai este o prioritate la ordinea zilei. Fiind așa, fără îndoială că mediul social moldav după mai mult de două decenii sau aproape de trei decenii de existență în asemenea condiții s-a dărâmat complet, a devenit un centru al fărădelegilor și al cruzimii, un centru real al sălbătăciei și al desfrânării, un centru real al prostiei și absurdității umane, un centru real al degradării și inculturii.

Deci, s-a ajuns acolo unde suntem astăzi, o societate plină numai de „păcate” – aproape complet depopulată cu o rată a migrației extrem de mare (datele BNS, la începutul anului 2019 în Moldova locuiau 2,68 milioane persoane; pe când se presupune că aproape un milion de persoane au emigrat în afara țării), sărăcită la extremă; istovită de puterea politică care a ruinat integral statul din punct de vedere financiar, economic, etc.; coruptă pănă în măduva osului unde pătura de vârf a clasei dominante/politice/de guvernământ a devastat în mod barbar orice ramură a economiei naționale; degradată și demoralizată unde masele s-au îndepărtat prea mult de valorile morale și spirituale decente, nemaivorbind în acest sens de clasa dominantă/politică.

Clasa de guvernământ de până mai ieri, fiind mereu într-o lupta continuă doar pentru putere și nefiind absolut deloc pentru a crea unitate și bunăstare socială pentru concetățeni, a limitat și a egalat totul la o conștiință politică nocivă care a adus numai prejudicii societății moldave. În toți acești ani de independență au existat prea multe partide politice (din 2016 și până în prezent se înregistrează în jurul a 46 de partide politice), mulți deputați în organul legislativ al țării – Parlamentul (101 deputați pentru o țară cu o populație de 2,55 mln, fără teritoriul din stânga Nistrului și municipiul Tighina, recensământ 2017), multe guverne (15), președinți de țară (8 președinți în anii de independență), însă aproape nimeni nu s-a străduit să realizeze ceva bun pentru omul societății moldave.

La orice etapă a schimbărilor sociale/ guvernamentale/ prezidențiale/ parlamentare la ordinea zilei a existat doar interesul personal al politicienilor și guvernanților, aceștea nevăzând nimic ce mișună în jurul lor, aceștea nevăzând factorul principal și anume: că în afară de ei și pe lângă ei în această societate mai există și o altă colectivitate de oameni – poporul care are nevoie de susținere și îngrijire morală, financiară, educativă, culturală etc. Astfel, cu obiectivul principal bazat numai prin sindromul averilor, banilor și al puterii, clasa de guvernare și politică de până mai ieri, cât și majoritatea funcționarilor publici au dezvoltat în stat o patologie cronică cu abateri grave de la moralitate și abateri grave de la obligația de a lucra în interesul și binele societății.

În toți acești ani, dar mai ales în ultimii opt-zece ani totul s-a derulat ca într-o poveste de groază, însă realitatea a rămas destul de prezentă în societate, adevărul fiind „că anume omul, omul puterii a fost capabil să formeze această reală imagine, cu consecințe aproape apocaliptice”.  Da, anume omul puterii de până mai ieri (până la instaurarea noului guvern din iunie curent) a demolat totul, în final rămânând doar mizeria și degradarea morală care a supus complet societatea – o stare de extremă sărăcie a populației (R.Moldova plasându-se pe locul întâi ca cea mai săracă țară din Europa, 2018: https://www.thepoc.ro/10-cele-mai-sarace-tari-din-europa-in-anul-2018-clasament-actualizat/ , dar și una dintre cele mai sărace țări din lume. Conform datelor statistice și a Bancii Mondiale 68 la sută din populație este la nivelul sărăciei, iar 16,6 la sută sub nivelul sărăciei absolute); o situație socială insuportabilă în care nu se mai putea trăi unde drepturile și libertățile omului erau destul de limitate; corupție la cel mai înalt nivel, factorul principal care ține în captivitate statul și poporul în sărăcie (În clasamentul european pentru anul 2018 Moldova fiind plasată pe locul 3 ca una dintre cele mai corupte țări din Europa: https://cotidianul.md/2019/01/29/harta-moldova-a-treia-cea-mai-corupta-tara-din-europa-mai-prost-stau-doar-rusia-si-ucraina/ , iar în clasamentul mondial ocupând locul 117 din 180 state prezente în clasament: https://agora.md/stiri/53980/republica-moldova-s-a-ridicat-cu-cinci-pozitii-in-clasamentul-indicelui-perceptiei-coruptiei); criminalitate organizată, justiție selectivă, inechitate socială la cel mai jos nivel, tortură în instituțiile privative de libertate,  (https://www.dw.com/ro/departamentul-de-stat-al-sua-despre-moldova-deten%C8%9Bie-arbitrar%C4%83-tortur%C4%83-oameni-uci%C8%99i-%C3%AEn-arest-%C8%99i-corup%C8%9Bie-la-nivel-%C3%AEnalt/a-47935934-0); nivel de cultură și inteligență al politicienilor și guvernanților destul de jos; politicieni fără verticalitate morală și fără concepții transparente în a administra societatea; politicieni dornici numai de putere și cu cerințe private în a domina statul și de a impune maselor ascultare și tăcere etc.

