Scandal la Bacalaureat. Directoarea liceului reţinută pentru mită

Directoarea Liceului Bolintineanu a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Decizia a fost luată de anchetatori, după mai multe ore de audieri. Femeia a recunoscut că a luat mită.

De cealaltă parte, subiectele probei de Limba română de la bacalaureat au fost transmise în condiţii de securitate, nu există niciun indiciu de fraudă, examenul va continua aşa cum a fost stabilit, a declarat luni, pentru Mediafax, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, după ce PDL a cerut reluarea probei.

„Vreau să precizez faptul că nu există niciun indiciu privind fraudarea subiectelor la proba de Limbă română scris a examenului de bacalaureat. Subiectele au fost transmise în condiţii de securitate, proba de luni s-a desfăşurat în condiţii bune în toate centrele de examen, cu excepţia Liceului «Dimitrie Bolintineanu»”, a spus ministrul Educaţiei.

Pricopie a precizat că examenul de bacalaureat va continua conform calendarului stabilit, marţi fiind programată proba la limba şi literatura maternă, miercuri proba obligatorie a profilului şi vineri proba la alegere a profilului şi specializării.

“Proba de luni s-a desfăşurat în condiţii normale, cu excepţia de care am vorbit. Va continua cu proba pentru minorităţi şi apoi miercuri potrivit programului. Vreau să precizez faptul că ieri (duminică, n.r.), în videoconferinţa pe care am avut-o cu preşedinţii comisiilor de bacalaureat, am precizat toleranţă zero la corupţie, să avem un examen de bacalaureat fără procuratură”, a mai spus Remus Pricopie.

Ministrul Educaţiei a adăugat că este nemulţumit de faptul că membrii comisiei de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” nu i-au înţeles mesajul. “Din păcate, cei de la «Bolintineanu» nu au înţeles acest mesaj. Atrag atenţia că vom face acelaşi lucru ori de câte ori se va repeta situaţia de luni. Am cerut ca examenul să se desfăşoare în bune condiţii pentru a avea o reală radiografie a ceea ce avem astăzi în sistem. De aceea ţin să mulţumesc celor care şi-au făcut datoria şi precizez că ne detaşăm total de cei care nu au înţeles să-şi facă datoria”, a declarat petnru Mediafax ministrul Educaţiei.

37 de persoane, la audieri

37 de profesori au fost ridicaţi luni de poliţişti, din sălile de examen. Membrii comisiei de bacalaureat şi supraveghetorii au încercat să fraudeze proba de limba şi literatura română la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală.

 Ei sunt suspectaţi că au desfăcut subiectele şi le-au dat elevilor înainte de ora stabilită. Profesorii au fost duşi cu un autocar al MAI la audieri, iar conducerea liceului a fost schimbată.

„Percheziţiile au vizat ridicarea unor înscrisuri şi obiecte relevante, fără perturbarea probei desfăşurate în ziua curentă, accesul în sălile de concurs realizându-se ulterior finalizării lucrărilor de către participanţi”, potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Procurorii Parchetului Capitalei au început urmărirea penală „in rem” pentru fapte de corupţie privind proba scrisă la Limba română de la bacalaureat care a fost susţinută la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”.

Profesorii sunt acuzaţi de procurori că au luat de la elevi, în schimbul rezolvării subiectelor, cadouri şi bani. La percheziţii, anchetatorii au descoperit bani ascunşi de dascăli şi supraveghetori în lenjeria intimă. De altfel, cei 32 de supraveghetori şi cinci membri ai comisiei de evaluare de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” au fost filaţi de o săptămână. Procurorii aveau informaţii clare că vor frauda în masă bacalaureatul, aşa că în şcoală s-au instalat sisteme de supraveghere.

PDL solicită reluarea probei

PDL solicită reluarea probei de limba română la examenul de Bacalaureat în cazul în care se confirmă suspiciunile privind scurgerea de informaţii înainte de organizarea acestei probe, a declarat, luni, vicepreşedintele democrat-liberalilor Raluca Turcan, preluată de pesurse.ro.

