REGLEMENTAREA JURIDICĂ A DOMENIULUI SOCIAL MEDIA – TENTATIVE RECENTE ȘI CONTRAREACȚII ÎN SPAȚIUL PUBLIC
Dacă mass-media este reglementată atât prin norme de drept civil, penal, administrativ sau financiar, elaborate la nivelul fiecărui stat, dar și al dreptului internațional sau regional, respectiv european, precum și prin norme deontologice elaborate la nivelul organizațiilor de presă și societăților mediatice în domeniu, informațiile care circulă pe internet prin rețelele de socializare sau de comunicare sunt practic în afara oricărei reglementări în majoritatea statelor lumii.[1]
Între timp, au fost propuse și implementate unele măsuri de limitare a prezentării informațiilor și opiniilor despre terorism, ca de pildă în SUA și alte țări occidentale, cel mai recent în Franța, în scopul combaterii prozelitismului, a celorlalte aspecte nocive legate de mediatizarea unor astfel de fenomene.
În această privință avem de a face cu o dispută vehementă între apărătorii dreptului la libertatea deplină de exprimare și cei care văd în folosirea abuzivă a rețelelor de socializare un pericol grav la adresa securității, a păcii, a apărării drepturilor fundamentale ale persoanei, începând cu dreptul la demnitate și propria imagine.[2]
Apărătorii sau susținătorii unor măsuri de control în privința internetului au marele handicap că țările care au introdus restricții legale severe în acest domeniu sunt China, Iran și, cel mai recent, Turcia, cum se arată într-o analiză apărută în Deutsche Welle[3].
Noua legislație de la Ankara privind internetul prevede intervenția de urgență a organelor statului în urma unei plângeri din partea unei persoane fizice sau a unei instituții, care se simt ofensate de conținutul unui text postat, de o imagine sau un material video în termen de 4 ore, fără preaviz, înainte de a se declanșa o anchetă și un proces penal.
Aceasta deoarece, cum se arată în expunerea de motive, cetățenii trebuie să dispună de mijloacele necesare spre a se apăra de ofensele ce le sunt aduse în spațiul virtual.
În felul acesta, autoritatea de supraveghere a internetului nou creată are o putere de decizie similară cu cea din țări precum Iran, China și Malaesia.
Adversarii politici și din mass-media ai actualei puteri din Turcia consideră că este vorba de cenzură, dar și de supraveghere la adresa celor de 40 milioane de utilizatori de internet din Turcia, întrucât legea obligă firmele care oferă servicii de comunicații online de a stoca pe o perioadă de până la 2 ani datele referitoare la traficul clienților.
Deși se susține că spațiul virtual nu este în nici un fel cenzurat și controlat, în realitate există diverse forme de blocare la îndemâna utilizatorilor.
Astfel, pe forumurile publicațiilor autorizate numărul comentariilor neautorizate, ceea ce nu înseamnă decât un alt termen pentru cenzură, este din ce în ce mai mare.
Pe de altă parte, deținătorii de conturi Facebook, pot la rândul lor să blocheze sau să șteargă din lista de prieteni persoanele care introduc în rețea informații neconvenabile sau să ascundă acele mesaje.
Acestea sunt lucruri binecunoscute, măsuri elementare, le-am putea numi de autoapărare, care împiedică spațiul virtual să devină o junglă în care demnitatea și dreptul la imagine nu mai contează ca valori fundamentale ale societății.
Social media și legislația contrateroristă
Cauza ultimă ce determină monitorizarea și introducerea unor norme internaționale și naționale de reglementare a comunicării pe internet o constituie amenințarea sporită a terorismului. Legile contraterorismului din Marea Britanie, controversate datorită interferenței, implicite sau potențiale, cu principiile liberei exprimări, arată Mark Hanna și Mike Dodd în lucrarea ”McNae`s Essential law for journalistes”, interzic culegerea anumitor informații și restricționează ceea ce poate fi publicat.
Aria largă a legii contraterorismului, susțin autorii, are potențialul de a împiedica nu numai libertatea editorială jurnalistică, dar și formele de comunicare interpersonală online.