Cu trecere de la o guvernare veche la una nouă, putem spune că ipocrizia și obrăznicia fostei clase de guvernământ nu a avut limite, iar cultura acesteia a fost una care a indus numai în eroare, care a înșelat și care a abuzat de buna credință a poporului, masele fiind influențate cât se poate de negativ de un populism fals care totul a fost contrar adevărului. Ideologia politică a administrațiilor precedente, cu întâietate a ultimului guvern din partea democraților, a fost de a menține poporul cât mai mult în întuneric, în sărăcie, degradare, dușmănie, fără a-i oferi posibilități în dezvoltarea umană, socială, economică, culturală, în acest mod sfidând identitatea întregii societăți.

Prin conștiința primitivă și egoismul exagerat față de interesele personale, puterea administrativă din ultimii ani s-a transformat într-o putere dominantă care pur și simplu a sugrumat existența normală a poporului, în mod aparte, a poporului român basarabean. Această putere și-a batut joc în mod deschis de popor, realizând fapte ilegale ce sunt lipsite de orice integritate morală.

O asemenea clasă politică și asemenea guvernanți statali au existat ca într-o lume aparte unde nu au văzut și nici nu au auzit absolut deloc glasul poporului, iar acțiunile pe care le-au întreprins de-a lungul anilor, mai ales din ultimii ani, nu s-au încadrat în nicio limită a moralei umane. Toți acești politicieni și guvernanți democrați au creat legi prin intermediul cărora au încălcat în mod flagrant drepturile omului din societate, au creat condiții sociale atât de grele și nocive întrucât omul simplu din societate-masele au încetat să mai vadă clar lumina autentică a zilei; au stabilit un monopol social care acționa netransparent, în rezultat, concentrând treptat în mâna lor toate bunurile statului și tot ceea ce a mai rămas bun în societate, punând stăpânire în mod arbitrar și pe întreaga societate (de menționat, tot ei au realizat și furtul miliardului de dolari din băncile țării).

Prin cultura politică primitivă au instaurat o invariabilă care a dezvoltat tot mai mult regresul societății basarabene. Folia succesului al acestora pentru interesele personale a fost o nebunie totală, o lipsă de judecată prin care s-a făcut ca propriul popor să meargă pe cale de dispariție din cauza migrației în afara țării și a mortalității anticipate provocată de un nivel de trai foarte scăzut și subnutriție. Respectiv, s-a dus o luptă nocivă și aprigă împotriva poporului român basarabean care aspiră necontenit pentru reîntregire, acesta constituind 82,06 la sută din populație (necătând la faptul că 75,7 la sută dintre aceștea se consideră moldoveni, iar 7,0 la sută se declară români).

Dacă această situație extrem de gravă din partea politicienilor și guvernanților în a stăpâni integral societatea moldavă și a ține sub control întregul sistem social sub papucul așa numitor „politicieni democrați” a existat până în luna iunie a anului curent, atunci după schimbarea puterii în stat din opt iunie curent s-au încadrat politicieni cu o altă orientare care au determinat printr-o poziție crucială în a administra țara doar pe principii transparente și pentru interesele poporului și anume: de a curăți statul capturat de oamenii/ guvernatorii corupți și dornici de putere autoritară și, nu în ultimul rând, de a crea bunăstare socială tuturor cetățenilor.

