Toamna se numără datoriile: 150 milioane de euro. rambursate în octombrie către UE
În octombrie, România trebuie să plătească Uniunii Europene 150 de milioane de euro, bani din împrumutul stand-by contractat în 2009. Este a doua tranşă de bani către UE din acest an, după ce în aprilie suma rambursată s-a ridicat la 1,2 miliarde de euro, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
România mai datorează în acest moment aproximativ două miliarde de euro Uniunii Europene şi Băncii Mondiale, din pachetul contractat în 2009 de la FMI, UE şi Banca Mondială, în sumă de 19,95 miliarde de euro.
În 2019 vor fi plăţi de circa un miliard de euro, iar ultima plată a împrumutului va fi în 2023, de 402,9 milioane de euro. Astfel, cea mai mare parte din rambursările care se vor face în 2019 reprezintă rate, iar circa 42 milioane de euro – dobânzi şi comisioane. De asemenea, aproape întreaga sumă va merge către Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte datoria Guvernului către FMI, ultima plată a avut loc în 2015, când a fost şi vârful de plată al întregului pachet.
Vă amintim că în anul 2009, România a luat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.
Din acest aranjament cu FMI au fost trase şapte din cele 8 tranşe prevăzute, însumând 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde de euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a transă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.
Sursa: manager.ro