Start-up-ul Blockchain Engineering se lansează oficial în cadrul evenimentului Internet & Mobile World 2018

Blockchain Engineering – companie pionier în dezvoltarea de aplicații folosind tehnologia blockchain – se lansează oficial în cadrul evenimentului Internet & Mobile World 2018, ce va avea loc pe 3 și 4 octombrie la Romexpo. Înființată în luna mai a acestui an, compania are deja proiecte materializate și altele în derulare, iar fondatorii estimează o cifră de afaceri de 500.000 de euro în primul an de activitate.

 

Blockchain este o tehnologie care revoluționează deja mai multe industrii și promite o schimbare de paradigmă a relațiilor din societatea actuală.

 

În esență, blockchain-ul este un registru descentralizat care stochează anumite informaţii ce nu mai pot fi modificate ulterior pentru că ele sunt pe mii de calculatoare din lume. Astfel, această tehnologie este o metodă securizată de a înregistra date și de a te asigura că nu pot fi modificate în viitor fără acordul majorității. Baza de date creată prin blockchain poate conține atât informații, cât și orice altă valoare – titluri de proprietate, identități, bani, chiar și voturi – și ele pot fi stocate și gestionate în siguranță.

 

Suntem o companie mică, la început de drum, specializată în programarea avansată și dezvoltarea de aplicații blockchain. Focusul nostru este revoluționarea mai multor industrii prin adoptarea tehnologiei blockchain. Vom dezvolta echipa de programatori români, dar ne vom adresa pieței globale. Avem deja contacte cu potențiali clienți din Singapore și Londra și vom continua promovarea în alte centre tehnologice globale cum ar fi Sillicon Valley, Toronto, Seattle sau Seul.” a declarat Cezar Marin, CEO și fondator Blockchain Engineering.

 

Pentru lansarea noastră oficială pe piață am dezvoltat o aplicație care ajută la înțelegerea tehnologiei. Astfel, la standul nostru din cadrul evenimentului Internet & Mobile World 2018, poți primi o cafea pentru un token blockchain. Aceasta, după ce îți instalezi un portofel virtual în care un like pe facebook este „token”-izat folosind tehnologia blockchain. Și totul se întâmplă în câteva secunde!” a mai spus Cezar Marin.

 

Tehnologia blockchain oferă o modalitate de a înregistra și de a transfera date într-un mod transparent, descentralizat și sigur și este aplicabilă în numeroase domenii cum ar fi: bankingul şi plăţile, securitatea cibernetică, logistica, votarea, transportul de persoane, stocarea datelor online și în cloud, gestionarea energiei, operațiuni guvernamentale, caritate, asigurări și multe altele.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.