Salonul de miniatură la Muzeul de Artă Modernă și Contemporană Pavel Șușară

Vernisajul Salonului de miniatură va avea loc joi, 5 decembrie 2019, orele 18:30, la MAMCO – Muzeul de Artă Modernă și Contemporană Pavel Șușară, Intrarea Viitorului nr. 4, București. Curatori: Dalina Bădescu și  Pavel Șușară.

 

 

O terapie prin detaliu

Deși miniatura, ca gen și ca practică artistică, are o vârstă memorabilă, străbătând mileniile cu o discreție de care doar formele naturale sunt capabile, un salon de miniatură contemporană devine, dacă nu o formă de avangardă propriu-zisă, în mod cert un act de nesupunere și de răzvrătire.

Însăși ideea de a resuscita o formă și o practică artistică aparent stopate, asociate spontan cu vremuri imemoriale și cu mentalități care s-au retras din prim-planul existenței noastre imediate, este o invitație la reflecție și o provocare la un alt tip de cercetare.

Iar spațiul acestei forme de cercetare nu mai este unul conformist și previzibil, dominant în creația contemporană, care presupune mișcări expansive, gesturi spectaculoase și manifestarea asumată a unei voințe de putere, ci unul lăuntric și comprimat în care nu-și mai găsește locul, și nici măcar nu se mai reflectă, realitatea năvalnică și circumstanțială din exterior.

Prea mică pentru lumea de afară și pentru mecanica diurnă a istoriei, miniatura se deschide surprinzător către infinitatea imaginarului, către energiile visului și către toate fantasmele posibilului.

Evadat din cotidian și din mecanismele lui obișnuite de comunicare, autorul de miniaturi se confruntă mai mult cu el însuși, cu îngerii și cu demonii lui interiori, iar lumea pe care o pune în mișcare devine, dincolo de proiectul artistic în sine, un adevărat univers alternativ în care semnele, efigiile și tipologiile uzurpă dramatic locul oricărei realități preexistente.

Cum se mai poate raporta artistul contemporan la miniatură, cum știe el să-și gestioneze tentațiile megalomane, cum își poate refocaliza energiile, ca un punct laser, după ce ele au fost distribuite cosmic, în aspirații cvasidemiurgice, iată o întrebare pentru care răspunsul nu este nici pe departe implicit.

Și tocmai din necesitatea acestui răspuns s-a născut Salonul de miniatură, cu tema Exist, pe care MAMCO l-a inițiat și a cărui noutate radicală constă tocmai în întoarcerea la memorie și în terapia morală prin redescoperirea detaliului. (Pavel Șușară)  

Prima ediție a Salonului de Miniatură se va desfășura pe perioada a două luni (5 decembrie 2019 – 5 februarie 2020), la sediul Muzeului de Artă Modernă și Contemporană Pavel Șușară din București.

Organizatorul salonului este MAMCO Pavel Șușară, iar partenerul oficial Davino.

Salonul se adresează tuturor artiștilor profesioniști din România. Cuvântul cheie al acestui salon, care va genera tematica, este ”Exist!”.

Selecția artiștilor s-a făcut prin jurizarea propunerilor primite în urma Call for Artists.

Se vor acorda trei premii, fiecare în valoare de 1.000 de euro, iar lucrările câștigătoare vor intra in patrimoniul Davino și fi reproduse, in funcție de necesități, pe etichetele unei serii limitate de vin.

Parteneri oficiali: Biblioteca Academiei, Fundația Țipoia&Tzipoia, Muzeul Național al Literaturii Române.

Parteneri media: Modernism, Ultima Oră, Intell News, Jurnalul Bucureștiului, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional.

A consemnat pentru ziarul Ultima Oră

Claudiu Victor Gheorghiu

publicist comentator al ziarului

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.