Sondaj CSCI: Ce cred românii despre disputa Ponta-Băsescu pe buget

Cei mai multi români îl susţin pe premierul Victor Ponta în disputa cu preşedintele Traian Băsescu privind bugetul pe 2014, arată un sondaj realizat de CSCI și difuzat sâmbătă de Antena3. Conform cercetării, 57 la sută din subiecți îi dau dreptate lui Ponta, în timp ce numai 28 la sută dintre cei intervievaţi sunt alături de preşedintele Traian Băsescu, cel care a afirmat de mai multe ori că bugetul va produce scumpirea carburanţilor, iar acest lucru va afecta întreaga economie. Studiul mai arată că 72 la sută dintre români nu sunt de acord cu intenţia lui Traian Băsescu de a trimite înapoi bugetul în Parlament şi de a bloca memorandumul cu FMI. Trei sferturi dintre subiecții sondajului CSCI cred că prin întârzierea adoptării bugetului creşterile de pensii şi salarii vor fi amânate, în timp ce 25 la sută nu consideră că întârzierea bugetului va avea vreun efect. Studiul a fost realizat de CSCI la solicitarea Fundaţiei Multimedia, în perioada 3-4 decembrie, pe un eşantion de 1023 de români şi are o marjă de eroare tolerată de 3 la sută la un nivel de probabilitate de 95 la sută.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.