Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Ţara Zarandului – RUGILE ŢEBEI

Publicat: sâmbătă, 16 februarie 2019

 

Din aceeaşi gresie de pe Valea Caraciului, din care au fost ciopliţi enigmaticii menhiri descoperiţi la Fântâna Borchii, de secole pietrarii din Ţebea şi-au întrupat crucile devenite „rugi”. Împodobite cu texte româneşti încrustate cu străvechi litere chirilice sau „scriere în potcoave”, ele au sfinţit locurile, au comemorat eroii acestui neam dar şi principalele evenimente ale comunităţii

 Se spune că undeva la Ţebea, în Ţara Moţilor crişeni bate, cât Carpaţii de mare, inima întregului neam românesc… popor de oameni paşnici şi primitori plămădit în iureşul unei istorii multimilenare din sângele eroilor ce s-au jertfit pe altarul neatârnării şi păstrării credinţei strămoşeşti.

Alături de scriitorii Ioan Pârva şi Liviu Dan Mut, doi neobosiţi călători pe aceste meleaguri încărcate de istorie, pătrundem şi noi, odată cu poveştile despre aurul Apusenilor şi rugile sau crucile străvechi dăltuite în piatră, pe unul dintre drumurile care coboară şerpuind, de sub Măgura Ţebei şi vârful Caraciului şi trec dincolo de panteonul eroilor de la Ţebea spre Baia de Criş.

Constatăm cu surprindere că la Ţebea, comună atestată documentar încă din secolul al XIV-lea, nu există izvor care să nu fie străjuit de o rugă, cum este şi cea de la Trifăneşti alcătuită din cruce, fântână şi scoc pentru adăpatul animalelor… toate dăltuite în gresie şi ridicate pe la 1824 de către una din familiile de atunci, la aproape un kilometru depărtare de biserica din vatra satului. Asemenea monumente sunt pretutindeni în acest ţinut străjuit de Măgura Ţebei şi de Vârful Caraciului, vulcanii străvechi brăzdaţi de filoanele pline de aur, iar obiceiul ridicării lor în anumite locuri, dar şi semnificaţia principalelor componente – crucea, ca loc de rugăciune şi comemorare a unor evenimente ori întâmplări, alături de fântână sau izvor pentru odihnă şi adăpatul vitelor se pierde în negura timpurilor. La fel şi meşteşugul cioplirii gresiei smulsă cu multă trudă din coasta muntelui, fasonată şi împodobită cu modele abstracte şi texte româneşti cu litere chirilice cunoscute prin partea locului sub numele de scriere „în potcoave”.

Prezenţe încă vii printre localnici, aceste monumente unice îşi ridică zvelte braţele către cer la peste 3 metri înălţime purtându-şi cu mândrie propria istorie, propriul destin. Lăsăm în urma noastră una după alta casele şi gospodăriile adunate în jurul uliţei celei mari din inima satului şi ne îndreptăm către cariera de pe Valea Caraciului din care s-a scos gresia din care s-au cioplit rugile. Ca într-un basm din vremurile copilăriei, în peisajul înverzit al miezului de vară, drumul se pierde pe sub poale de pădure şi urcă domol printre bolovanii uriaşi prăvăliţi din versanţii abrupţi, meandrând în amonte, odată cu apele din ce în ce mai împuţinate ale pârâului izvorât de undeva de sus din munţii cu rădăcini de aur ce străjuiesc spre vest şi sud vest Ţara Zarandului.

Treptat de sub pătura de vegetaţie care acoperă practic totul încep să apară fragmente din ce în ce mai mari de gresii roşietice semn că ne apropiem de unul din pereţii carierei de la Feredeu. Numele cu rezonanţe turceşti se păstrează din perioada stăpânirii otomane şi înseamnă „baie caldă”, după izvorul cu ape termale din apropiere în care odinioară localnicii puneau la topit snopurile de cânepă. Despre bătrâna care le păzea odinioară puţini îşi mai amintesc, iar în prezent obiceiul, din motive greu de înţeles, a fost abandonat. La fel s-a întâmplat şi cu meşteşugul cioplirii rugilor din gresia de Ţebea… iar aidoma celorlalte săpate în coasta muntelui şi cariera de aici de pe valea Caraciului a fost abandonată. Natura şi-a ascuns rănile de atunci sub trupul vegetal al pădurii care a cuprins aici practic totul…

