”Romaniada”

De cîțiva ani buni în Israel, în afara turneelor ocazionale (impresara și pianista Liana Herman ne-a informat între altele despre succesul reprezentațiilor cu Florin Piersic și Sergiu Cioiu, acesta din urmă cu un recital dedicat compozitorului Alexandru Mandy) se organizează două manifestări sub același generic, ”Romaniada”, destinate evident în primul rînd localnicilor cu origini românești.

În prima dintre ele, găzduită într-un hotel de la Marea Moartă, au cîntat anul acesta formația Alesis (Alina și Romeo Negoiasă au fost însoțiți și de dansatorii trupei lor), Stela Enache, Carmen Rădulescu, Ianna Novac și Octavian Dobrotă, Aurel Moldoveanu.

Cea de-a doua se ține în mod tradițional în cunoscuta stațiune turistică Eilat, amfitrion fiind, ca în toți ultimii ani, Rareș Borlea-Raoul, care firește că pe lîngă prezentarea colegilor a susținut și cîteva momente muzicale.

Indiscutabil, aici distribuția a fost cu mai multe vedete, așteptate cu nerăbdare de un public dornic să asculte cîntece în limba română, unii dintre artiști avînd prezențe relativ frecvente pe scenele din Israel, cum ar fi Corina Chiriac, Paul Surugiu-Fuego sau George Rotaru, din acest motiv fiecare venind cu un repertoriu în bună parte nou, fiindcă publicul, la urma urmei, este cam același…Corina Chiriac, în formă excepțională la cei 70 de ani împliniți în toamnă, și-a promovat dublul album lansat de casa de discuri Eurostar cu acel prilej, iar George Rotaru a trecut cu lejeritate de la muzică ușoară la cea populară sau romanțe.

Într-o postură inedită, de actor de ”stand up comedy” (în limba ivrit), a apărut pianistul și fostul lider al formației Roșu și Negru din perioada de glorie ieșeană, Nansy Brandes, muzician remarcabil, pe care ”veteranii” rock nu l-au uitat.

Paul Surugiu-Fuego și-a reconfirmat popularitatea remarcabilă și aici (să nu uităm că israelienii cu origini românești urmăresc toți postul nostru public, iar el are pe TVR2 emisiunea de mare succes ”Drag de România mea”), cu un repertoriu echilibrat, presărat cu multe din șlagărele sale.

Cele mai mari emoții le-a avut însă Marina Florea, îndrăgita interpretă revenind în Israel după mai bine de două decenii de la precedentul turneu, susținut atunci alături de Gabriel Dorobanțu.

Ele s-au dovedit nejustificate încă de la prima apariție, fiecare repriză încheindu-se cu ovații și bis-uri, mai ales că, inspirat, în fiecare din ele a avut și cîte o piesă în duet cu Paul Surugiu-Fuego: ”Nu te pot uita” (moment retro Nicolae Kirculescu), ”Nu vreau să te pierd, iubire!” (George Grigoriu) și ”Țurai”, prelucrare a lui G. Grigoriu după cunoscută piesă folclorică, variantă inclusă în banda sonoră a filmului ”În fiecare zi mi-e dor de tine”.


În rest, Marina Florea n-a ocolit niciunul din titlurile de succes ale unei cariere prodigioase, ce a debutat la nivel înalt cu Trofeul de interpretare al festivalului de la Mamaia, cucerit în 1983.

Între melodiile cele mai aplaudate s-au numărat ”La revedere, iubirea mea! (George Grigoriu), ”Stele perechi” (Ionel Tudor), ”Asta-i seara ta”, ”Eu te-am ales” (ambele de Mihai Alexandru), precum și cele preluate din repertoriul internațional – ”Iubire”, ”Cum să uit că te iubesc”, ”Ay, ay” sau colajul de zece tangouri celebre (idee extrem de inspirată, avînd în vedere vîrsta medie a publicului).

 

Iar ”bomboana pe tort”, ținînd seama de nostalgia încercată de cei care și-au părăsit locurile natale, a constituit-o apelarea-surpriză la refrene folclorice sau lăutărești faimoase (solista excelează și în acest domeniu, la toate evenimentele): ”Aseară vîntul bătea”, ”Șaraiman”, ”Aseară ți-am luat basma”.

Iată cum, alături de colegii ei de spectacol, Marina Florea a contribuit și ea la a smulge o lacrimă nostalgică din ochii spectatorilor și un oftat profund din pieptul acestora.

Pentru că limba maternă, locurile natale și ale copilăriei nu se uită niciodată, indiferent unde te aruncă valurile vieții…

 

   Octavian URSULESCU

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.