Să nu-l uităm niciodată pe Ion Marin

12 martie…! Date de calendar ce-mi aduc aminte că reprezintă ziua când s-a născut un prieten al meu de acum patruzeci și opt de ani (ne găsim în 2023), de azi, de mâine, dintotdeauna și pentru totdeauna, de atunci când ne băteau inimile din ungherele lor trupești până unde li s-or fi prelungit ecourile în lumea aceasta a noastră finită și pentru care suntem pedepsiți de parcă am prădat-o de la altcineva…!

Este Ion Marin, personalitate cu notorietate eroic de cinstită în breasla ziaristică, scriitoricească și didactică. Cinstită, spun, dar unde s-a mai auzit să fie și de valoare dacă e cinstit?! Iată, pe alocuri și la el…!

Din păcate, însă, cu cinstea în portofoliu e silnic a răzbate să-ți plasezi prin hățișuri niște coordonate umane și profesionale ziditoare de repere, pentru că virtutea de azi ce ne ispitește este tocmai contrariul, singurul ce ne asigură nu doar supraviețuirea, chiar ascensiunea fără capăt pe versantul vieții anarhice însă prea pline cu chilipiruri…!

Cu atât mai mult în ce îl privește pe prietenul meu ziaristul, scriitorul, profesorul universitar Ion Marin ale cărui coordonate fizice i-au închis traseul prin viață mult prea repede, între 12 martie 1955 și 19 octombrie 2016.

Dar i-a rămas spiritul aici, chiar de s-ar fi putut nu și l-ar fi luat cu sine, așa cum nimic nu a luat plecând pentru totdeauna dintre cei mulți, ca și cum nici n-ar fi fost și rămânând doar în gândul celor puțini după ce i-a cântat pământul ca o goarnă la cazarmă, să se-nroleze în ostășimea Lui Dumnezeu…!

Am fost un leat, eu și el ostași, demult, într-un echipaj de cercetași ai unui regiment mecanizat din București. De atunci ne cunoșteam.

Apoi, după treizeci de ani ne-am reîntâlnit la Mari Vila din București, la un eveniment patronat de ziarul Ultima oră al cărui redactor șef era și Fundația „România 2000”. A făcut ochii mari, când mi-a anunțat prezența Octavian Ursulescu.

M-a zărit printre invitați, a venit la mine imediat și n-aș ști acum să spun ce era cu umezeala aceea de pe cearcăne, că cercetașii erau aleși la recrutare din rândurile celor apți pentru situații dure și limită în confruntarea directă cu inamicul, iar instrucția a fost una specială și complexă fizic și mental.

Din ziua aceea, culminată cu un moment de comedie teribilă, în care farsorul numărul unu – aceasta era reputația pe care și-o făcuse Ion printre noi, pe seama faptului că ne făcea niște farse geniale – în care i-a descris amănunțit și de față cu mine lui Nicolae Văcăroiu o întâmplare cu o domnișoară frumoasă și ștrengăriță din prelungirea Ghencea, pe care eu o uitasem, el nu și iată că îi prelungea la zi comicul, făcându-mă de râs în fața fostului premier.

Era să mor…! Negam totul și râdeam mânzește în același timp. Mi-am propus să nu închid ochii până nu i-o întorc.

N-am mai avut timp! Nu l-am mai întâlnit niciodată de atunci. Doar pe soția sa Teodora Marin, directoare acum a ziarului Ultima oră, am întâlnit-o, mi-a făcut plăcere și am fost onorat să am două ocazii, la București. Ea menține viu, interesant și rezistent ziarul și păstrează dreaptă și influentă afectiv amintirea soțului său.

Să nu-l uităm niciodată pe Ion Marin! A fost o santinelă a dreptății, a fost un rob al libertății, a fost un cavaler al culturii…!

Azi prostul gust, falsitatea, manipularea, șmecheria se deplasează în viteză în literatură, pe ecranul televizorului, în caruselul presei scrise, în Parlament, la Cotroceni, în piețele publice, în universul românesc pestriț și maculat de sus până jos…!

Sunt de un idiotism fixat pe dezordinea prezentă din societatea românească dintr-odată catapultată într-o lume a civilizaţiei vestice şi democraţiei, pentru care nu era pregătită. Acest tip de producții culturale sunt promovate de articole în consecinţă.

De aceea, să nu-l uităm niciodată pe Ion Marin…! El a fost unul dintre ultimii străjeri ai acestui făgaș deviat al timpului, până la îndreptare și revenire la matcă.

Trăim într-o lume viciată un timp nebun…! Anarhia a rupt baricadele și dacă nu suntem atenți lunecăm cu toții în torentul propriei decadențe.

De aceea să nu-l uităm pe Ion Marin…! El era chiar în cursă cu sine pentru a apăra ceea ce este de valoare de la hotarul cu istoria la orizontul cu imprevizibilul cenușiu, lugubru din inima prezentului.

Să nu-l uităm niciodată pe Ion Marin…!

(Aurel V. Zgheran)

Comments

comments