Sindicatele solicită demisia Consiliului de Administraţie al Tarom

Sindicatele companiei Tarom solicită demisia “colectivă şi imediată” a Consiliului de Administraţie al Tarom precum şi constituirea unei comisii de anchetă din partea Corpului de control al Primului Ministru în scopul “verificării abuzurilor conducerii administrative şi executive a operatorului aerian naţional”.

“Sindicatele TAROM constată cu dezamăgire că orice apariţie a conducerii Consiliului de Administraţie TAROM în media nu face altceva decât să aducă repetate şi grave prejudicii de imagine companiei, fiind de natură să afecteze reputaţia angajaţilor săi şi să le zădărnicească eforturile – susţinute în condiţiile unui mediu concurenţial puternic şi extrem de dificil, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional – de a menţine compania pe o linie ascendentă în privinţa calităţii serviciilor oferite pasagerilor”, se arată într-un comunicat al sindicatelor reprezentative, remis joi .

De asemenea, sindicate consideră că preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, Dan Pascariu, abuzează de poziţia sa şi îşi permite “în mod nejustificat şi sfidător” să desconsidere şi să umilească angajaţii companiei la fiecare intervenţie publică, dovedind o lipsă de coerentă şi argumente în interviurile date, sindicatele considerând toate acestea nedemne pentru un înalt reprezentant şi factor decizional al unei companii de reputaţia Tarom.

Nu în ultimul rând, sindicatele reclamă lipsa de interes real al CA pentru instaurarea unui climat de seriozitate, profesionalism, corectitudine şi încredere în propriile valori prin numiri în funcţii cheie a unor persoane fără o temeinică pregătire şi experienţă într-un domeniu atât de aparte.

Continuarea pe Financiarul

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version