Din drumul ce ducea odinioară deasupra carierei nu a mai rămas în prezent decât o potecă îngustă pe care se urcă anevoios. Cu greu ne-am mai putea imagina, în liniştea de acum, forfota de odinioară când blocurile de gresie, după ce erau smulse cu multă trudă din coasta muntelui şi fasonate primar, metamorfozate în rugi, în miez de iarnă erau transportate pe sănii către locul în care aveau să îşi ridice braţele spre cer. Din păcate, sunt din ce în ce mai puţini cei care mai păstreză încă vie amintirea acelor vremuri…

Iată-ne ajunşi aproape de locul din care odinioară se putea cuprinde cu privirea întreaga carieră de aici de la Feredeu de pe Valea Caraciului, astăzi un imens amfiteatru acoperit în totalitate de vlăstarii pădurii, rămas în locul „muntelui” din trupul căruia, după cum atestă urmele materiale, mai bine de două milenii s-a exploatat preţioasa gresie de Ţebea. Din ea, spun istoricii, s-au cioplit în urmă cu mai bine de trei milenii în epoca bronzului enigmaticele statui menhir descoperite la „Ptincuri” în locul numit „Fântâna Borchii” situat undeva mai jos înspre Baia de Criş, într-o zonă care mai are încă multe surprize pentru oamenii de ştiinţă, şi tot din ea s-au ridicat rugile risipite pretutindeni în acest colţ al Ţării Zarandului. Din păcate, meşteşugul cioplirii pietrei, păstrat cu străşnicie până la noi din generaţie în generaţie doar în sânul câtorva străvechi familii, aici la Ţebea a fost dat uitării. Suspendate parcă între cer şi pământ doar crucile sau rugile… îşi mai poartă în tăcere propria lor poveste.

Ridicată pe la 1794, la 10 ani de la răscoala lui Horea Cloşca şi Crişan „Ruga de sub coastă” cum i se mai spune, avea să fie dărâmată din greşeală de un utilaj forestier, în vara anului 2013, şi ridicată din nou de către Dorin Zeriu.

Încărcată de simboluri la fel de veche, undeva spre marginea satului actual, către Vârful Caraciului se află o altă rugă denumită după locul din apropiere „Crucea de la Băltoacă” sau „… de la Ţundrică”. Monumentul ridicat în preajma unei foste guri de acces în vechea mină de cărbune de aici de la Ţebea este unic în felul său prin bogăţia elementelor ornamentale…

Tipică pentru tripticul fântână cu cumpănă sau cum îi spun localnicii „cântăric”… cruce şi „vălău” pentru adăpat vitele, undeva într-alt colţ al Ţebei la „poarta de intrare” de pe drumul care vine de la Brad a fost ridicată prin anul 1826 ruga de la Stănuţ. Pe cruce se află și numele episcopului bisericii de atunci, Stana Grozav, un străbnic de-al lui Liviu Dan Mut, un pasionat scriitor care a adunat cu răbdare într-o inedită monografie poveştile rugilor din Ţebea. Ne aflăm pe rama sud-vestică a vestitului patrulater aurifer al Apusenilor rezultat în urma unei complicate şi îndelungate evoluţii geologice, într-o zonă bogată în resurse minerale care încă din cele mai vechi timpuri a atras comunităţile umane. Povestea lor a început, probabil, cu multe milenii în urmă către finalul erei glaciare pe vremea când continentul european se dezmorţea de sub povara gheţurilor veşnice. Încă nu ştim cu exactitate cine au fost, cum arătau şi de unde veneau acei strămoşi ai noştri care de la adăpostul grotelor săpate în calcarele de aici din Apuseni ori de aiurea din Carpaţi în căutarea pietrei din care şi-au confecţionat primele unelte şi arme de vânătoare au pătruns în lungul văilor şi au scormonit în măruntaiele de piatră ale versanţilor.