În Marea Britanie, legea contraterorismului din anul 2000[4], cu modificări ulterioare interzice în mod explicit susținerea terorismului, inclusiv încurajarea prin declararea apartenenței. Secțiunea a III-a a actului stipulează faptul că este ilegal să fii sau să declari că ești membru al unui grup proscris, adică o persoană despre care se consideră că promovează terorismul, pedeapsa penală ajungând în astfel de cazuri și până la 10 ani de închisoare.
Nu trebuie confundate aceste interdicții și sancțiuni cu o legislație îndreptată împotriva comunicării online și social media, dar efectul este același întrucât orice fel de transmitere pe orice fel de suport a datelor și informațiilor privind terorismul sunt automat înregistrate, stocate și supuse procesului de prelucrare în vederea identificării surselor și eliminării pericolului social.
Această lege este unul din puținele instrumente juridice creată într-o țară europeană prin care legăturile malefice, voluntare sau involuntare, ce se crează între terorism și comunicarea online pot fi monitorizate și combătute.
Apreciem că în anumite circumstanțe în țara noastră sunt aplicabile prevederile cuprinse în OUG 31/2002, precum și în Legea nr.535/2004 cu privire la prevenirea și combaterea terorismului.
În ultima vreme există preocupări la nivel internațional pentru interdicția prin lege a site-urilor ce promovează violența politică și, în primul rând, terorismul. Dar toate aceste inițiative sunt combătute după poziții dure, de susținere a drepturilor omului și aceasta în ciuda unor evenimente sângeroase, precum cel din ianuarie 2015 de la Paris.
De menționat că în urmă cu câțiva ani, după actul terorist criminal de la Toulouse, președintele Franței de la acel moment, Nicolas Sarkozy, a anunțat sub presiunea momentului, că oricine va accesa mai mult site-urile despre terorism va fi considerat criminal, ceea ce a dat naștere unor reacții vehemente din partea societății civile, în primul rând a organizației ”Reporter sans frontieres”.
În Statele Unite ale Americii, normele privind dreptul la viața privată (the right of privacy) este codificat încă de la începutul secolului al XX-lea (1903), arătându-se că ”numele, portretul sau fotografia oricărei persoane în viață nu pot fi folosite în publicitate sau în comerț, fără consimțământul scris al persoanei”.
În 1966, Congresul a elaborat ”Freedom of Information Act”, care a stipulat nouă excepții privind dreptul de a avea acces la dosarele executivului. Între acestea cele mai importante sunt ”documentele secrete, vitale siguranței și apărării naționale sau politicii externe”.
Activitatea de reglementare și control în domeniul comunicării online, inclusiv în privința monitorizării rețelelor sociale, se îmbină cu activitatea de intelligence, care se clasifică în patru categorii, și anume: culegerea și analiza datelor, acțiunile secrete și contrainformații.
Toate aceste activități, care reprezintă o parte importantă a securității, ordinii și siguranței publice sunt supuse, în ultima perioadă, cu o deschidere către domeniul public.
Modelul pe care îl urmează în mod explicit principalele servicii de informații din România este cel al Agenției Centrale de Informații (CIA), care foarte recent a inițiat o serie de acțiuni de deschidere față de publicul larg, mai ales după ce Agenția a fost supusă unui bombardament mediatic, datorită practicilor ”non-etice”, utilizate împotriva teroriștilor la închisoarea din Cuba, Guantanamo.[5]
În România, ca de altfel în toate țările importante, membre NATO, CIA are un birou permanent, având acțiuni de cooperare și coordonare cu serviciile secrete din țara noastră.
O mare daună de imagine, dar și operațională, a înregistrat CIA odată cu Departamentul de Stat în momentele succesive în care au fost date la iveală documentele cunoscute sub denumirea de Wikileaks.
Urmare a monitorizării rețelelor de comunicare online poate fi considerată și acțiunea socotită un vârf al activității serviciilor de intelligence, finalizată cu capturarea și uciderea lui Bin Laden de către un comando special SEAL în data de 2 mai 2011 într-o acțiune coordonată de însuși președintele Statelor Unite.
Trei luni mai târziu însă, 23 din membrii comandoului au fost asasinați într-o acțiune de răzbunare a talibanilor afgani.
