Seri de jazz în aer liber pentru bucureşteni, în centrul Capitalei

Publicul bucureștean este invitat, între 3 și 7 iulie, la un festival internațional de jazz în aer liber, care va aduce în fața publicului mai mulți muzicieni internaționali recunoscuți.

Bucureștenii se pot bucura de cinci seri de jazz la care vor putea a urmări în premieră recitaluri live, susţinute de nume sonore ale jazzului autohton și internațional.

Printre cei mai cunoscuţi muzicieni, care vor fi prezenţi pe scena festivalului ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, se numără Robert Mitchell, celebrul pianist şi compozitor britanic, care va concerta alături de Corey Mwamba – un muzician remarcabil, care creează ritm folosind diverse instrumente neconvenţionale, precum vibrafonul, ţambalul şi diferite instrumente electronice; marele trompetist şi compozitor polonez, Tomasz Stańko, o legendă a jazz-ului şi primul deţinător al premiului european pentru jazz; celebrul band de jazz, Medeski Martin & Wood, renumit pentru stilul neconvenţional şi spontaneitatea improvizaţiilor şi, nu în ultimul rând, James Carter, o figură emblematică a jazz-ului din întreaga lume.

De asemenea, o surpriză pentru iubitorii muzicii este proiectul Aleea Cosmonauţilor, lansat de Mircea Tiberian, în cadrul căruia hit-urile muzicii uşoare româneşti a anilor ’60 – ’70 şi memorabilele piese de cabaret din perioada interbelică vor fi readuse în atenţia publicului într-o formulă nouă de orchestrare şi interpretare. Mircea Tiberian a atras în acest proiect inedit mai mulţi muzicieni cunoscuţi, între care contrabasistul american Chris Dahlgren şi tânăra interpretă Nadia Trohin.

Tot Mircea Tiberian face o altă surpriză cu prilejul festivalului, de data asta dedicată celor mici. Este vorba de momentul Jazz for Kids, programat duminică, 7 iulie, de la ora 11.00. Acesta va fi un concert în premieră, dedicat exclusiv publicului foarte tânăr, în cadrul căriua Mircea Tiberian, împreună cu o echipă de artişti români şi străini, încearcă să aducă muzica de calitate cât mai aproape de reprezentanţii generaţiilor viitoare.

Concertele încep, în fiecare seară, de la ora 19.00 şi sunt urmate de recitalurile invitaţilor speciali ai festivalului. Festivalul se încheie duminică, 7 iulie, cu un concert răsunător al celui mai apreciat şi mai cunoscut grup de jazz, James Carter Organ Trio, la care vor avea acces nelimitat atât fanii, cât şi cei care doresc să-i descopere muzica.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.