Aidoma penelor de lemn uitate de meşterii cioplitori de odinioară în pereţii carierei de aici de la Feredeu de pe Valea Caraciului abandonată recent, urmele culturilor care s-au succedat de atunci fără întrerupere se găsesc pretutindeni la nivelul adăposturilor de sub stâncă pe terasele aluvionare sau pe înălţimile care domină valea Crişului Alb din Ţara Zarandului. Din acele vremuri îndepărtate îşi trage probabil seva şi obiceiul cioplirii gresiei de Ţebea de pe Valea Caraciului, mai întâi sub forma halucinantă a statuilor menhir, aidoma celor descoperite la Fântâna Borchii şi, mai apoi, a crucilor sau rugilor care înpânzesc astăzi ţinutul. Atunci, ca şi acum, blocurile de gresie desprinse cu ajutorul penelor de lemn din peretele carierei erau prelucrate primar la faţa locului…

Prin inscripţiile scrise cu litere chirilice ori caractere latine, mai noi sau mai vechi, încărcate de însemne ce astăzi par de neînţeles, dar şi de povara anilor, toate aceste monumente conservă şi transmit peste veacuri urmaşilor o părticică din sufletul neamului şi din tezaurul limbii române, darul cel mai de preţ moştenit de la înaintaşii noştri. Din păcate, sub tăvălugul evenimentelor care au marcat istoria recentă şi de multe ori nedreaptă a ultimilor ani, au dispărut şi tind să devină istorie aici la Ţebea multe alte meşteşuguri străvechi şi meseriile indispensabile cândva pentru susţinerea şi dezvoltarea economică a zonei. Printre ele şi cea de miner, odată cu închiderea minelor de cărbuni, dar mai ales a celor din care, după cum se ştie, timp de mai bine de două milenii, s-a exploatat aurul. Ca într-un blestem, el s-a retras acolo în adâncuri sub covorul de sânziene din care localnicii mai împletesc şi acum coroniţele ce împodobesc rugile în preajma solstiţiului de vară care se apropie. Prin ordinul de „lichidare judiciară” a Societăţii BRADMIN  emis la 21 noiembrie 2008 sub noţiunea savantă de „închidere şi conservare a minelor” se punea capăt definitiv celei mai importante activităţi economice din această parte a Apusenilor – exploatarea aurului.

La fel de greu de înţeles pentru oamenii locului, mineri din tată în fiu, învăţaţi cu munca în întunericul abatajelor de la capătul galeriilor, a fost şi închiderea la 16 decembrie 2006 a minei de cărbuni de aici de la Ţebea de care mai aminteşte astăzi doar turla ruginită a „puţului central de extracţie” rămas stingher la capătul unuia din drumurile de la marginea satului Ţebea care nu mai duce nicăieri. De undeva de sus de pe Vârful Măgura Ţebei doar „Crucea dintre Măguri” sau „ruga” ridicată pe la 1827 mai veghează încă la hotar, ţinutul de la poale dar şi pădurea care mai ascunde încă rănile străvechilor galerii de mină, astăzi prăbuşite, dovezi de netăgăduit ale furiei cu care, timp de mai bine de două milenii s-a extras de aici aurul… Dar asta este o cu totul altă poveste!

 

Teodora MARIN și Mihai RĂDUCĂ

Foto:

Teodora MARIN

 

 

 

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=108387

Publicat de la data feb. 16 2019. Categorii ALEGEREA NOASTRA, EDUCAȚIE, RECOMANDĂRI ULTIMA ORĂ, ȚARA ZÂNELOR.

Zona comentariilor

Meteo în țară

27 martie 2019, 1:40
 

V
Noros
6°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 6°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 4 km/h V
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:07
Apus: 18:36
Prognoza 28 martie 2019
Zi
 

ENE
Parţial însorit
13°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
Noapte
 

NE
Parţial înnourat
1°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 26-03-2019 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 27 martie, ora 06:00 - 27 martie, ora 20:00; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : intensificări ale vântului; Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 27 martie, ora 06:00 - 27 martie, ora 20:00Fenomene […]

Loto

Horoscop

  • 197.595 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team