Pentru moment, la ziua de azi, noua clasă de guvernământ din societatea moldavă demonstrează în fiecare zi în mod activ și transparent obiective și acțiuni concrete/ constructive întru interesele și binele cetățenilor, însă dificultatea cea mare este în faptul că totul ce a existat până la ei a lăsat urme nespus de adânci în procesul de dezvoltare a țării, în procesul de dezvoltare umană, în procesul de conștiință și cunoaștere deplină a realității existente (Moldova fiind pe locul 112 din 189 state prezente în clasament la compartimentul Dezvoltare Umană: https://www.md.undp.org/content/moldova/ro/home/presscenter/pressreleases/2018/moldova-pierde-peste-10–din-dezvoltarea-sa-uman-din-cauza-inega.html). Să credem că aceste urme cu consecințe aproape apocaliptice create de guvernarea precedentă, dar și de guvernările precedente, se vor putea înlătura în timp încetul cu încetul, însă pentru moment avem destule fapte concrete despre care putem descrie o realitate nespus de dură care a existat, un adevăr care a fost întortocheat în cel mai barbar mod. Așa fiind, putem vorbi și despre o realitate care se pronunță asupra identității omului din societatea moldavă.

În acest caz nu dorim să criticăm pe nimeni sau să ponegrim pe cineva cu ceva de rău, însă cum nu am face oricum ținta cade pe verticalitate, pe conceptul identității care reprezintă la direct identitatea unui popor sau a unei persoane. Firesc sau nefiresc, oricum realitatea din societatea moldavă se pronunță cu accente clare, adevărul aflându-se în albia sa, demonstrând particularități specifice din cultura omului basarabean. De-a lungul timpului poporul din acest ținut a demonstrat în nenumărate rânduri lipsa de cultură autentică, acest lucru făcând să iasă la iveală caracterul și mentalitatea, factori din care se compune personalitatea individului sau a unei comunități.

De aici apar și unele fapte concrete prin care a traversat procesul istoric al acestui ținut basarabean, să nu ne ducem prea departe – procesul deportărilor din Basarabia și Nordul Bucovinei în anii 1940-1953 în Siberia și Kazahstan, cu un număr de persoane extrem de mare (de sute de mii de persoane și familii) a fost cauzat de așa numiții „trădători autohtoni” care pentru bani și putere au slujit intereselor străine, astfel o bună parte dintre acești „trădători autohtoni” executând dispoziții inumane contra propriului popor. Ca urmare, realitatea din ultimul deceniu a demonstrat încă o dată cât de trufaș și fără verticalitate/ integritate morală poate fi omul din societatea moldavă, cât de ușor poate fi ademenit să meargă contra propriului popor atunci când i se oferă posibilitatea de a obține bani și putere sau funcție înaltă în stat fără a depune mari eforturi prin muncă cinstită.

O paralelă, dacă mulți dintre cetățeni spun mereu „noi moldovenii suntem un popor harnic…”, atunci acest lucru nu e deloc așa în realitate și nu este caracteristic pentru întreaga comunitate. Da, nu negăm faptul că sunt și cetățeni care muncesc cu adevărat prin cinste, însă aceștea sunt puțini la număr, iar dacă acest lucru ar fi așa cu adevărat pentru întreaga societate atunci și rezultatele vor fi promițătoare și vor fonda bunăstare și un trai mai bun societății, așa cum demonstrează cetățenii din țările dezvoltate din Occident.

Pe când societatea moldavă rămâne la fel de săracă în continuare, existând doar prin totalitatea însușirilor de a fi nespus de invidioasă, dușmănoasă, egoistă, fățărnică, falsă, mereu în așteptarea unor favoruri și ajutoare materiale/ financiare din afară; cu consumatori în exces de băuturi alcoolice unde viciul beției este la el acasă, mai ales în localitățile rurale unde majoritatea cetățenilor consumă zilnic alcool în proporții destul de mari (studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru anul 2016: Moldova fiind plasată pe locul 3 în lume, considerată ca una dintre cei mai mari consumatori de alcool la nivel mondial: https://stiri.md/article/social/topul-consumului-de-alcool-moldova-nu-mai-este-lider-mondial-tara-din-europa-care-ne-a-detronat . Iar în perioada anilor 2010-2015 Moldova fiind considerată lider în lume la această poziție, fiind pe locul întâi în Europa și la nivel mondial); o bună parte dintre cetățeni sunt pierduți prin neștiință și neinformare, tineretul fiind preocupat în prim plan de valoarea materială „de a avea un autovehicul cât mai performant”, cât și alte bunuri materiale (haine scumpe în rând cu moda); etc.

