Titus Corlăţean a participat la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic

Ministrul afacerilor externe Titus Corlăţean a participat luni la cea de-a patra reuniune ministerială a Parteneriatului Estic cu participarea celor 28 de state membre UE şi a celor şase state partenere: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

Reuniunea a fost prezidată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, iar Comisia Europeană a fost reprezentată de comisarul pentru extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Štefan Füle.
Reuniunea ministerială a avut ca obiectiv pregătirea Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie 2013), fiind un bun prilej pentru trecerea în revistă a progreselor statelor partenere de la Summit-ul precedent desfăşurat la Varşovia (2011), a aşteptărilor statelor partenere în privinţa rezultatelor Summit-ului din toamnă, precum şi a modului în care se va contura viitorul Parteneriatului post-Vilnius.

Şeful diplomaţiei române a salutat progresele înregistrate de statele partenere în cadrul negocierilor Acordurilor de Asociere şi a Acordurilor Aprofundate şi Cuprinzătoare de Comerţ Liber, precum şi pe linia mobilităţii. Ministrul român al afacerilor externe a evidenţiat, în acest context, avansul important realizat de Republica Moldova în cadrul Parteneriatului Estic, prin finalizarea negocierilor pentru Acordul de Asociere şi pentru Acordul Aprofundat şi Cuprinzător de Comerţ Liber, precum şi progresul realizat în implementarea Planului de Acţiune pentru Liberalizarea Vizelor. În acest sens, a pledat pentru crearea condiţiilor care să permită îndeplinirea tuturor etapelor necesare parafării şi, ulterior, semnării Acordului de Asociere şi Acordului Cuprinzător şi Aprofundat de Comerţ Liber cu Republica Moldova în 2014.

Titus Corlăţean a reiterat importanţa strategică pe care România o acordă dezvoltării relaţiei cu statele din vecinătatea estică. A confirmat susţinerea ţării noastre pentru obţinerea unor rezultate ambiţioase la Summit-ul de la Vilnius, care să contribuie la avansarea procesului de asociere politică şi integrare economică a statelor partenere şi care să confere perspectivă relaţiilor acestora cu Uniunea Europeană. De asemenea, a subliniat interesul României pentru viitorul Parteneriatului post – Vilnius, astfel încât deciziile reuniunii să fie implementate rapid şi să genereze beneficii pentru statele partenere.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.