Concluzia este că orice breșă în privința securizării rețelelor informaționale între teroriști se transformă într-o amenințare majoră la adresa securității globale.
Comunicarea online și modalitatea de control juridic prin protejarea proprietății intelectuale
Dacă orice fel de legiferare a comunicării pe internet se izbește de opoziția unor grupuri organizate sau a societății civile în numele libertății de expresie, inclusiv când este vorba de măsuri de contraterorism, o modalitate care s-a impus destul de vizibil o reprezintă protejarea proprietății intelectuale în baza tratatelor și acordurilor privind drepturile de autor.
Aceste acorduri combat, în primul rând, pirateria online, dar permit verificarea tuturor serverelor în scopul asigurării că prin acestea nu sunt transmise opere sau date cu drepturi de autor.
Cel mai controversat în această privință este Tratatul ACTA (Anti Counterfeiting Trade Agreement) este tratatul comercial anticontrafacere care obligă ISP-urile (furnizorii de servicii de internet) să stocheze și să verifice orice informație care trece prin serverele lor.
La sesizare sau din oficiu, ISP-urile pot bloca accesul la internet al celor care postează astfel de materiale.
Acest tratat este considerat de către adversarii săi drept finalul erei informaționale prin interzicerea dreptului de a schimba liber informații și opinii.
Tratatul a fost semnat de Uniunea Europeană, precum și de România care ulterior și-a rezervat dreptul de a reveni asupra acceptului său.
Între organizațiile ce resping în totalitate orice fel de control asupra internetului, pe care îl pun pe seama ocultei și corporațiilor mondiale, s-a făcut remarcată în ultimii ani societatea Anonymus.
Membrii acestei grupări s-au făcut cunoscuți printr-o mască specifică (guy fawkes), preluată dintr-o bandă desenată, simbol pe care l-au folosit și folosesc nu numai împotriva tentativelor de limitare a libertății internetului, ci în proteste de amploare împotriva autorității și, mai ales, a mondialismului.
Anonymus susține teoria conspiraționistă, conform căreia internetul a fost creat în scopul supravegherii și monitorizării întregii populații a lumii, prin așa-zisul sistem Big Brother.
Noțiunea a fost folosită pentru a eticheta Directiva privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea de servicii de comunicații electronice, accesibile publicului sau de rețele publice de comunicații[6].
Conform acestui act normativ european, adoptat de toate țările membre, acestea vor trebui să stocheze datele de telecomunicații ale cetățenilor pentru un minim de 6 luni și cel mult 24 de luni.
În temeiul directivei, organele de poliție și de securitate națională vor putea solicita, în baza unui mandat judecătoresc, accesul la detalii, precum adresa IP și timpul de utilizare a fiecărui mesaj de email, telefon și text trimise sau primite.
Această Directivă s-a aflat în vigoare până la data de 8 aprilie 2014 când Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat-o ilegală ca răspuns la un proces intentat de organizația Digital Rights Irlanda împotriva autorităților irlandeze.
În România, Directiva din 15 martie 2006 a Parlamentului European și a Consiliului, a fost transpusă în legislația românească în Legea nr.298/2008, lege declarată neconstituțională în 2009 de către Curtea Constituțională din România. Instanța a considerat că transpunerea acestei legi a încălcat drepturile constituționale referitoare la intimitate, confidențialitate, precum și libertatea de exprimare.
În anul 2011, Comisia Europeană a dat în judecată România pentru nepunerea în aplicare a acestei legi, amenințând cu o amendă de 30.000 de euro pe zi.
Parlamentul român a adoptat o nouă reglementare, legea nr.82/2012, care însă la 8 iulie 2014 a fost declarată neconstituțională din nou de către Curtea Constituțională a României, de data aceasta având ca precedent hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 8 aprilie 2014 care, de altfel, elimina de drept aplicarea legii.
Cu toate acestea, având în vedere ambiguitatea prevederilor, dar și faptul că este vorba de securitatea națională, au permis ca reglementările privind păstrarea datelor de telecomunicații să-și dovedească utilitatea.
