Sfaturi pentru cumpărături online în siguranţă

Un studiu recent realizat de PayU arată că procentul tentativelor de fraudă la plata online a continuat să scadă în 2012 ajungând la nivelul de 0,19% din totalul tranzacţiilor, faţă de 0,24% în 2011. În acelaşi timp însă, valoarea totală asociată tentativelor de fraudă a crescut cu 37%. 

Segmentele cele mai expuse tentativelor de fraudă sunt reprezentate de turism (32% din numărul tentativelor de fraudă), telecom (31%), servicii (18%) şi IT&C (9%).

„In 2010 sau 2011, domeniul IT&C era unul dintre segmentele cu cel mai mic număr de tentative, sub 3% din total. Observăm în prezent o creştere a vârstei medii a celui care încearcă o fraudă, de la puţin peste 20 de ani la 30 de ani, precum şi o evoluţie semnificativă a valorii medii a unei tentative, cu 31%.

Aceste tendinţe, împreună cu creşterea preferinţei pentru produse cu livrare fizică sau produse mai scumpe, demonstrează că persoanele care încearcă să fraudeze sunt tot mai bine pregatite şi mai îndrăzneţe. Din acest motiv, de la un an la altul, serviciile de securitate devin tot mai importante pentru magazinele online”, a afirmat Anamaria Pîrjol, Risc & Customer Experience Manager PayU Romania.

Cardurile folosite în tentativele de fraudă sunt emise în proporţie de 38% în Statele Unite, 16% în România, 8% în Italia şi 8% în Marea Britanie.

Restul cardurilor folosite au fost emise mai ales în Franţa, Australia, Germania şi Canada. Tentativele de fraudă au fost iniţiate în 178 de ţări, de pe IP-uri din România (49%), Statele Unite (23%), Italia (5%) sau Marea Britanie (4%).

„Datele identificate în sistemul PayU arată încă o dată că în comerţul electronic nu există limite şi că toţi jucătorii pot acţiona la nivel global. România este o ţară foarte bine securizată în privinţa plăţilor online, însă tendinţele observate arată că există provocări şi că investiţiile în securitate trebuie să fie prioritare”explică Anamaria Pîrjol.

Detalii pe Financiarul.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.