Siderat de România: Pleaşca de conduce destinele unei ţări – George LUCIAN

Premierul Ponta mi-a demonstrat ieri seară că limitele mojiciei şi ale aroganţei nu pot fi stabilite cu precizie. Dacă mai era nevoie, de parcă mai trebuia ceva să confirme teoria, Victoraş a demonstrat că, într-adevăr, e cel mai tare din oraş. La capitolul „cârlănie”. Aproape râzând, cel trimis să guverneze patria şi resursele sale şi-a dat amatorismul pe faţă şi lipsa tactului necesar oricărui politician cu ştaif. Altfel, cum aţi clasifica, doamnelor şi domnilor, imbecila sa declaraţie că oricum nu ştie nimic despre un lucru, dar că i s-a împotrivit doar pentru că duşmanul de clasă muncitoare îl susţinea cu tărie?

Victoraş, cârlanul despre care pomenea domnul Iliescu la un moment dat, e total pe dinafară. Şi nu numai în cazul Roşia Montană. Ci şi atunci când sunt puse în discuţie şi alte teme majore pentru societatea actuală. Când vorbeşte presei în deschiderea şedinţelor de guvern, ori românilor din faţa camerelor de luat vederi,  toate sunt atât de frumoase. Dar nu pentru că ar şti el de acolo, de la Miami, sau de pe unde îl mai duc picioarele, despre ce e vorba, ci pentru că ai săi consilieri îi oferă pe tavă tot ceea ce poate utiliza el pentru a da bine la public. Deh, vechi metehne de politician.

Din păcate, din sala de Guvern nu se vede prea bine colcăiala din jurul instituţiei. Nebunia care s-a instaurat în societatea actuală românească. O lume care pare tot mai robotizată şi indiferentă la ceea ce se petrece în afara spaţiului său intim. O lume care a uitat de educaţie civică şi responsabilitate. Şi care, precum animalele din haită, luptă pentru supravieţuire. Astfel, prin prisma acestui aspect, ne-ar mai mira dacă românii ar reacţiona când un seamăn al lor e atacat pe stradă, în plină zi în centrul Capitalei. Ne-ar mai mira dacă de fiecare dată judecătorii ar da sentinţele meritate tuturor celor veniţi în faţa lor pentru a-şi căuta dreptatea. Aş fi surprins ca minerii să îşi dea seama că nu se pot juca la infinit cu natura şi că e timpul să o iubească reorientându-se profesional. La fel de mult, m-aş bucura enorm să văd primari din zone defavorizate cum nu mai blochează proiecte locale de relansare economică, pentru a nu-şi pierde tainul oneros oferit de cineva care vrea să îi subjuge.

Acestea sunt, doamnelor şi domnilor, lucrurile care m-ar mira pe mine, nu ca jurnalist, ci ca om simplu născut în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Nu toate „pontisimele” oferite de gulgutierii loiali crezului actualului premier. Nu reacţiile lui tâmpite demne uneori doar de un copil retard. Doar prostimea mai stă cu gura căscată ca nu spunem cine în faţa cui şi le urmăreşte atât lui cât şi pseudoformatorilor de opinie ce cântă în struna şefilor de tembeliziuni, cuvinţel după cuvinţel, dând aprobator din cap, ori spunând: „Mare dreptate are , săracul de el”. Pe ceilalţi, oameni cu ceva neuroni scăpaţi accidental de suprimarea comandată televizual, spectacolul grotesc oferit de aceşti circari şi bufoni ai zilelor contemporane nu poate decât să ne amărască sufletele şi să ne întărească ideea că România, cu astfel de oameni puşi să conducă, să educe şi să formeze viitorul ţării, chiar nu mai are nicio scăpare.

Tristul adevăr…

Iar acelor belicoşi care stau comod şi citesc editorialele postate pe te miri ce mediu de stocare şi încearcă să îşi dea cu părerea despre logica informaţiilor expuse, fără a şti despre trăirea de moment a autorului, le transmit să încerce ei să dea formă ideilor proprii şi să le facă publice. La dat din meliţă aiurea, de pe tuşă, suntem cu toţii experţi, dar când vine vorba de pus în practică, suntem, foarte mulţi dintre noi, simpli pleşcari. Precum Ponta, precum Stroe, Antonescu etc. Şi pentru a da satisfacţie multora dintre domniile voastre: precum Băsescu şi clica sa. Na, c-am zis-o!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.