Concluzii
Aspecte privind reglementările securității cibernetice și problemele de constituționalitate
În concluzie, reglementarea comunicațiilor pe internet s-a făcut și în România prin legea securității cibernetice în baza directivei europene care însă a fost decretată ilegală. La rândul său, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională această lege.
În consecință, între formațiunile politice de la București, în cadrul unei întâlniri cu președintele țării, s-a semnat o inițiativă legislativă parlamentară de modificare și completare a legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice.
În spațiul mediatic, inclusiv european (Deustche Welle), au apărut critici privind și acest nou proiect, întrucât ”față de legea din 2012 care prevedea o perioadă de 6 luni pentru reținerea datelor, noul proiect stipulează 3 ani”. Ceea ce trebuie reținut însă este că accesarea acestor date poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat de către instanța de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului.
Suspiciunile de neconstituționalitate și față de acest nou proiect survin pe fondul unei inițiative a justiției americane, respectiv a Curții Federale din New York, care a decis recent în data de 7 mai 2015 că programul NSA (National Security Agency) ca fiind ilegal. Aceaasta întrucât programul încalcă flagrant dreptul la viața privată și dă puteri nelimitate și necontrolate guvernului să colecteze orice date despre cetățenii săi.
Programul NSA de colectare și stocare de date a fost instituit în baza reglementării Patriot Act, adoptată de Congres după atentatele din 11 septembrie 2001, cu scopul de a intercepta și obstrucționa tentative de acte teroriste similare.
Punerea în discuție în Statele Unite ale Americii a legilor denumite în presă Big Brother au o influență evidentă și în cazul proiectelor prin care se încearcă în România depășirea impasului în care s-a ajuns prin declararea drept neconstituțională a legii 82/2012 în concordanță cu declararea ilegală de către Curtea Europeană de Justiție a Directivei Parlamentului European și Consiliului privind colectarea și retenția datelor ceea ce, cel puțin pentru moment, lasă într-o situație încă nedefinită modalitățile de reglementare a spațiului cibernetic, respectiv a informațiilor vehiculate pe internet, inclusiv în domeniul social media.
Teodora MARIN
Bibliografie selectivă
- Albarran, Alan B., The Social Media Industries Media Management and economics, Routledge, 2013
- Bădău, Horea, Mihai, Tehnici de comunicare în social media, Editura Polirom, 2011
- Bob de Graff, Revista Română de Studii de Intelligence,4, decembrie 2010
- Maior, George Cristian, Un război al minții – Intelligence, servicii de informații și cunoaștere strategic în secolul XXI, Editura Rao, București, 2010
- Mark, Hanna, Mike, Dodd, ”McNae`s Essential Law for Journalists” , ediția XXI, Oxford Univerity Press, 2012
- Noor Al-Deen, Hana S,. John Allen Hendricks, Social Media: Usage and Impact, Lexington Books, 2012
- Directiva privind păstrarea datelor 2006/24CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006
- Programul Agenției de Securitate Națională, de Supraveghere a Activităților din mediul virtual pentru detectarea acțiunilor cu caracter terorist la adresa S.U.A.
[1] Mark Hanna, Mike Dodd, ”McNae Essential Law for Journalists” , ediția XXI, Oxford Univerity Press, 2012
[2] Studiul a fost realizat în cadrul lucrării de cercetare ”Social media – o nouă dimensiune a raporturilor dintre securitatea societală și mass-media”– drd. Teodora Marin, finanțată în cadrul proiectului POSDRU/159/1.5/S/138822, cu titlul „Reţea Transnaţională de Management Integrat al Cercetării Doctorale şi Postdoctorale Inteligente în Domeniile “Ştiinţe Militare”, “Securitate şi Informaţii” şi “Ordine Publică şi Siguranţă Naţională” – Program de Formare Continuă a Cercetătorilor de Elită –“ SmartSPODAS”.
[3] http://www.dw.de/saka-government-will-decide-what-violates-privacy/a-17415227
[4] Counter Terrorism Act, anul 2000
[5] Bob de Graff, Revista Română de Studii de Intelligence, nr.4, decembrie 2010, pag.5
[6] Directiva privind păstrarea datelor 2006/24CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006