România, patru observaţii privind încălcarea legislaţiei UE

Avizele se referă la practicile de rambursare de TVA, a normelor contabile referitoare la creanțe și a celor de impozitare a nerezidenţilor, precum şi a drepturilor persoanelor care obţin venituri din activităţi idependente.

Opinia motivată este a doua fază a procedurii de infringement, iar în absenţa unor răspunsuri satisfăcătoare în termen de două luni, Comisia Europeană (CE) ar putea trimite România în faţa Curţii de Justiţie a UE, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.

CE a solicitat României printr-un aviz motivat să modifice practicile administrative de rambursare de TVA.

De asemenea, CE a continuat acţiunea împotriva României privind drepturile persoanelor care desfăşoară o activitate independentă, întrucât autorităţile de la Bucureşti nu au transpus integral Directiva privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei în acest sector.
Termenul limită a expirat la 5 august 2012 şi o scrisoare de notificare oficială a fost adresată României în septembrie 2012. Până în prezent, România a introdus doar parţial directiva în legislaţia naţională.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version