Siderat de România: Vrem civilizaţie, dar urâm civilizatorii – George LUCIAN

Din nou România cade în derizoriu. Decizia CCR de astăzi cu privire la soarta maidanezilor vine să facă puţină curăţenie în ceea ce priveşte acest fenomen social care a cangrenat România la propriu. Inconştienţi, dar şi manipulaţi de cei cu anumite interese ascunse în obţinerea anumitor sume, oamenii au ieşit în stradă să protesteze urlând şi zbierând că sunt ucişi câinii comunitari. Dincolo de acest aspect, mai mult lacrimogen, se ridică nişte semn de întrebare. A citit careva textul legii cu pricina? Mă refer la cei care sunt în stradă. Ştiu aceştia ce unelte le oferă actul normativ pentru a salva patrupedele? Mă îndoiesc căau aflat măcar două-trei prevederi precum cea privind adopţia la distanţă prin alocarea unei sume lunare pentru grija unui maidanez aflat în adăposturi. O măsură existentă şi in alte state ale lumii cu vreo două secole de civilizaţie în faţă comparativ cu România.

Suţin şi voi susţine cu tărie un sistem de ocrotire a animalelor, unul în care doritorul să fie şi responsabil în momentul în care a decis să ia acasă un câine comunitar. Nu precum se întâmplă la ora actuală! Evident că o astfel de prevedere nu e pe placul bătrânei de la scara C a blocului D de pe strada X. Ea niciodată nu îl va ţine în casă  pe căţel darămite să dea bani pentru întreţinerea unui animal strâns de pe stradă! Cel mult ar fi mers la adăpost şi ar fi luat patrupedul pe semnătură şi i-ar fi dat drumul pe stradă lăsându-l in plata Domnului şi la mila trecătorilor. Asta dacă e un câine cuminte, că în alte situaţii vai de cei care încearcă să treacă prin zona respectivă.

Nu sunt pentru eutanasierea bietelor animale. Doamne Fereşte! Însă odată ş-odată tot trebuia să fie luată o decizie spre normalizare, o măsură care să arate lumii întregi că suntem civilizaţi şi responsabili. Ori, dacă vom continua să legăm cu sârmă gardul în loc să batem un cui pentru a dura mai mult, atunci nu mai are sens să mai vorbim de o privire încrezătoare spre viitor. Vom rămâne mereu în mocirla în care ne zbatem nu de 23 de ani încoace ci de secole.

Pe de altă parte, în contrast, adopţiile de copii vin să contureze spectacolul trist care macină micul stat balcanic. De foarte mult timp se aşteaptă o lege mai clară prin care copiii orfani să poată fi adoptaţi de către familiile doritoare. Asta în timp ce legea maidanezilor a avut prioritate zero. Acum stau strâmb şi mă întreb drept: copiii cu ce au greşit? Cetăţenii români de ce preferă să adopte un maidanez şi nu un copil asupra căruia să îşi reverse toată dragostea lor? Cine va avea grijă de ei la bătrâneţe şi le va plăti cheltuielile de îngropăciune? Maidanezul, ori copilul?

Aaaaa! Am uitat! Pe copil nu- l poţi abandona pe stradă, după ce l-ai adoptat pe semnătură!

Sună cinic, dar pariez că nimeni nu va ieşi să protesteze acolo la Izvor dacă o lege a adopţiilor fiinţelor umane care să permită prin reducere la absurd, accesul la acest proces doar străinilor, va fi în dezbaterea CCR pentru neconstituţionalitate şi va fi declarată, cum altfel, constituţională.

Luaţi de reflectaţi oameni buni. Analizaţi cu atenţie legea. Voi înşivă să o evaluaţi şi nu prin ochii diverselor ONG-uri. Şi după aceea să daţi cu parul. Altfel, e păcat de toată munca depusă pentru normalizare.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.