‘Dacă informaţiile cu privire la scurgerea de informaţii înaintea probei de limba română la Bacalaureatul de anul acesta sunt adevărate înseamnă că Ministerul Educaţiei este obligat să recurgă la o măsură radicală. Prezentarea publică pe un site naţional a subiectelor de limba română cu o oră înaintea examenului propriu-zis înseamnă amputarea şanselor pe care copiii le-au avut într-o evaluare naţională, amputarea şanselor egale înseamnă încălcarea unui principiu fundamental al democraţiei şi în acelaşi timp un principiu fundamental pentru evaluare corectă. Ca atare, PDL consideră necesară reluarea probei de limba română la Bacalaureatul de anul acesta şi solicită expres Ministerului Educaţiei să prezinte cauzele care au condus la prezentarea subiectelor înaintea probei de examen şi în acelaşi timp să reia evaluarea de limba română’, a spus Turcan, la Palatul Parlamentului.

Anterior…

Subiecte publicate online

Subiectele la proba de română a examenului de bacalaureat, profilul real, au apărut pe internet înainte ca elevii să înceapă examenul. Suspectat că a publicat subiectele în mod nelegal este liceul amintit. Acolo au descins polițiști, procurori, dar și lucrători SRI. Inspectoratul Școlar al Municipiului București a decis schimbarea întregii comisii de bacalaureat din centrul de examen Liceul Dimitrie Bolintineanu, informează Ministerul Educației.Decizia a fost luată în urma percheziţiei realizate la centrul de examen.

Pe lângă schimbarea întregii comisii de Bacalaureat din centrul de examen, respectiv a tuturor celor 5 persoane, precum şi a celor 32 de profesori – supraveghetori, s-a hotărât eliberarea din funcţiile de conducere a directorului şi a directorului adjunct ai Liceului Dimitrie Bolintineanu. S-a decis de asemenea și eliberarea din funcţia de director al Şcolii Gimnaziale nr. 178, a profesorului care îndeplinea şi rolul de vicepreşedinte al comisiei din centrul de examen Dimitrie Bolintineanu. „ISMB va numi, în cel mai scurt timp, o nouă comisie la Liceul Dimitrie Bolintineanu, care va asigura toate condiţiile pentru ca absolvenţii de clasa a XII-a să poată susţine toate probele scrise din cadrul Bacalaureatului iunie – iulie 2013”, se arată în comunicat.

Candidaţii la examen au dat bani înainte de examen. Şpaga a fost găsită chiar în sutienele profesoarelor, potrivit REALITATEA TV care mai spune că fiecare elev ar fi cotizat cu sume cuprinse între 150 şi 300 de lei.

Ministerul Educaţiei Naţionale spune că procedura a fost respectată

Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că nici una dintre variantele de subiecte, de la proba scrisă la Limba şi literatura română – Bacalaureat iunie-iulie 2013, nu a fost publicată înainte de începerea examenului, respectiv ora 09.00, anunţă site-ul instituţiei.
Conform verificărilor realizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care are în atribuţii păstrarea şi distribuirea subiectelor pentru examenele naţionale, în condiţii de maximă siguranţă, nu a existat nici o breşă în sistemul de transmitere a datelor.

Şi totuşi…

Discuţii pe un forum despre SUBIECTE BAC 2013 ROMÂNĂ, înainte de examen

„Eu am aflat: tema şi viziunea despre lume aparţine simbolismului”, a scris o elevă pe acest forum, citată de Realitatea.net. Ora de postare este 8.30-8.45. Este de fapt o discuţie despre ce a picat anul acesta la proba scrisă de Limba şi Literatura Română. „A picat text poetic de Tudor Arghezi sau Lucian Blaga”, a scris un alt elev, la ora 8.35.

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version