Trecând prin aceasta, valorile morale, valorile spirituale sunt neglijate, iar absurditatea omenească este prezentă – de aici și rezultă totul: starea socială existentă nespus de degradantă și umilitoare. Dacă să ne referim la domeniul educației și instruirii, care este pioritar în dezvoltarea umană, atunci putem spune că acest domeniu de activitate publică în timp a demonstrat că nu a fost capabil să contribuie în mod decent la o educație deplină a tinerei generații, pentru ca aceasta să fie mai instruită, mai manierată și mai politicoasă. Între timp absolvenții acestor instituții de învățământ au creat doar premise reale pentru a instaura în societate o concurență ireală între specialiștii cu cunoștințe autentice și cei cu cunoștințe mediocre, deoarece studiile specializate din universități, colegii, școli profesionale, licee, etc., au fost realizate în funcție de „banii trimiși de părinții care muncesc în străinătate”.

Cu mare regret, în majoritatea cazurilor, anume acei absolvenți cu cunoștințe autentice nu-și găsesc un loc de muncă în cadrul țării, în rezultat abandonând țara prin procesul migrației în străinătate. O altă problemă serioasă pentru generația în creștere din societatea moldavă este abandonul școlar unde 17,9% dintre copii sunt în afara instituției de învățământ, deoarece statul nu-și asumă nicio responsabilitate prvind protecția socială/ materială a acestora (În baza studiului realizat de Organizația Salvați Copiii, R.Moldova este prezentă pe locul 1 în Europa la capitolul „abandonul școlar”: https://radiochisinau.md/republica-moldova-prima-in-europa-dupa-rata-de-abandon-scolar—57268.html ).

Pentru a prezenta realitatea societății moldave cu privire la compartimentul moralității și al culturii, atunci vom face cunoscut și activitatea altor domenii de necesitate publică care la ziua de azi se regăsesc într-un mare dezastru. Este vorba de sistemul sănătății care este considerat cel mai corupt sistem public din societate, angajații acestuia fiind medicii care au depus jurământul lui Hipocrate. Intrigant este acest lucru să știm despre starea de abatere de la moralitate, cinste și de la datorie a unor medici care au depus acest jurământ, însă faptele vorbesc în glas de la sine, astfel foarte multă lume relatând cazuri când rămân fără ajutor medical în cazuri critice de sănătate atunci când nu oferă medicului cota de bani necesară sau cerută pentru serviciul corespunzător (Studiu realizat de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, Chisinău, 19.09.2006: https://www.investigatii.md/ro/investigatii/sanatate/coruptia-la-ea-acasa-in-sistemul-ocrotirii-sanatatii).

Pe când acei peste 600 de absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Moldova care au depus jurământul lui Hipocrate cu câteva zile în urmă își doresc cu multă încredere și nerăbdare ca noua guvernare de la Chișinău să producă schimbări radicale în administrarea țării, aceștea relatând următoarele: „… Vreau să rămân în țară, să fac rezidențiatul. Așteptăm mai repede să se formeze un Guvern puternic, să schimbe situația, să ne ofere numărul de locuri de care avem nevoie, pentru a ocupa o specialitate pe care ne-o dorim…”(https://agora.md/stiri/58180/viitorii-medici-si-farmacisti–au-depus-juramantul-lui-hipocrate-ce-asteptari-au-si-unde-isi-vad-viitorul-foto).

Prin urmare, toată lumea asteaptă o mare schimbare din partea noului Guvern confirmat în luna iunie a anului curent, toată lumea vrea să scape de sărăcia, batjocura, umilința și nedreptatea socială care a existat până la ziua de azi, unde de la mic și până la cel mare era infiltraț prin albia imoralității și a degradării, prin albia fărădelegilor și a inechității sociale, prin albia corupției de amploare, totul fiind un proces istoric instaurat de-a lungul timpului, dar mai ales de un sistem dominant din ultimii ani care se definea prin noțiunea „democraților” doar pe hârtie și nu prin faptele reale întreprinse. Întreaga societate civilă își dorește cu adevărat schimbari radicale, cetățenii sunt foarte dornici de dreptate pentru a-și recunoaște drepturile fiecăruia la tot ceea ce se numește echitate socială, dar cel mai mult la etapa actuală societatea își dorește ca instituțiile statului să fie curățite integral de oamenii corupți care nu au făcut altceva decât să distrugă țara până în talpă. Pentru ca aceste schimbări să se producă în contextul real al acțiunilor, atunci ar urma ca societatea moldavă să devină cât mai deschisă la transformările dorite ce le-ar putea aduce doar numai beneficii în viața personală și comunitară.

