Tribunalul Bucureşti nu acceptă audierea lui Traian Băsescu în dosarul ICA

Tribunalul Bucureşti a respins marţi cererea avocaţilor preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu, privind audierea preşedintelui Traian Băsescu în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

De asemenea, nu vor fi audiaţi nici Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş.

Avocatul lui Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut instanţei audierea ca martor a preşedintelui Traian Băsescu referitor la emiterea unei autorizaţii în anul 2000, pe vremea când era primar general al Capitalei, în legătură cu construirea unei clădiri de birouri pe un teren al societăţii comerciale Bioprod SRL, societate constituită de Grupul Grivco şi ICA.

Avocatul vrea ca preşedintele Traian Băsescu să spună dacă Dan Voiculescu a exercitat presiuni asupra lui pentru emiterea acelei autorizaţii.

Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş ar fi trebuit să fie audiaţi în legătură cu emiterea unor note de fundamentare privind privatizarea ICA.

Instanţa a acceptat reaudierea lui Dan Voiculescu, Sorin Pantiş şi Vlad Nicolae Săvulescu, precum şi audierea a trei martori.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 28 mai.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.