COLȚUL OPINIILOR Opinii. Comentarii 

Statul paralel PSD-ALDE luptă cu societatea civilă a statului de drept

Schimbarea statului după chipul şi năravul coaliţiei PSD-ALDE nu înseamnă doar atacul concertat asupra Legilor Justiţiei, ci și asupra societății civile. Dezbaterile, manifestările sau solicitările legitime sunt tot atâtea motive de ură din partea PSD-ALDE. Așa încât, reprezentanții actualei puteri par să nu se mai oprească din marşul lor spre iliberalism.

S-a vorbit pe larg despre proiectul de lege care impune ONG-urilor să facă muncă de birou, de raportare către ANAF, în loc să fie prezente acolo unde se desfăşoară acţiunile umanitare în folosul comunităţilor sărace. Însă, începutul de an ne demonstrează că operaţiunea de anihilare a ONG-urilor este una mult mai amplă şi îndelung premeditată.

Formularele 230, prin care milioane de cetăţeni aveau posibilitatea să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit unui ONG, nu mai sunt acceptate la ghişeele ANAF decât dacă sunt depuse personal de contribuabili. Efectul: importante sume de bani nu vor mai ajunge la organizaţiile caritabile, pentru că nu li se mai permite să strângă şi să depună aceste formulare în numele cetăţenilor. 

Totodată, prin noul Cod fiscal, în rândul micro-întreprinderilor au trecut mai bine de jumătate dintre firmele din România, prin mărirea plafonului de venituri la 500.000 de euro. Ca urmare, nici acestea nu vor mai direcționa 20% din impozitul pe profit către ONG-uri, pentru că nu mai beneficiază de deductibilitate.

Dincolo de privarea sectorului non-guvernamental de sursele sale tradiţionale de finanţare, actuala coaliție demonstrează golul bugetar de care suferă, dacă a ajuns să se bucure de cei 2% din impozitul pe venit.

Pe de altă parte, este înfricoșătoare această goana a lui Dragnea după putere absolută, care duce la atât de multe fărădelegi.

 Dumitru OPREA

Comments

comments

Related posts

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Switch to desktop version