Acțiuni și dorințe foarte frumoase pentru un nou început după mai mult de două decenii de independență statală, însă, cu mare regret, nu fiecare dintre cetățeni înțelege aceste lucruri firești umane. Este nevoie de timp, de multă voință, de recunoaștere de sine și de mediu, în mod aparte, este nevoie de o schimbare radicală a mentalității cetățeanului basarabean care a stat prea mult timp în întunericul instaurat în mod intenționat de clasa politică, clasa dominantă din administrările precedente. Este nevoie de multe alte lucruri decente și civilizate pe care întreaga societate trebuie să le perceapă corect, cu atât mai mult aceste lucruri trebuie să le înțeleagă corect, în mod prioritar, oamenii ce stau în capul puterii și guvernează țara.

Componente specifice societății basarabene, o societate inhibată de trecuturi triste și umilitoare, cu o stare de înapoiere și lipsă de cultură autentică încă prea mare. Necătând la faptul că la ziua de azi îi sunt deschise drumurile către o lume liberă și civilizată, oricum societatea moldavă rămâne încă pentru mult timp un ținut cu un nivel spiritual, economic, cultural în subdezvoltare, deoarece în structurile statale activează încă prea multă lume care este adeptă principiilor nedemocratice, totul fiind corelat cu principiile depășite ale mentalității primitive din trecut. Aflându-se prin haosul catastrofal care a fost instaurat de sistemul și guvernarea precedentă/ de guvernările precedente – mizerie de conștiință, mizerie în administrare statală (o realitate cunoscută la nivel internațional) – societatea basarabeană de astăzi încearcă să țină pasul prin destin ca să existe și să supraviețuiască pentru a reforma societatea cu schimbările de rigoare dorite.

Ca urmare, întrebarea de bază este: cum să obții o democrație adevărată într-o societate atunci când întreg poporul de-a lungul timpului a fost manipulat de o mișcare politică populistă nespus de dăunătoare; cum să construiești un stat democratic și civilizat atunci când drepturile civile ale cetățeanului au fost lezate aproape în totalitate, iar clasa dominantă precedentă în mod constant a hrănit poporul cu slogane politice false, fără a le acorda ajutorul și suportul necesar în viața de toate zilele; cum să redai încrederea în cetățeni atunci când libertatea de exprimare a fost un factor ce viza insecuritatea cetățeanului, cu atât mai mult a jurnalistului care trebuia să asigure și să relateze în mod transparent realitatea prezentă din societate?

În rezultat, poporul s-a ales cu sentimentul de frică, supunere și tăcere, cu lipsa de curaj de a protesta contra nelegiuirilor și nedreptăților sociale instaurate de sistemul dominant. Bineînțeles, poporul este încă foarte înfricoșat, deoarece până la ziua de azi organele de stat pentru menținerea ordinii publice, organele de securitate socială au activat foarte dur împotriva oricăror acțiuni de stradă, oricăror revendicări de nemulțumire ale populației în cazul dacă acestea nu coincideau cu interesele sistemului instaurat. Aceasta denotă în nenumărate rânduri cât de nedemocratică a fost și mai este încă societatea moldavă.

După toate relatările putem conclude că prosperitatea socială și dezvoltarea umană a societății moldave va fi concepută pe criterii autentice numai atunci când va avea un fundament sigur al unei culturi autentice, al unei culturi adevărate din partea clasei politice și de guvernare – componentul „culturii” fiind bogăția cea mai de pret a unui popor. Deci, să sperăm că prin cultura evolutivă se va instaura și schimbarea multdorită care, la rândul ei, va schimba și nivelul de mentalitate al cetățenilor din societatea moldavă. Cât despre noua schimbare și noua guvernare din cadrul societății moldave de astăzi va fi un alt capitol de discuție.

Galina MARTEA

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.