Sufletul Edei. Legenda Mărțișorului

A fost odată ca-n povești…a fost ca-ntotdeauna…o lume în care oamenii sunt răi și egoiști, ahtiați după bani și abia îi mai rabdă Dumnezeu. În loc să vină primvara iar ghioceii să vestească sosirea ei, fulgii de nea au acoperit totul în jur, florile, copacii, drumurile și casele…oare de ce nu am avut parte de zăpadă în luna decembrie? De ce omătul s-a naspustit asupra noastră când noi așteptam cu nerăbdare razele calde ale soarelui? De ce vântul s-a răzbunat pe noi, bătând cu viteza unei mașini? Răspunsul la fiecare dintre aceste întrebări se află la noi, fiecare știe unde a greșit și de ce avem parte de lucruri care nu ne fac să ne simțim confortabil sau care ne aduc tristețe.
Era odată o fetiță sărmană care nu avea posibilitatea de a le cumpăra mamei și bunicii ei, câte un mărțișor. La școală, toți colegii împărțeau mărtișoare, chiar și fetele între ele, însă biata Eda nu primise niciunul. Nu era supărată pe colegii ei fiindcă oricum era o fire mai retrasă și nu era deloc materialistă. Știa că dacă primea un mărțișor, trebuia să ofere un altul la schimb, însă nu avea bani. Era abia începutul lunii martie așa că Eda avea destul timp să pregătească o surpriză pentru cele mai importante doamne din viața ei, mama și bunica. Cum nu avea bani și tot ceea ce deținea erau câteva foi, un pix și o imaginație debordantă, Eda se gândi să facă pentru ele niște felicitări, în fond, lucrurile făcute de mână și oferite cu tot sufletul sunt cele mai apreciate…sau așa ar trebui.

Zis și făcut. Eda se apucă să scrie și să deseneze pe foile de hârtie, apoi le impături astfel încât să aibă aspectul unei felicitări. Când termină de scris și de desenat, îi mai veni o idee. Luă ață din cutia bunicii și împleti ața roșie cu cea albă și la final le atașă felicitării. Erau pur și simplu superbe, se gândi ea. Își iubea foarte mult învățătoarea și era conștientă că toți colegii îi vor aduce mărtișoare așa că începu imediat să-i scrie o felicitare căreia îi atașă o fundiță din cele două ațe împletite.  Veni și 8 martie, mama și bunica Edei izbucniră în lacrimi de fericire la vederea felicitărilor și îi mulțumiră lui Dumnezeu pentru că aveau un copil minunat care știa că lucrurile dăruite din suflet sunt neprețuite. Eda ajunse în clasă. Toți copiii stăteau la rând pentru a-i oferi profesoarei buchete de flori și mărtișoare care mai de care mai scumpe. Veni și rândul fetei iar profesoara o privea cu drag. Eda îi întinse felicitarea de care stătea agățat șnurul în două culori și un mic buchețel de ghiocei, culeși chiar din grădina ei.

Ceilalți copii o priveau ciudat, însă femeia le dădu o lecție pe care cu siguranță o vor ține minte toată viața. După ce le mulțumi pentru cadouri și pentru flori, deschise felicitarea și începu să citească în fața întregii clase poezia pe care Eda i-o compusese. Era într-adevăr o poezie emoționantă, despre viață și  familie, despre adevărata istorie și valoare a mărțișorului și despre legenda acestuia. Colegii au rămas impresionați despre cât de multe știa Eda și cât de frumos scria. Învățătoarea i-a mulțumit pentru minunata poezie și totodată, lecția de viață pe care a oferit-o întregii clase, a felicitat-o pentru talentul incontestabil și a încurajat-o să rămână mereu la fel de simplă și de sufletista, apoi le-a spus copiilor că ceea ce contează cu adevărat în viață este să fii un om sincer, modest și să ai un suflet mare pentru a putea aprecia lucrurile cu adevărat prețioase.

Sursa foto : www.felicitarihandmade.com

Edit foto : Andreea Florentina Ciobanu

Alexandra Elena CHIRA

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.